31 august – Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului

31 august – Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Platforma civică Acţiunea 2012 organizează o serie de evenimente menite să marcheze Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului.
Miercuri, 31 august 2011, începând cu ora 18.00, trupe şi artişti consacraţi din Bucureşti vor concerta, pro bono, în Parcul Colţea din Piaţa Universităţii. Invitaţi: Grigore Leşe, IRIS, Maria Răducanu, Alexandrina Hristov, El Negro, Trei Parale, Subcarpaţi, Nimeni Altu’, Morometzii, Butch&Keri, Bitză şi Norzeatic. În deschiderea evenimentului, academicianul Eugen Simion va susţine un discurs privind limba română.
Concertul se desfăşoară simultan cu cel organizat anual de Primăria Chişinăului. Ambele evenimente vor fi transmise în direct de siteul privesc.eu, iar imaginile de la Bucureşti vor fi proiectate la Chişinău şi invers.
Sub acelaşi generic, se vor derula caravane ale cărţilor care vor fi oferite bibliotecilor şcolare şi liceale din localităţi ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojusna (raionul Străşeni), Măgdăceşti (raionul Criuleni), Cioreşti (raionul Nisporeni) şi Goteşti (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 sute de titluri din colecţia Biblioteca pentru Toţi, oferite gratuit de Jurnalul Naţional.

Începând cu 31 august 1989, dată la care a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia se sărbătoreşte anual Ziua Limbii Române, ca sărbătoare naţională, printr-o serie de evenimente culturale (concerte, expoziţii de fotografii, conferinţe etc.). La Bucureşti, în 2006 şi 2007, cu acelaşi prilej, a fost organizat  „Concertul Limbii Române“.

Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin regăsirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Pe parcursul anilor 2011 şi 2012, Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 desfăşoară manifestări publice de informare a întregii populaţii din România şi Republica Moldova.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 389

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 251

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 429

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1944

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 905

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 549

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 497

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 608

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 943

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 558

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 525

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 584

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 871

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2397

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 895