Telekom Romania anunţă investiţii accelerate în 2016 și excelență în relația cu clienţii ca direcție prioritară

 Investiţii de peste 180 milioane de euro planificate în 2016, în principal pentru extinderea reţelei de fibră optică şi a reţetelor 3G/4G, inovaţie şi excelență în relaţia cu clienţii; 
 Ținta pentru dezvoltarea infrastructurii de fibră optică: 2 milioane de gospodării acoperite de reţeaua FTTH până la sfârşitul anului;
 Excelenţă în relaţia cu clienţii: noi iniţative cheie pentru creşterea satisfacţiei clienţilor
 
Telekom Romania anunţă priorităţile strategice pentru anul 2016, care se vor concentra pe asigurarea celei mai bune experienţe pentru clienţi, prin tehnologii avansate, produse şi servicii inovatoare şi noi standarde în relaţia cu clienţii.
 
În 2016 Telekom Romania a planificat investiţii de peste 180 milioane de euro, cea mai mare parte urmând să fie direcţionată spre dezvoltarea şi extinderea rețelelor, atât pentru tehnologiile fixe, cât şi mobile. Compania va continua dezvoltarea dinamică a reţelelor FTTH (fiber-to-the-home) și 3G/4G, care stau la baza serviciilor inovatoare, interactive şi convergente, precum şi a unui portofoliu complet și extins de servicii IT&C pentru segmentul business. Telekom Romania va extinde cu peste 30% acoperirea rețelei bazate pe fibră optică, având ca obiectiv atingerea a 2 milioane de gospodării până la sfârşitul anului 2016. Pe segmentul serviciilor mobile, Telekom Romania va continua eforturile de modernizare, extindere şi optimizare a reţelelor 3G/4G, pentru a oferi clienţilor o experienţă superioară în utilizarea serviciilor de broadband mobil.
 
„Prioritatea noastră în 2016, ca furnizor de top de servicii integrate, este să ne consolidăm oferta unică pe acest segment. Vom continua să ne diferenţiem pe piaţă prin și mai multă valoare oferită clienţilor noştri şi prin cea mai bună experienţă pentru aceștia, în toate interacțiunile cu Telekom, indiferent de canalul folosit. Excelenţa în relaţia cu clienţii este cuvântul cheie pentru noi începând din 2016. Concret, aceasta se va traduce prin valoare adăugată pentru clienţii noştri, constând într-un număr crescut de beneficii, servicii inovatoare, competitive şi simplificate şi iniţiative speciale, menite să le ofere experienţe unice încă din prima zi petrecută alături de noi”, a afirmat Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.
 
Telekom Romania va lansa anul acesta mai multe iniţiative care vizează cu precădere excelența în relaţia cu clienţii, pe lângă cele deja existente: serviciul prioritar de relații cu clienții, iniţiativă lansată în luna mai 2015, care asigură cele mai rapide servicii de call center pentru clienţii MagentaONE, care sunt preluaţi, în medie, în 10 secunde; profesioniști special pregătiți pentru magazine şi centrele de contact, care oferă consultanţă clienţilor în alegerea celor mai bune servicii integrate fix-mobil, în funcţie de nevoile specifice de comunicare ale acestora; contactarea clienților pentru a verifica instalarea corespunzătoare a serviciilor, asigurând astfel cel mai înalt nivel de calitate.
 
În ceea ce priveşte oferta comercială, Telekom Romania va continua să se concentreze pe componentele strategice, care includ:
Un portofoliu îmbunătăţit de servicii convergente fix-mobil, prin oferta MagentaONE, care oferă clienţilor soluţii simple, accesibile și valoare adăugată, atât pentru familii, cât şi pentru afaceri;
Cea mai bună experienţă TV pe toate tipurile de ecran, cu accent pe televiziunea interactivă (IPTV), cu funcţionalităţi unice și cel mai mare număr de canale HD; conţinut sportiv de calitate şi în exclusivitate, precum UEFA Champions League şi UEFA Europe League; platforma Telekom TV Web & Mobile;
Un portofoliu extins pentru segmentul de business, care include singura ofertă convergentă cu componentă de cloud de pe piaţă, un portofoliu complet de soluţii fixe şi mobile, aplicaţii şi soluţii IT la cheie, servicii inovatoare de tip M2M şi cloud, având ca scop creşterea competitivităţii afacerii.
 ***
 
Despre Telekom Romania
 
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii inovatoare, fixe şi mobile, pentru o comunitate extinsă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
 
În 2015, Telekom Romania a lansat noul concept comercial MagentaONE, oferind pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companii. MagentaONE înseamnă un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Prin MagentaONE, Telekom Romania și-a consolidat poziția de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C pentru companiile din România.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
 
Telekom este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial în industria telecomunicațiilor, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Orange va construi rețeaua de telecomunicații din cartierul Palazu Mare, municipiul Constanța

12 Jul 2022 1910

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a încheiat un nou contract de telefonie fixă voce și date (DOCUMENT)

02 Apr 2022 2949

CT BUS, anunț despre serviciul de plată prin SMS

28 Mar 2022 5396

Telekom Romania Communications va deveni Orange Romania Communications, de luna viitoare

28 Feb 2022 1820

Primăria Constanța a atribuit un contract de telefonie mobilă și date!

30 Dec 2021 2667

Când va disputa Farul Constanța meciurile cu Chindia Târgoviște și CS Mioveni

10 Sep 2021 3070

„Tipul de la cablu“ poate fi văzut pe telefonul mobil, într-o aplicaţie simplă

08 Jul 2021 2146

Sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate din comuna Luncavița, județul Tulcea

30 Apr 2021 3334

Reduceri promoționale la principalele produse și servicii Telekom Romania, grupul de companii cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților de mobil

21 Apr 2021 1797

CONSILIUL CONCURENȚEI INVESTIGHEAZĂ TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS SA PENTRU ABUZ DE POZIȚIE DOMINANTĂ

18 Mar 2021 1604

Un nou antreprenor își face loc pe piața de business din Mamaia. Cine este și ce afaceri va dezvolta în stațiune

28 Jan 2021 7014

Achiziție simplificată. Primăria Constanța, contract pentru telefonie și date mobile

25 Sep 2020 2903

Antrenorul Ruben de la Barrera - „Este un drum lung care ne așteaptă“ FC Viitorul are meci cu FCSB, duminică, în Liga 1 (galerie foto)

29 Aug 2020 3339

Două mari companii, sancționate pentru că ar fi încălcat Regulamentul General pentru Protecția Datelor. Ce amenzi au primit și de ce (documente)

12 Jun 2020 1717

Tragedie în fotbalul românesc A murit, la numai 49 de ani, fostul arbitru Dan Lăzărescu

11 May 2020 3187