Comunicat contributii sociale

Referitor: Contribuţii sociale datorate de persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, profesii libere

Începând cu data de 01 iulie 2012 contribuţiile sociale obligatorii datorate de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, profesii libere sunt administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Următoarele categorii de contribuabili, menţionaţi la art. 29621 alin. (1) lit.a) - e) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

 întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;

 membrii întreprinderii familiale;

 persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;

 persoanele care realizează venituri din profesii libere;

 persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă,

datorează contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

1. CONTRIBUŢIA DE ASIGURĂRI SOCIALE (CAS)

Venitul declarat - venitul pentru care persoanele doresc să se asigure - nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (741 lei) şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig (10.585 lei).

Cota contribuţiei de asigurări sociale datorată este de 31,3%.

Declararea veniturilor se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii la organul fiscal competent, respectiv, formularul 600. În baza acestei declaraţii, organul fiscal emite decizia de impunere în care stabileşte contribuţia socială anual datorată şi termenele de plată.

Persoanele asigurate în sistemul public de pensii sunt obligate să efectueze în cursul anului trimestrial, plăţi anticipate cu titlu de impozit, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Nu datorează contribuţii de asigurări sociale:

- contribuabilii al căror venit net anual, respectiv valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

- persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii ca urmare a obţinerii de venituri salariale sau indemnizaţii şomaj;

- persoanele care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii.

2. CONTRIBUŢIA DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE (CASS)

În cazul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate baza lunară de calcul o reprezintă venitul net anual realizat exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale (diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale), sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară (700 lei), dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.

Cota de contribuţie datorată - 5,5%.

În baza declaraţiei de venit estimat/declaraţie de venit realizat (Formular 220/Formular 200) depusă de către contribuabili, organul fiscal competent emite decizie de impunere pentru plăţi anticipate în care stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat şi termenele de plată.

Astfel, persoanele care au calitatea de contribuabili la sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt obligate să efectueze plata contribuţiilor de asigurare sociale de sănătate anticipat, în cursul anului, trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu regularizarea sumelor datorate anual.

În baza declaraţiei privind venitul realizat - Formular 200 - depusă de contribuabili după încheierea anului fiscal, organul fiscal stabileşte obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală regularizând sumele datorate cu titlu de plăţi anticipate.

La determinarea venitului anual baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate NU se iau în considerare pierderile fiscale anuale.

p Director executiv

Emil Mihăilescu - Director executiv adjunct


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1290

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1386

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1526

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1458

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1629

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1872

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3809

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6217