Comunicat de presa - DIICOT I - 23 septembrie 2014

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Biroul Teritorial Mehedinți, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, au prins ieri în flagrant trei persoane în timp ce vindeau droguri de mare risc în parcarea unui hipermarket  din municipiul Craiova.

     În data de 22 septembrie, procurorii DIICOT – BT Mehedinți au dispus începerea urmării penale față de numiții Neacșu Ion Daniel (23 de ani), Logofătu Alexandru Christian (20 de ani) și Mandă Marinel Gelu (23 de ani), iar astăzi au luat măsura reținerii lor pentru 24 de ore  sub acuzația de săvârșire a infracțiunii  de  deținere și vânzare de droguri de mare risc.

    Față de cei trei inculpați există suspiciunea rezonabilă că în data de 22 septembrie au pus în vânzare  901 grame de heroină contra sumei de 40.000 de lei, după ce cu o zi înainte vânduseră acelorași cumpărători o doză de 3 grame de heroină.

    La percheziția efectuată la domiciliul inculpatului Logofătu Alexandru au fost găsite și ridicate încă 60 de grame de heroină.

    Cei trei inculpați reținuți vor fi prezentați astăzi Tribunalului Mehedinți cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile.

    Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Român de Informații.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1202

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1246

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1285

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1217

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1378

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1514

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1972

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1582

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1526

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1448

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1619

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3790

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3126

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6194