Seminariile Milupa & MedLife “O nutritie echilibrata pentru o crestere sanatoasa” ajung in orasul tau

com_edu1.jpgBucureşti, 30 martie 2010 - Milupa şi MedLife, cu susţinerea Societăţii Române de Pediatrie, iniţiază o campanie educaţională, la nivel naţional, pentru proaspeţii şi viitorii părinţi, cu privire la consecinţele deficienţelor nutriţionale şi importanţa unei nutriţii echilibrate la copiii mici.

Pe parcursul a două luni, Milupa şi MedLife vor veni şi mai aproape de parinţi, într-o serie de seminarii, în cele mai importante 6 oraşe ale ţării: Bucureşti, Braşov, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Seminariile vor permite crearea unui dialog deschis între părinţi, medici pediatri, specialişti MedLife, precum şi specialişti Milupa. Se vor puncta astfel, elementele care nu trebuie să lipsească din alimentaţia copiilor pentru ca parinţii să se bucure de bebeluşi sănătosi şi fericiţi.

com_edu2.jpg"Perioada de la naştere până la trei ani este esenţială pentru copii, fiind caracterizată printr-un ritm rapid de dezvoltare. De aceea, prin asigurarea unei nutriţii echilibrate, în această fază se pun bazele unui sistem imunitar puternic. Este important de ştiut că există riscul ca deficienţele nutriţionale acumulate până la vârsta de trei ani să fie ireversibile", a declarat Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

Principala deficienţă manifestată la copiii din România este deficienţa de fier, conform unui studiu realizat de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În acest sens, Milupa şi MedLife vizează informarea mamicilor asupra consecinţelor utilizării laptelui de vacă în alimentaţia copiilor de până la 3 ani - aliment contraindicat din cauza lipsei fierului din compoziţie (0 mg/L), a lipsei vitaminei D şi a nivelui ridicat de proteine, colesterol şi iod.

"Ne dorim să fim alături de părinţi în cele mai importante momente ale evoluţiei copiilor, pentru a-i ajuta să îi crească sănătoşi şi fericiţi. De aceea, prin intermediul acestui proiect oferim părinţilor şi viitorilor părinţi ocazia să găsească răspunsuri la întrebări privind nutriţia echilibrată a copiilor direct de la specialişti din domeniul medical, într-un cadru informal", a declarat Eric van der Hoeven - Director General Milupa S.R.L.

„Acest proiect susţine unul dintre obiectivele noastre importante, acela de a fi aproape de familiile din toată ţara şi de a le sprijini nu doar medical, dar şi educaţional. Nutriţia este extrem de importanţă pentru o dezvoltare armonioasă, de aceea venim în întâmpinarea părinţilor cu cei mai buni specialişti pentru o informare cât mai adecvată", a precizat Mihai Marcu, Preşedinte MedLife.

Părinţii sunt aşteptaţi la seminariile „O nutriţie echilibrată pentru o creştere sănătoasă" în Bucureşti (9 martie), Braşov (17 martie), Constanţa (31 martie), Iaşi (14 aprilie), Cluj-Napoca (21 aprilie) şi Timişoara (28 aprilie).

Despre DANONE

Danone se regăseşte în Top Fortune 500 companii şi este unul dintre liderii mondiali din industria alimentară. Misiunea sa este să aducă beneficii de sănătate prin produse alimentare şi băuturi delicioase, nutriţionale şi accesibile la cât mai mulţi consumatori posibil. Îndeplinirea acestei misiuni are o contribuţie majoră la dezvoltarea rapidă şi continuă a companiei Danone. Danone, cu 160 de fabrici şi aproximativ 80.000 de angajaţi, este o companie prezentă în toate cele 5 continente şi în peste 120 de ţări.
În 2008 Danone a înregistrat vânzări de 15,3 miliarde €. Danone se bucură de poziţii de lider pe piaţa alimentelor sănătoase în patru domenii: produse lactate proaspete (n°1 în lume), ape minerale (n° 2 în lume pe piaţa de ape minerale îmbuteliate), nutriţia copilului (n° 2 în lume) şi nutriţie medicală. Listat la Euronext Paris, compania Danone este cotată pe un loc principal în ceea ce priveşte indexul de responsabilitate socială: Dow Jones Index de Sustenabilitate Stoxx şi World, ASP I Eurozone şi Index de Sustenabilitate Ethibel.
Milupa în România

Milupa, parte din Danone, este una dintre principalele companii în domeniul nutriţiei sugarilor, cu peste 110 ani de tradiţie, dedicată cercetării permanente a nutriţiei sugarilor şi copiilor mici şi dezvoltării de produse de calitate înaltă. Milupa are un portofoliu ce oferă bebeluşilor soluţii nutriţionale specifice perioadei de dezvoltare din primele luni de viaţă (formule de lapte, cereale, ceaiuri). Dedicarea companiei Milupa pentru cercetare şi dezvoltare a dus la inovaţii majore, care au contribuit în mod semnificativ la o îmbunătăţire la nivel mondial a nutriţiei sugarilor şi copiilor mici, în multe cazuri oferind soluţii pentru prevenirea deficienţelor nutriţionale.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind în acest moment cel mai mare operator de serviciile medicale private de pe piața locală.

Având o expertiză de peste 14 ani, MedLife a reuşit să se impună pe piaţa de profil prin aplicarea unui sistem integrat de servicii medicale: ambulator, laborator de analize, imagistica, chirurgie, recuperare și relaxare.

La ora actuală, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 4 Hyperclinici din Bucuresti şi din ţară, 5 laboratoare proprii de analiză, câte un centru medical în Cluj - Napoca, Arad, Brasov Ploiesti şi Navodari, având şi o colaborare cu peste 100 de clinici medicale partenere în toată ţara.

De asemenea, MedLife deţine cel mai mare spital privat din România, Life Memorial Hospital. Acesta este primul spital din ţară realizat în conformitate cu cerinţele obligatorii din Uniune Europeană şi singurul spital care dispune de un ambulatoriu şi un laborator de analize proprii ce facilitează realizarea investigaţiilor şi permite diagnosticarea într-un timp foarte scurt.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1170

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1210

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1270

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1197

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1352

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1496

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1938

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1565

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1603

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1845

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3730

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3097

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6156