Percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mehedinţi şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în infracţiuni de furt din locuinţe şi sediile/depozitele unor societăţi co

          Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R – Direcţia de Investigaţii Criminale şi Serviciile de Investigaţii Criminale Mehedinţi şi Timiş, în cooperare cu autorităţile din Franţa, au efectuat un număr de 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mehedinţi şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în infracţiuni de furt din locuinţe şi sediile/depozitele unor societăţi comerciale aflate pe teritoriul Franţei.
           Acţiunea a fost efectuată în cadrul unei cereri de comisie rogatorie formulată de autorităţile judiciare din Franţa.
           În cauză există suspiciunea rezonabilă ca membrii grupării, cetăţeni români , au comis în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie 2013- ianuarie 2014, peste 100 de  furturi  din locuinţe şi de la sediile/depozitele mai multor societăţi comerciale.
           Astfel, membrii grupării acţionau în cursul nopţii, în localităţi aflate una în apropierea celeilalte şi accesibile de pe acelaşi drum naţional, şi vizau  instrumente electrice portabile, utilaje de dimensiuni mici, carburant şi alte bunuri aflate în hangare, dependinţe ale caselor de locuit şi depozite agricole.
          Bunurile sustrase erau transportate cu autovehicule furate care erau ulterior abandonate în zone forestiere.
           Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 600 000 euro.
          Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
           Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
           La activităţi au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare din Franţa.
          Menţionăm că persoanele cercetate în prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții domicliare! Vizați suspecți de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor (VIDEO)

18 Jan 2024 725