Companii

Social Impact Award caută studenții cu idei de întreprinderi sociale!

Impact Hub București și Fundația ERSTE lansează ediția din 2014 a Social Impact Award, competiția de antreprenoriat social pentru studenții din România. Concursul încurajează tinerii să dezvolte proiecte care, pe lângă obținerea unui profit, au impact pozitiv în societate. Inițiativa se desfășoară anul acesta în 8 țări europene, Austria, Cehia, Croația, Elveția, Grecia, România, Rusia și Slovacia iar partenerul principal este Fundația ERSTE.
 
În România, un juriu compus din peste 10 membri va desemna proiectele câștigătoare ale celor trei premii de câte 5.000 de lei, iar un al patrulea premiu, în valoare de 3.000 de lei, va fi decis de votul publicului.
 
Sub sloganul “Push the button, change the world!”, competiţia oferă tuturor studenţilor interesați oportunitatea de a participa la seminarii de informare și instruire în domeniul antreprenoriatului social. Alături de specialiști în domeniu, studenții vor identifica posibile idei de afaceri sociale pornind de la problemele societății, vor învăța cum să creeze modele de afaceri sustenabile și cum să transmită mesaje convingătoare către finanțatori, parteneri sau viitori clienți. Seminariile vor avea loc la Impact Hub București, participarea fiind gratuită pentru studenți, pe baza înscrierii online.
 
De la reducerea sărăciei, sănătate, educaţie, mediu, dezvoltare comunitară, până la tehnologii de informare şi de comunicare, drepturile omului, egalitatea de şanse, studenţii, organizaţi în echipe de maximum cinci persoane, îşi pot alege orice temă pentru a dezvolta o idee de afacere socială, atâta vreme cât ea este relevantă pentru comunitatea în care se doreşte implementarea sa.
Informaţii detaliate despre înscriere, programul atelierelor tematice precum și criteriile de eligibilitate sunt disponibile pe website-ul competiţiei: http://socialimpactaward.ro.
Data limită pentru înscrieri este 15 aprilie 2014.
Proiectele înscrise în competiţie vor fi evaluate de un juriu multidisciplinar cu experienţă  în diverse domenii de activitate, dar cu interese comune în zona de antreprenoriat social: Ciprian Stănescu - Aspen Institute, Diana Certan - Fundația Noi Orizonturi, Florin Ghindă - RomâniaPozitivă.ro, Oana Păun - Impact Hub Bucharest, Oana Țoiu - Business Models Inc., Tincuta Apăteanu - Asociatia Edusfera, Vlad Craioveanu - Impact Hub Bucharest & Business Models Inc., Zoltan Bereczki - NESsT.
Premii:
Câștigătorii din Romania vor primi patru premii, după cum urmează:
  • 3 premii în urma evaluării juriului (3 x 5 000 lei)
  • 1 premiu de popularitate de 3 000 de lei pe baza votului online din perioada 7-20 mai 2014.
 
În afara premiilor în bani, reprezentanții proiectelor câștigătoare vor avea posibilitatea de a participa la workshop-uri internaționale și vor beneficia de abonamente la Impact Hub București în perioada iunie - august 2014.
 
„Fundaţia ERSTE sprijină Social Impact Award pentru că suntem convinși că antreprenoriatul social reprezintă o soluție viabilă pentru diferite probleme ale societății. Totodată, dorim să sprijinim entuziasmul, creativitatea și spiritul inovator caracteristic tinerilor, provocându-i să dezvolte idei de întreprinderi sociale sustenabile”, a declarat Franz Karl Prüller, membru al Consiliului de Conducere și Directorul Programului de Dezvoltare Socială al Fundaţiei ERSTE.
„Prin programele pe care noi la Impact Hub București le desfășurăm susținem inițiativele antreprenoriale ce vizează și un impact social, iar lucrul cu noua generație de antreprenori ne-a încurajat să organizăm Social Impact Award în România și în 2014. Suntem convinși că vom întâlni mulți studenți cu inițiativă atât la evenimente cât și ca aplicanți, iar pentru câștigători susținerea unei comunități precum cea de la Impact Hub și premiile financiare îi vor ajuta să își pună ideile în practică”. a declarat Oana Păun, Managing Director și Co-Fondator Impact Hub București.
Competiția de anul trecut a avut trei câștigători din România. Proiectul InoTech și „Cooperativa de artă” au fost declarate câștigătoare în urma evaluării juriului, iar proiectul ZenDoo Kindergarten a primit premiul de popularitate în urma voturilor online. InoTech este un proiect de mediu care vizează dezvoltarea de noi concepte și produse în domeniul reciclării, cum ar fi amenajarea spațiilor publice cu produse reciclate (canapele realizate din PET-uri și Bean Bags). Cooperativa de artă realizează tricouri unicat pe care le comercializează în scopul susținerii unei organizații non-profit. Proiectul ZenDoo în grădinițe are în vedere dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor între trei și nouă ani, prin piese de teatru, cursuri de teatru și de dezvoltare personală.
 
Calendar Social Impact Award (SIA) 2014:
13 martie – Lansare Social Impact Award 2014 & deschiderea înscrierilor
31 martie – studenții vor avea ocazia să afle detalii despre competiție și să cunoască antreprenori sociali din România, printre care se numără trei dintre câștigătorii ediției din 2013 a Social Impact Award (Ștefan Sava, Cezar Cherciu, Dragoș Iulian Matei). http://socialimpactaward.ro/workshop/sia-info-session/
4 aprilie – seminar de identificare a ideilor de afaceri sociale. http://socialimpactaward.ro/workshop/idea-generation/
7 aprilie – seminar de instruire privind transformarea ideii într-un model de afacere sustenabilă http://socialimpactaward.ro/workshop/social-business-models/
15 aprilie – Data limită pentru înscrieri în competiția de idei
7 - 20 mai – Vot online pentru ideile finaliste
21 mai – Ceremonia de premiere la Impact Hub București
Despre competiţie
Competiţia a fost lansată în 2009 în Austria de către Institutul de Antreprenoriat Social şi Inovaţie al Facultăţii de Ştiinţe  Economice şi Administrarea Afacerilor din Viena.
Ediția din România este sprijinită de KissFM în calitate de partener media principal.
Fundaţia ERSTE
În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa.
www.erstestiftung.org
 
 
Impact Hub București
Impact Hub București este organizația dedicată sprijinirii inovatorilor care încearcă să rezolve provocările economice, sociale și ecologice ale zilelor noastre prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv. Parte dintr-o rețea globală, Impact Hub București oferă un spațiu de lucru și colaborare în centrul Bucureștiului, o comunitate activă de peste 200 de membri, evenimente de învățare, networking și dezvoltare, programe de accelerare și dezvoltare a afacerilor cu impact social.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în Guvernul Dăncilă. Care sunt noutăţile

19 Nov 2018 466

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Medicul sufletelor, Krikor Pambuccian - „L-am considerat pe doctor ca o ființă deosebită“

19 Nov 2018 363

Constanța, premiată în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România!

13 Nov 2018 378

„Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“, de Simion Tavitian

12 Nov 2018 428

Câţi constănţeni s-au înscris la examenul de rezidenţiat. Cei mai mulţi, pe domeniul Medicină

09 Nov 2018 630

MApN Ce firme se vor ocupa de construitea unui nou hangar pentru aeronavele din Cazarma 546 Otopeni

08 Nov 2018 256

Controale ale ANSVSA în industria agroalimentară. Ce s-a constatat la Constanţa

07 Nov 2018 274

Gafă în timpul şedinţei de CLM Teodor Patrichi (PSD) nu a ştiut cine este Anaid Tavitian. Făgădău a dres situaţia neplăcută

31 Oct 2018 858

Operațiunea prin care grupul Hungerit Kft preia Hungerit Zrt, autorizată de Consiliul Concurenței (document)

29 Oct 2018 238

Primul congres al Pro România are loc astăzi la Bucureşti

21 Oct 2018 306

PSD Constanţa se va întruni în şedinţă de Birou Politic Judeţean. Se vor nominaliza potenţiali miniştri

19 Oct 2018 678

Primul Congres Pro România va avea loc pe 21 octombrie. Vor fi prezentate agenda politică şi „guvernul de umbră“. Partidul nu este interesat de „baronii locali“

18 Oct 2018 513

#citeşteDobrogea Cum era tratat românul când venea în „musafârlâc“ la tătar. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

13 Oct 2018 7642

Oameni de afaceri turci, la Constanţa Protocol de colaborare semnat între CCINA Constanţa şi CCI Iskenderun din Turcia (galerie foto)

12 Oct 2018 954

Editorial Forţa de muncă, o problemă în România. Ne mai alegem meseria în funcţie de aptitudini şi motivaţie?

11 Oct 2018 578

CCINA, gazdă pentru Parteneriatul de afaceri româno-turc

09 Oct 2018 526

Controale ale ANSVSA în industria agroalimentară. Au fost aplicate amenzi

08 Oct 2018 447

Poliţia Română scoate 168 de posturi la concurs. Află în ce domenii!

07 Sep 2018 1634

Domeniile „.ro” pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse

30 Aug 2018 286

Veşti bune pentru Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu“ din Craiova!

01 Aug 2018 911

Viorica Dăncilă, la Summit-ul formatului de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală și de Est

06 Jul 2018 379

Aproape 30.000 de locuri de muncă vacante, în România. Peste 600 sunt disponibile în județul Constanța. Află din ce domenii sunt oportunitățile de angajare

26 Jun 2018 799

Știați că...Giovanni Boccaccio, Nae Ionescu, Murad al IV-lea și Tupac Shakur au ceva în comun?

16 Jun 2018 527

Italieni cu suflet de români Favoriţi ai Familiei Regale (galerie foto)

01 Jun 2018 1479

UPDATE Declarații de ultimă oră. LIVE TEXTDeputatul Mircea Dobre, fost ministru al Turismului, se alătură proiectului politic Pro România a lui Victor Ponta (galerie foto)

23 May 2018 2275

Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenkovic, în vizită oficială la Palatul Victoria

18 May 2018 1057

Furnizori internaţionali de echipamente şi servicii navale, la Europort România. Eveniment organizat de Ahoy Rotterdam Olanda, CCINA Constanţa şi Ambasada Olandei (galerie foto)

16 May 2018 1507

Programul şi componenţa comisiilor de specialitate din cadrul CJC. Când îi găsiţi la „lucru“ pe aleşii judeţeni?

02 Apr 2018 790

Imagini de la eveniment Istoricii Valentin Ciorbea și Stoica Lascu au fost premiați de Academia Oamenilor de Știință din România (galerie foto + document)

31 Mar 2018 1566

Cine sunt şi ce au realizat cei trei poliţişti din Constanţa câştigători ai premiului „Poliţistul de Onoare al Anului“

29 Mar 2018 1709

Legea de aprobare a OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ce prevede aceasta

28 Mar 2018 1216

Dobrogea în perioada 1908-1912. Câteva statistici interesante (I)

19 Mar 2018 1479

Dragnea a numărat șase domenii prioritare în economie. Ce crede că este necesar la Constanța

10 Mar 2018 1574

Primăria Constanţa alocă aproape 10 milioane de lei pentru evenimente culturale şi sportive în 2018. Vezi ce buget primesc Centenarul şi celelalte festivaluri!

07 Mar 2018 1288

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.4) - Wilhelm Hamm (Germania) - galerie foto

28 Feb 2018 1105

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.3) - W. Hamm (Germania)

21 Feb 2018 909

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.2) - Wilhelm Hamm (Germania) - galerie foto

16 Feb 2018 1563

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.1) - Wilhelm Hamm - galerie foto

14 Feb 2018 862

Salariile au crescut în luna decembrie. În ce domenii s-a câştigat cel mai mult

09 Feb 2018 792

Tranzacţia prin care Glebi Holdings PLC preia A&D Pharma Holdings NV analizată de Consiliul Concurenței

06 Feb 2018 749

La Gala HOTSPOT Brașov 2018 Maurer Imobiliare și-a adjudecat premiul de onoare „Liderul în dezvoltare imobiliară rezidențială în România“

02 Feb 2018 1337

Interviu online cu Drăguţ Encică şi Dan Baltag, şefii Direcţiei Poliţia Locală Constanţa „De anul viitor vom fi mai prezenţi în stradă, după angajarea celor 100 de persoane în serviciile de ordine publică“

16 Dec 2017 4123

#scrieDobrogea Vasile Pârvan, de veghe printre ruinele Tomisului (galerie foto)

25 Nov 2017 1973

Guvernul, abilitat să emită ordonanţe pe perioada vacanței parlamentare

22 Nov 2017 652

Raportul MCV. Independenţa justiţiei, sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană

15 Nov 2017 773

Asociația Municipiilor din România a premiat excelența. Lista laureaților. Constanța nu a prins niciun loc. Și asta spune multe

07 Nov 2017 2432

#scrieDobrogea Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (II) - galerie foto

25 Oct 2017 3948

Astrocafe.ro Luna noua in Balanta- 19 octombrie 2017. Libertatea e la un adevar distanta

19 Oct 2017 1369

Făgădău aduce Institutul Aspen la Constanţa!

07 Oct 2017 1353

Colaborare ZIUA de Constanţa Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie

29 Aug 2017 2149