DGFPJC Comunicat de presa – 10.05.2010

Referitor la prevederile Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr.1786/2010, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele:

În Monitorul Oficial nr.292/05.05.2010 a fost publicat Ordinul Preşedintelui ANAF nr.1786/ 28.04.2010 pentru aprobarea procedurii de modificare din oficiu a vectorului fiscal cu privire la TVA, ordin emis în baza prevederilor art.153 şi 153^1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Conform acestor prevederi legale şi în urma acestei proceduri, contribuabilii care au depăşit plafonul de 35.000 euro, cifra de afaceri care este luată în calcul la stabilirea plafonului de la care devii plătitor de TVA, şi care nu au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA în primele 10 zile ale lunii următoare depăşirii plafonului, precum şi cei ce au efectuat achiziţii intracomunitare de peste 10.000 euro, vor fi notificaţi de către organul fiscal competent în vederea aducerii la cunoştinţă a obligaţiei de a se înregistra în scopuri de TVA.

Nu vor fi notificaţi contribuabilii la care constatarea depăşirii plafonului o fost făcută de organele cu atribuţii de inspecţie fiscală.

Cursul de schimb utilizat petru calculul plafonului de 35.000 de euro este cursul de schimb de la data aderării, respectiv 3,3817 lei.

În urma notificării, contribuabilii au obligaţia de a se prezenta în termen de 5 zile de la data primirii notificării în vederea înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

În cazul în care contribuabilul prezintă organului competent documente din care să rezulte că nu are obligaţia înregistrării, organul fiscal competent va sista procedura de înregistrare în scopuri de TVA pe baza unui referat, iar acest lucru se aduce la cunoştinţă contribuabilului.

În cazul în care aceştia nu se prezintă, organul fiscal va proceda la înregistrarea din oficiu a contribuabililor identificaţi cu depăşirea cifrei de afaceri sau a plafonului pentru achiziţii intracomunitare, iar data înregistrării va fi prima zi a lunii următoare în care i s-a comunicat contribuabilului decizia privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA.

Totodată, lista contribuabililor înregistraţi din oficiu ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată va fi trasmisă inspecţiei fiscale în vederea includerii acestor contribuabili în programul de inspecţie.

De asemenea, prin acelaşi ordin s-a stabilit procedura de anulare din oficiu a codului de înregistrare în scopuri de TVA pentru contribuabilii declaraţi inactivi şi a celor aflaţi în inactivitate temporară înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului.

Data scoaterii din evidenţă pentru aceşti contribuabili va fi:

- pentru cei inactivi, data de 01 a lunii următoare intrării în vigoare a Ordinului Preşedintelui ANAF pentru aprobarea listei contribuabililor inactivi;

- pentru contribuabilii aflaţi în inactivitate temporară, data scoaterii din evidenţa plătitorilor de TVA va fi data de 01 a lunii următoare celei în care starea de inactivitate temporară a fost înscrisă la ORC.

Bogdan Huţucă
Director coordonator


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1255

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1534

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220