Comunicat de presa DIICOT 24.10.2014

   Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Timișoara și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de migranţi.

    Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că începând cu luna decembrie 2013, inculpații Abdul Salam Mohamad, zis Hakim, Hefel Chujae-Ihmaydeh  și Andreaș Isac au constituit un grup infracțional organizat având ca obiect traficul de migranți pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Germania. Acest grup infracțional a fost sprijinit în realizarea infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat de către alte șapte persoane, între care se află și inculpatul Dumitrașcu Marius.

    Modus operandi al acestei reţele infracţionale este complex şi include toate etapele infracţiunii de trafic de migranţi, respectiv recrutare de migranţi, transport intern, facilitarea trecerii ilegale a frontierei de stat şi, ulterior, preluarea grupurilor de migranţi după trecere şi transportarea în continuare până la statul de destinaţie. În fapt, există implicarea mai multor colaboratori de origine română sau siriană, pe care liderul reţelei - ABDUL SALAM MOHAMAD  -  i-a utilizat pentru a efectua aceste activităţi succesiv şi pe care i-a remunerat cu diverse sume de bani, în funcţie de numărul de migranţi transportaţi sau trecuţi ilegal peste frontiera de stat.

    Astfel, migranţii erau introduşi ilegal în România, respectiv prin zona Giurgiu – Ruse sau Calafat, în unele cazuri în baza unor documente false/falsificate întocmite pe numele lor. De aici, migranții erau transportaţi până în municipiul Timişoara, unde membrii grupării organizau cazarea temporară a acestora, transportul până în zona de frontieră, călăuzirea acestora spre statul vecin (Ungaria), preluarea acestora, după trecerea ilegală a frontierei de stat și transportarea lor spre state Schengen. Ieşirea ilegală din România spre Ungaria se realiza, de regulă, pe raza localităţii Cenad, judeţul Timiş, unde grupurile erau transportate și îndrumate uneori de călăuze.

    Cazarea migranților pe teritoriul României era efectuată pentru scurte perioade de timp și în diverse locuri (pensiuni, moteluri, hosteluri sau chiar în incinta barului pe care îl deţine în Timişoara liderul reţelei).

    Operaţiunea de recrutare, cazare, transport, călăuzire în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat se realiza contra unor sume cuprinse între 5000 şi 8500 euro, în funcţie de locul de unde migranţii erau recrutaţi (tabăra de refugiaţi din loc. Arfa din Turcia, dintr-o altă localitate din Turcia sau direct din România) şi de perioada de cazare pe teritoriul României.

    Astfel, în perioada decembrie 2013- octombrie 2014 membrii grupării au racolat  îndrumat, călăuzit, transportat și adăpostit 8 grupuri de migranți formate, în total, din 41 de persoane (sirieni, irakieni, vietnamezi, cetățeni de origine asiatică).

    În statele de destinaţie (Germania şi Austria) grupurile de transfugi erau preluate de către alţi membri ai reţelei, pentru a-i caza în spaţiile deţinute, unde, pentru a-şi plăti datoriile privind călătoria în Europa, prestau diverse activităţi "la negru", în beneficiul membrilor reţelei.

    Pentru probarea activității infracționale, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Timișoara, în data de 23 octombrie, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Timiş (9) şi Caraş-Severin (1), fiind conduse la audieri 12 persoane.

    Procurorii DIICOT – ST Timișoara au dispus începerea urmăririi penale față de cei 10 membri ai grupului infracțional organizat.

    Totodată, față de inculpații Abdul Salam Mohamad, Hefel Chujae-Ihmaydeh, Andreaș Isac și Dumitrașcu Marius a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de constituire a unui grup organizat, trafic de migranți, complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

    Cei patru reținuți au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă.

    Documentarea activităţii infracţionale s-a realizat cu sprijinul I.T.P.F. Timişoara, având suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al DIPI.

    La percheziții au mai participat poliţişti din cadrul  I.P.J Timiş şi lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1218

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1976

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1583

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1449

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3793

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3129

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199