Comunicat de presa 5 25.02.2021

La data de 24.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, cei doi inculpați au desfășurat activități de comercializare de cannabis, către consumatori de pe raza județului Timiș.
La data de 24.02.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați care au comercializat cantitatea de 1 kilogram de cannabis, în schimbul sumelor de 5.000 de euro și 2.000 de lei.
În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă, pentru o prioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Navă reținută în Portul Midia, la cererea a două firme. Una are sediul în Tulcea și este controlată de Almohamed Jaban Mousa

15 Apr 2021 789

Constanța Femeie agresată pe stradă, în timp ce mergea la serviciu. Autorul a fost identificat

28 Jan 2021 917

DIICOT- Brașov Constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc

11 Jan 2021 732

#alegeriparlamentare2020 47 de persoane private de libertate din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța votează

06 Dec 2020 648

Avea o relaţie cu o româncă din judeţul Constanța Un italian urmărit în intreaga Europă s-a sinucis în arest în România

09 Sep 2020 931

Bărbat care avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei emis de autoritățile din Italia, reținut la Cernavodă

27 May 2020 1308

Doi bărbați aflați în Arestul Poliţiei Constanța, testați pentru COVID 19

23 Apr 2020 1704

Primarul, procurorul și „starea de urgență“ Șase ani de la prima reținere a lui Mazăre. Șocul ridicării sale cu mascații. Ce s-a întâmplat de atunci (video)

08 Apr 2020 4849

Județul Tulcea Bărbat care ar fi distribuit fotografii ale sale pe o rețea de socializare, în ipostaze indecente, către cinci minore, reținut de polițiști

21 Jan 2020 1012

DIICOT Bărbat reținut în cazul unei alerte cu bombă de la o rafinărie

15 Jan 2020 810

Adeverinţa ANAF nu mai este suficientă la Constanţa Probleme pentru deţinuţii care cer eliberarea, deşi au de achitat daune

12 Dec 2019 1590

DIICOT Bărbat reținut pentru trafic de droguri de risc și de mare risc. Cum le-a introdus pe teritoriul României

14 Nov 2019 1051

Deținuții, arestații preventiv și pacienții de la Spitalul Județean au votat cu urna mobilă

10 Nov 2019 992

Nuclearelectrica SA a atribuit un contract de peste 24.000 de euro unei societăți din București (document)

11 Oct 2019 871

Justiţie la vârf Cine se află în fruntea instanţelor din Constanţa

28 Sep 2019 1458