Comunicat C.J.P.C. - Practici bancare incorecte 15 septembrie 2014

Practici bancare incorecte

Practicile bancare nelegale sau de “stoarcere de bani” de la consumatori nu se mai opresc şi capată caracteristici dintre cele mai diferite.
Iată două cazuri constatate de instituţia noastră, la diferite bănci:

1-Comisionari duble şi incasări de dobânzi la comisioane
Într-un caz, cu ocazia a două restructurări de credite la acelaşi consumator, banca a încasat comisioane timp de 49 de luni (în perioada 30.06.2010-03.06.2014), pentru o restructurare, şi apoi, pentru a doua restructurare dupa cinci luni, a majorat creditul de rambursat cu valoarea comisionului, generând deci dubla comisionare şi dobânzi încasate la comisioane (!) pentru a doua restructurare..
Pe scurt,  în primul act adiţional se prevede  “comision unic în valoare de 0,05% calculat la soldul creditului existent la data actului adiţional, respectiv suma lunară de de 6,62 CHF”. Se retine faptul că în actul adiţional în cauză, nu se prevede  nici valoarea totală a comisionului datorat şi nici perioada de timp (numărul de luni) cât banca va încasa lunar comisionul de 6,62 CHF, ca şi cum banca ar fi îndreptaţită să încaseze acest comision la nesfârşit.

În al doilea act adiţional încheiat după numai 5 luni, banca a schimbat atât procentul aplicat, percepând 1%, dar şi procedeul, incluzând comisionul în valoarea creditului de rambursat, majorând astfel valoarea acestuia cu valoarea comisionului. Consecinta: a aplicat procentul de dobândă la valoarea creditului majorat, încasând astfel implicit dobânzi la comisioane.
Ca urmare a cercetărilor, consumatorului i-au fost restituite sumele încasate eronat.

2-Banca, pe de o parte comite erori la încheierea contractului de credit, iar pe de altă parte nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, dar demarează executarea silită.

În acest caz s-a constatat că la acordarea creditului unei familii, banca a luat în garanţie un imobil (apartament din Constanţa) apartinând unui proprietar care în contractul de credit respectiv are calitatea de garant al creditului.
La puţine luni de la acordarea creditului, familia în cauză a început să înregistreze restanţe la plata ratelor, restanţa care în prezent este de circa 22000 eur, pentru 1144 zile întârziere.

Banca a trimis membrilor familiei respective 21 de notificări pentru perioada august 2009-decembrie 2011, dar nu a trimis nicio notificare garantului, care conform contractului este şi el răspunzator de rambursarea creditului.


Dupa perioada respectivă, banca nu a mai trimis nicio notificare, nici către beneficiarii creditului, nici către garantul acestuia, până la data de 09.05.2014, cand anunţa în scris toţi contractanţii că a predat imobilul respectiv la executare silită.

Cercetând reclamaţia consumatorului-garant, instituţia noastră  a constatat următoarele:
-garantului nu i-a fost predat un exemplar din contractul de credit,
-banca nu prezintă pentru întreaga perioadă de derulare a contractului, nicio notificare către garant, ci doar cea din 09.05.2014 când este înştiinţat că a predat cazul la executorul judecătoresc
-banca nu a respectat un număr de patru prevederi înscrise distinct în contractul de credit prin care avea obligaţia de a “comunica împrumuţatilor şi după caz garanţilor prin scrisoare recomandată consecinţele ce decurg din contractul de împrumut, urmare nerespectării obligaţiilor asumate”.
Furnizorul de servicii financiare a fost sancţionat cu amendă contravenţională de  10.000 lei  conform Legii 363 din 2007cu modificări privind combaterea practicilor comerciale incorecte .

„Serviciile bancare sunt un domeniu sensibil  şi atunci când este cazul vom acţiona la eliminarea ambiguităţilor ce pot submina încrederea consumatorilor  dar şi a deficienţelor  de natura celor prezentate mai sus,  care pot afecta în mod semnificativ interesele economice ale consumatorilor”, a declarat Domnul  Mihai Perifan, Comisarul Şef Adjunct al CJPC Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1290

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1386

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1526

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1456

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1629

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1872

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3809

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6216