Tulcea Primăria Sfântu Gheorghe achiziționează o autospecială de stingere incendii de la Romprim SA (DOCUMENT)

  • Romprim SA, firma câștigătoare, îi are ca administratori pe Alexandru Adrian Cătălin Stancov, Adrian Crețoiu și Adrian Mihăilă.
 
Primăria comunei Sfântu Gheorghe din județul Tulcea achiziționează o autospecială de stingere incendii.
 
Firma câștigătoare este Romprim.
 
Contractul este denumit „Furnizare autospecială stingere incendii în cadrul proiectului «Creșterea capacității de intervenție în situații de urgență în comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea»”.
 
Potrivit descrierii succinte, obiectul contractului îl constituie achiziția unei autospeciale stingere incendii pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Sfântu Gheorghe.
 
Valoarea totală a achiziției se ridică la 1.006.998 de lei, iar prețul estimat inițial a fost 1.007.000 de lei.
 
Contactul a fost atribuit prin procedură simplificată.
 
Cele două părți au încheiat contractul la data de 5 mai 2023, iar rezultatul final a fost publicat pe 23 mai în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
 

Despre Romprim

 
Romprim SA a fost înființată în 9 decembrie 1992, are sediul pe Calea Floreasca nr. 112, sectorul 1, București și obiectul de activitate este „fabricarea autovehiculelor de transport rutier”, potrivit datelor de pe confidas.

 
Acțiunile Romprim SA sunt deținute de o listă de acționari, aportul lor fiind de 12.071.598 de lei, conform sursei citate.
 

În firmă figurează următorii administratori: Alexandru Adrian Cătălin Stancov, Adrian Crețoiu și Adrian Mihăilă.
 
Romprim SA a încheiat 127 de contracte de achiziție publică, potrivit confidas. Dintre autoritățile contractante amintim de: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Situații de Urgență Sud Muntenia”, Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București SA, Consiliul Județean Arad, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București ș.a. Contractele au o valoare de 77.538.466,94 de lei.
 
Compania a raportat în anul 2021 o cifră de afaceri egală cu 8.836.620 de lei, o pierdere egală cu 12.735.346 de lei și un număr mediu de angajați de 38.
 
De asemenea, în anul 2020, a avut o cifră de afaceri egală cu 15.697.646 de lei, o pierdere de 6.825.859 de lei și un număr mediu de angajați egal cu 73.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Primăria Jurilovca investește peste 215.000 de euro pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Meci de baschet în Sala Sporturilor amânat pentru un concert de manele Primăria Constanța solicită la Agenția Națională pentru Sport demiterea conducerii Direcției Județene de Sport și Tineret, după această întâmplare

31 Dec 2023 3217

Licitații Tulcea Marinetek NSD SRL din Constanța, a fostului consilier județean Remus Cristy Băisan, contract cu Primăria Sfântu Gheorghe (DOCUMENT)

28 Aug 2023 1003

Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Parohia Sf. Gheorghe! Ce modificări vor face

06 Jun 2023 1342

Județul Constanța Contract de servicii de proiectare pentru amenajarea peisagistică a orașului Negru Voda

07 May 2021 3702

Primăria Sfântu Gheorghe din judeţul Tulcea înfiinţează un parc cu spații de joacă în localitate

24 Dec 2020 1678