11 Oct, 2012 16:55
3220
Un ultim trimestru bogat la ICR Berlin organizat cu ajutorul parteneriilor germani
Institutul Cultural Român din Berlin continuă seria de evenimente destinate promovării culturii române în spaţiul german. Programul de toamnă al ICR Berlin cuprinde film, teatru, muzică, conferinţe, lecturi literare, toate menite să ofere publicului german, dar şi diasporei din Germania un spectru variat de evenimente.
În ciuda faptului că ICR Berlin nu mai dispune de fonduri financiare, datorită partenerilor fideli şi de lungă durată s-au putut salva importante evenimente programate încă în 2011.
În acest fel a putut fi salvat de către teatrul Hebbel am Ufer şi de către Zeughauskino, programul far al anului 2012, “Toamna Românească la Berlin” – o serie de evenimente majore care combină filmul, teatrul, dansul şi muzica într-un concept adaptat spaţiului berlinez cu partenerii germani de mare prestigiu.
Festivalul de teatru şi performing arts de la Hebbel am Ufer, Berlin, cel de-al doilea eveniment din cadrul “Toamnei Româneşti” propune o serie de spectacole inovative şi alternative de teatru, dans şi arte performative, lecturi cu invitaţi de prestigiu, în perioada 13-16 decembrie 2012. Programul festivalului care a fost alcătuit de către curatoarea teatrului HAU cuprinde spectacolele „X milimetri din Y kilometri”, regia Gianina Cărbunariu, “Capete înfierbântate” de Mihaela Michailov, regia David Schwartz, “Clear History“, regia Nicoleta Esinencu, “Duet“, performance de Sergiu Matiş şi Vlaicu Golcea, „Romanian Dance History”, cu Manuel Pelmuş, Mihai Mihalcea, Florin Flueraş, Brynjar Abel Bandelien, instalaţia performativă a Alexandrei Pirici „Global Exoticism“, precum şi o discuţie despre spaţiile artistice alternative din România „Critical spaces“.
Hebbel am Ufer (HAU) este unul din cele mai reprezentative teatre din Berlin, cunoscut de-a lungul timpului pentru prezentarea unor spectacolele inovative. A găzduit nenumărate festivaluri de profil şi colaborează cu artişti şi grupuri de renume internaţional, printre care Rimini Protokoll, Robert Wilson, the Wooster Group (cu starul american William Dafoe), Laurie Anderson, Steve Reich, Robert Lepage, Jan Fabre, Hans Jürgen Syberberg, Richard Foreman, Susanne Linke, Meredith Monk, Jo Fabian, Edith Clever, Ricardo Bartis, Heiner Goebbels, Peter Sellars.
Evenimentul este finanţat în proporţie de 75% de către cunoscutul teatru berlinez Hebbel am Ufer (HAU), cu sprijinul amabil al Ambasadei României la Berlin, a fundaţiei culturale Allianz Kulturstiftung şi a Căminului Cultural Bucureşti.
Evenimentul cinematografic din cadrul “Toamna Românească la Berlin” este a doua ediţie a Festivalului Rekonstruktion. Filmland Rumänien II. Acesta va avea loc între 11 şi 16 decembrie 2012 în celebra sală de cinema Zeughauskino din Insula Muzeelor din Berlin-Mitte. Ca şi în cadrul primei ediţii, festivalul va prezenta o selecţie din ultimele producţii româneşti recente, dar şi filme documentare şi de scurt metraj.
Filmul "După dealuri", regia: Cristian Mungiu va face deschiderea, iar "Crulic, drumul spre dincolo", regia: Anca Damian va inchide prestigiosul eveniment. Fac parte din selectie , "O lună în Thailanda", regia: Paul Negoescu în premieră în Germania şi în avantpremieră "Poziţia copilului", regia: Peter Călin Netzer. Din program mai fac parte filmele: "Visul lui Adalbert", regia Gabriel Achim, "Aşteptând zorile", regia Mihai Sofronea, "De azi înainte", regia: Dorian Boguţă, "Noi doi", regia: Claudiu Mitcu, "Stremţ’ 89", regia: Anda Puşcaş şi Dragoş Dulea, "Vorbitor", regia Radu Muntean şi Alexandru Baciu, "Tabăra din Răzoare", regia: Cristi Iftime, "Film pentru prieteni", regia: Radu Jude, "The scream", regia: Sebastian Cosor"Blu", regia: Nicolae Constantin Tănase. Anul Caragiale va fi în continuare punctat prin
două adaptări după operele dramaturgului, respectiv "De ce bat clopotele, Mitică" de Lucian Pintilie şi "Nu te teme, Iacobe" de Radu Gabrea.
Din păcate, la această a doua ediţie a festivalului Rekonstruktion. Filmland Rumänien II nu vor putea fi invitaţi nici unul dintre regizorii sau interpreţii filmelor proiectate.
Proiectul Urşii de Aur ai Europei/Europas Goldene Bären, program iniţiat de ICR Berlin în cadrul Reţelei Institutelor Culturale Europene – EUNIC din Berlin şi deschis la cinematograful Arsenal din Berlin în data de 13 septembrie 2012 se va încheia în 29 noiembrie la ora 19.00 cu proiecţia a două scurtmetraje câştigătoare ale trofeului Ursul de Aur în 2003, respectiv 2008: "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", regia: Cristi Puiu, cu Victor Rebengiuc, Mimi Brănescu, Matei Brătilă, şi "O zi bună de plajă", regia: Bodgan Mustaţă, avându-i în distribuţie pe Florin Sinescu, Okan Kaya, George Hoffman.
Şi în anul acesta prezenţa românească se va face cu siguranţă remarcată în Festivalul Internaţional de la Cottbus din perioada 6 - 11 noiembrie 2012. De la înfiinţarea sa, festivalul s-a dezvoltat ca un important punct de întâlnire între scena de film est şi central europeană şi cea germană. Forumul industriei filmului „Connecting Cottbus” reprezintă de 10 ani o platformă de concretizare a nenumăratelor proiecte comune de film ale producătorilor din Germania şi Europa de Est. Revista "Variety" a enumerat Festivalul de la Cottbus printre cele mai importante 50 de festivaluri din întreaga lume. Programul oficial va fi dat publicităţii la mijlocul lunii octombrie.
ICR Berlin a dedicat pe tot parcursul anului 2012 un amplu şir de intâlniri academice legate de istoria recentă a României, prezentate la Berlin şi la Leipzig. Este vorba de Rezistenţa anticomunistă în România cu prezentări de filme documentare, expoziţii şi conferinţe realizate în parteneriat cu cele mai importante instituţii de profil din România (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, Memorial Sighet) şi din Berlin (Memorialul Berlin-Hohenschönhausen, Fundaţia Zidul Berlinului). Evenimentele dedicate acestei perioade istorice din România continuă în data de 18 octombrie, la Fundaţia Zidul Berlinului, cu proiectul intitulat Experienţe carcerale în România comunistă, constând în prezentarea unui material documentar despre închisorile din România comunistă şi o discuţie
cu dr. Cosmin Budeanca, cercetător în cadrul IICMER şi Helmuth Frauendorfer, director adjunct al Memorialului Berlin- Hohenschönhausen.
Expoziţia Rusaliile Negre - Deportarea în Bărăgan la care au participat Ana Blandiana şi Romulus Rusan, s-a bucurat de un foarte mare interes la publicul german. Expoziţia urmează a fi itinerată şi în oraşele din sudul Germaniei.
ICR Berlin continuă colaborarea cu asociaţiile româno-germane de pe teritoriul Germaniei. Zilele culturii române la München reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din Germania. Ca în fiecare an, organizatorii sunt dornici de a păstra o punte culturală între Germania şi România prin evenimente culturale precum filmul, teatrul, muzică şi artele vizuale. Festivalul are loc în perioada 5 octombrie-2 decembrie cu un omagiu adus compozitorului Sergiu Celibidache, o expoziţie cu schiţe şi portrete cu Celibidache, festivalul filmului românesc desfăşurat în
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: