Jucării contrafăcute în valoare de 64 000 euro, reţinute de inspectorii vamali

În data de 11 noiembrie 2013 inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au descoperit bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 64 000 euro, urmare controlului efectuat asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială din localitatea Afumaţi.

           În data de 11 noiembrie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială din Afumaţi, jud. Ilfov.
Urmare acestui control, inspectorii vamali au retinut diverse jucării (maşinuţe cu telecomandă şi păpuşi), susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Porche, Range Rover, Audi, BMW şi Monster High, cu o valoare de piaţă de aproximativ 64 000 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 
 DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ GALAŢI
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 558

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 444

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 337

Primăria Castelu pune în vânzare teren intravilan situat în satul Nisipari, județul Constanța

22 Apr 2024 413

Firme Constanța Iowemed SA își majorează capitalul social!

22 Apr 2024 370

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 410

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 266

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 340

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 314

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 302

Centrul de Scafandri din Constanța cumpără energie electrică de la Electricom SA București! Iată care este valoarea contractului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 328

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 395

Argus S.A. informează investitorii raportul anual pentru exercițiul financiar 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

22 Apr 2024 244

Noi informații legate de scandalul din Eforie Nord, județul Constanța (VIDEO)

22 Apr 2024 939

Doliu în presa românească Un cunoscut fotograf s-a stins din viață. Avea doar 45 de ani

22 Apr 2024 925