Targul national de produse ecologice, traditionale si naturale

Internet: http://www.asas.ro                                                    www.media-link-business.ro

Aşchiuţă vine în mijlocul copiilor la cea de a X-a ediţie a "Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale", obţinute în ferme şi gospodării ţărăneşti din perioada 6-8 august 2010 de la Academia de Stiinte Agricole si Silvice

            - Credincioşii pot prăznui sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului cu păstrăv de la Palanca şi fasole bătută făcută la cazan

            - Copiii vor degusta, gratuit, produse naturale

            Aşchiuţă, întruchipat de actorul Ion Constantin Chirea, care se autointitulează preşedintele partidului Copiilor de ciocolată, va veni, sâmbătă şi duminică, pe aleile parcului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” pentru a glumi cu copiii, pentru a-i introduce în lumea copilăriei perpetuee.

            Ion Constantin Chirea, actorul ventriloc a cărui voce uluitoare a dat viaţă, cu zeci de ani în urmă, celebrei păpuşi de lemn Aschiuţă, îi va antrena pe copii într-un concurs despre cum să mănânce sănătos -"Hrana sănătoasă". De altfel, sâmbătă şi duminică dimineaţă, între orele 10-12, copiilor care îşi aduc părinţii la Târgul naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale le va fi pusă, gratuit, la dispoziţie pentru a degusta din produsele naturale oferite gratuit de familia Vasile din Scărişoara.

            ,,Aschiuţă a fost unul din personajele copilăriei mele. Am rămas surprinsă să aflu ca actorul Ion Constantin Chirea, cel care l-a însufleţit pe Aschiuţă, este, la cei peste 75 de ani ai săi, adeptul unei alimentaţii sănătoase, cu produse naturale, alimentaţie care pare să-i fi şi sporit farmecul de a spune snoave.  Generaţii şi generaţii de copii au crescut cu Aschiuţă şi Daniela şi, acum, povestesc nepoţilor despre ei pentru că le-au înseninat zilele. Iar pentru că viitorul nostru se clădeşte pe tradiţie, sâmbătă, la ora 11, doamna Elena Hornea, din satul buzoian Mihăileşti, va lansa cartea Oceanul meu, dedicată întâmplărilor din locurile natale, dar nu numai. Deoarece suntem în postul Sfintei Marii, producătorii vor aduce şi multe produse de post, inclusiv sarmale cu ciuperci, fasole bătută pe care o vom pregăti chiar în târg, la cazan. Şi de această dată, în lada cu zestre a bunicii vom găsi comoara tradiţiilor, cu minunatele, unicele, culori ale covoarelor şi carpetelor olteneşti” a precizat Daniela Popa, manager Media Link Business.

            Dulceaţa de afine, pregătită în casă de gospodinele din Maramureş, va face deliciul tuturor - de la copii, la bunici. Iar pentru tinerele gospodine, maramureşencele păstrătoare de tradiţii, le va spune chiar şi reţeta acestei dulceţi făcute cu afine de munte.

            Din Palanca, Mihai şi Ionela Păliştean vor aduce bucureştenilor păstrăv prăjit şi afumat, marinată de păstrăv, pâine făcută pe vatră, dulcuri de casă.

            Dobrogenii aduc şi de data aceasta delicioasa Plăcintă dobrogeană dar şi rulada din pulpă de berbecuţ, preparată după o reţetă unică în ţară, de sătenii din Peştera (Constanţa). Tot în standurile producătorilor din Peştera, bucureştenii pot degusta hamsii şi scrumbii sărate sau ghiudem, cu un pahar de vin pelin. Asan Pervin, gospodar din Peştera, va prepara special pâine cu mălai şi un ceaun cu fasole, lângă care, doritorii pot pune o ceapă cu coajă albă pe care dobrogeanul o aduce pentru prima dată la târg.

            Din Maramureş, Rodica Ţiplea va aduce sarmale cu păsat, prăjituri de post, sarmale de post, dar va prepara, pentru clienţii fideli, tradiţionala placintă cu urdă.

            Maramureşencele ne aduc deja binecunoscutele lor prăjituri tradiţionale - foi cu mere, prăjitură caramel, cu nucă de cocos, doboş, bezele Sarah Bernhardt, salam de biscuiţi, prăjitură cu mac, dar şi alte surprize.

            Moldovenii din Suceava vor aduce gustosul Cozonac Bujor, fabricat, din 2006, de societatea comercială Cozonac Bujor SRL, cu produse de calitate ridicată datorită ingredientelor 100 la sută naturale. Cozonacul Bujor şi-a dezvoltat şi propria identitate vizuală sub care activează şi în prezent, punând deosebit accent şi pe componenta de promovare a afacerii. Totodată, Cozonac Bujor a devenit marcă înregistrată pe teritoriul României.

            Produse tradiţionale tătăreşti - Suberek, Pide şi Baclava - vor fi aduse la “Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale” de Lucia Irescu, din Medgidia.

            Suberek-ul este o plăcintă tradiţională tătărească, foarte gustoasă şi aromată, datorită aluatului făcut cu foaie, manual şi compoziţiei gătite cu mirodenii. Plăcinta este cu brânză sau carne (vită sau oaie).

            Pide este o pâine tradiţională tătărească cu o consistenţă elastică şi deosebit de gustoasă, umplută cu brânză.  Ce are deosebit această plăcintă fină este faptul că aluatul este făcut manual, frământat de mai multe ori, ca să prindă supleţe şi elasticitate.

            Baclavaua este o reţetă tradiţională turcească de prajitură cu nucă, aromată si îmbietoare. Cu cât foile din aluat sunt mai subţiri, cu atât baclavaua este mai preţioasă.

Istoria prăjiturii este puţin cunoscută, dar o certitudine este faptul că baclavaua, în forma actuală, a fost realizată în palatul Topkapi, resedinţa oficială a sultanilor, undeva pe la 1500, pentru incântarea gusturilor rafinate ale Sultanului Mehmed II.

            Producătorii din Olt vă vor aduce lubeniţe (pepeni verzi) de Scărişoara şi legume proaspăt culese - roşii, castraveţi, vinete, dovlecei, ardei gras din soiuri româneşti tradiţionale, dar şi soiuri hibrid adaptate solului şi climei din sudul ţării. Şi ce ar putea fi mai apetisant decât o roşie-ciocolată, soi hibrid adaptat de o familie de ingineri horticoli din Scărişoara. Tot la standul producătorilor din Scărişoara vom găsi caise, prune, piersici.

            Tot de la producătorii din Maramureş, bucureştenii pot cumpăra miere, fagure, propolis, dar şi dulceţuri şi siropuri naturale preparate în casă. Producătorii aduc mierea de salcâm, una dintre cele mai premiate produse româneşti pe plan internaţional, de mană, de rapiţă, zmeur, floarea soarelui, de tei, de castan.

            În ceea ce priveşte oferta de vinuri, aceasta este, ca de obicei, variată şi de calitate.

            Domeniile Dealul Mare şi Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească cu o experienţă de peste 50 de ani în producerea vinurilor albe şi roşii, va prezenta o bogată ofertă de Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Riesling. La aceastea se adaugă şi un vin ecologic ce a făcut deja deliciul cumpărătorilor la ediţia anterioară a Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale”.

            Din Călăraşi, de la Ştefăneşti,  producătorii aduc brânză şi iaurt din lapte nepasteurizat de capră, unul dintre cele mai sănătoase produse, după cum ne sigură şi Mihai Ciocan distribuitor de produse bio din Bucureşti, prin magazinele UNGRA.

            Sucurile naturale de mere de la „Vital“, un produs din Ardeal, de la Bacia, (Hunedoara) vor fi prezente şi la această ediţie a Târgului.

            O gamă largă de sortimente de brânză ne va aduce, şi de această dată, Ion Poponeci din Şirnia,  Gheorghe Bangălă din Fundata, Dorin Trişcă tot din Fundata, judeţul Braşov şi alţi producători.

            Gălăţenii ne vor răcori şi în acest week-end cu bragă, berea KlaussWies şi Poll de la Martens. Tot de la Martens, din Galaţi, vine şi berea fără alcool pentru şoferi.

            Pe lângă ceaiuri, din culturi proprii, atestate ecologic, tincturi şi siropuri, FARMACIA NATURII propune un remediu naturist brevetat deja de OSIM – Pernuţele terapeutice din plante.

Pernuţele terapeutice din plante reprezintă o terapie bazată pe energiile de neegalat ale micilor vieţuitoare ale pământului acumulate de la soare, apă, sol, aer.

Acţiunea pernuţelor se bazează pe degajarea mirosurilor din uleiurile volatile din plante care sunt preluate de cele circa 10 milioane de celule receptoare ale mirosului şi de la acestea, prin nervii olfactivi, informaţia se transmite la creier, care o defineşte. Remarcabila putere bactericidă şi microbiană proprie esenţelor aromatice, se exercită atât în interiorul, cât şi în exteriorul organismului: antiseptice, antispasmodice, antireumatismale etc.

 Multora din esenţele aromatice le este proprie o extraordinară forţa de difuzare prin structurile organismului. Aceste produse sunt foarte greu de realizat, deoarece încorporează multă muncă manuală, începând de la recoltarea plantelor, uscare, amestec, cusut, decor. Totul se face cu multă atenţie şi migală, dar şi cu multă dragoste.

            PERNUŢELE DE MASAJ anticelulitic sunt noutatea acestei ediţii, iar specialiştii vor oferi, la stand, toate detaliile legate de acest produs nou.s
         
            În lada de zestre a bunicii vom găsi covoare olteneşti, din Bechet, Dolj covoare, carpete, prosoape toate cu realizate cu pasărea măiastră, pomul vieţii şi flori stilizate.

Lor li se adaugă multe altele, pe care le puteţi descoperi şi degusta, la târg.
Evenimentul se desfăşoară în parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti’ (ASAS) – Bd. Mărăşti nr. 61, sector 1, Bucureşti, în perioada  6-8 august 2010 (vineri-duminică), între orele 9 şi 18. Intrarea este liberă!

Daniela Popa
Director
SC Media Link Business SRL
www.media-link-business.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 300

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 378

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 121

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 259

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 780

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 449

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 377

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 855

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7395

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 742

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 587

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 546

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 789

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 579

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 700