Reduceri importante la tarifele de roaming cu noile oferte Orange Travel

Subiect: Comunicat de presă

Reduceri importante la tarifele de roaming cu noile oferte Orange Travel

§ tarife la nivelul reglementării europene, disponibile special pentru clienţii Orange cu două saptămâni mai devreme de data la care aceasta intrǎ oficial în vigoare   
§ tarife reduse cu până la 30% cu opţiunile Permis de vacanţă şi Favourite Countries
 
Bucureşti, 9 iunie 2009. Clienţii Orange România vor fi printre primii europeni care vor putea beneficia de noile tarife la nivelul reglementării europene, atât pentru convorbiri cât şi pentru mesaje scrise, atunci când călătoresc pe teritoriul Uniunii Europene. Ei vor fi tarifaţi cu 0,43 euro/minut pentru apelurile iniţiate, 0,19 euro/minut pentru apelurile primite şi 0,11 euro  pentru mesajele scrise trimise.
Orange oferă noile tarife din 15 iunie, cu două săptămâni mai devreme faţă de data la care acestea intră în vigoare prin reglementarea europeană, clienţilor care îşi vor activa opţiunile Permis de Vacanţă sau Favourite Countries.

Cu Permis de Vacanţă şi Favourite Countries, vara aceasta clienţii Orange au reduceri considerabile la tarifele pentru convorbiri în roaming, comparativ cu eurotarifele.

Din 15 iunie, clienţii Orange care îşi activează opţiunea Permis de Vacanţă vorbesc în roaming la tarife cu 21% mai mici decât noul eurotarif. Pentru o taxă de activare de numai 4 euro (TVA inclus) utilizatorii acestei opţiuni au 10 minute pentru convorbiri şi 1 MB pentru conectare la internet, trafic wap sau transmitere de mesaje multimedia în ţările Uniunii Europene. În plus, pentru a beneficia de mai multe minute, atât clienţii cu abonament cât şi utilizatorii Orange PrePay au posibilitatea să îşi activeze opţiunea Permis de Vacanţă ori de câte ori doresc.

Tot din 15 iunie, clienţii Orange cu abonament care aleg opţiunea Favourite Countries vor avea 60 de minute pentru apeluri de roaming sau apeluri internaţionale. Clienţii pot alege ţara favorită dintre ţările Uniunii Europene, Elveţia sau Moldova, pentru o taxă de activare de 12 euro (fără TVA). Pentru ţara favorită, în limita minutelor incluse, apelurile iniţiate în roaming sunt tarifate cu 0,10 euro (fără TVA), iar apelurile primite în roaming şi cele iniţiate din România către ţara favorită sunt gratuite. De asemenea, pentru a beneficia de mai multe minute, abonaţii au posibilitatea să îşi activeze Favourite Countries de mai multe ori şi pentru mai multe ţări.
Opţiunea Favourite Countries asigură abonaţilor Orange care călătoresc în Uniunea Europeană tarife reduse cu 30% faţă de noile eurotarife.
„Orange continuă să lanseze oferte simple şi accesibile de roaming şi internaţional care asigură un control mai bun al costurilor pentru clienţi. Ne vom ţine promisiunea de a îmbunătăţi în permanenţă aceste servicii pentru clienţii care utilizează serviciile Orange atât în ţară, cât şi în străinătate”, declară Irina Pană, Wholesales, International & Regulatory Affairs Manager la Orange România.

together we can do more

despre Orange

Orange este lider de piaţă în România cu 10.118.000 de clienţi şi este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 183.5 de milioane de clienţi pe cinci continente.

În anul 2008, Orange România a avut venituri de 1,31 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o majorare cu 6,2% pe bază comparativă faţă de valoarea veniturilor la sfârşitul anului 2007. În primul trimestru al anului 2009, Orange România a înregistrat venituri de 264 milioane de euro. Pentru a fi aproape de clienţi, Orange a dezvoltat o largă reţea de magazine proprii ce cuprinde în prezent 102 de magazine şi aproximativ 1.000 de magazine partenere în toată ţara.

Orange România se remarcă prin cea mai largă acoperire a reţelei şi performanţe excelente în serviciile de asistenţă oferite clienţilor. Orange înseamnă dorinţa de a crea un viitor mai bun şi de a oferi o experienţă de comunicare cât mai simplă şi mai intuitivă. Orange înseamnă mai mult decât tehnologie, telefonie mobilă sau reţele GSM, este un brand creat pentru a facilita comunicarea între oameni şi a aduce valoare comunităţilor în care operează. Grupul France Telecom are o strategie de responsabilitate socială corporativă bine definită, prin care ne asigurăm că activitatea noastră se desfaşoară într-o manieră responsabilă.
 
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa www.orange.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 690

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 541

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 530

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 481

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 430

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 724

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 583

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 564

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 914

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 713

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 585

Firme Constanța Decizii luate de AGA Container Network Agency SRL

21 Feb 2024 640

Firme Constanța Schimbări în cadrul Hambar Vama Veche SRL. Decizii în AGA

20 Feb 2024 467