Termene depunere situatii financiare pe anul 2009

Nr.2730/05.03.2010

COMUNICAT DE PRESĂ

 Referitor la depunerea situaţiilor financiare anuale pe anul 2009, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :

 În conformitate cu prevederile art. III alin.(3) din Legea nr.441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, „de la data de 1 ianuarie 2007, situaţiile financiare anuale şi documentele anexate acestora, prevăzute la art.185 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, modificate potrivit prezentei legi, vor fi depuse numai la oficiul registrului comerţului” (prevedere a cărei aplicare a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2009, conform art.II alin.(2) din Legea nr.259/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991).
Potrivit prevederilor art.185 alin.(4) din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „datele cuprinse în situaţiile financiare anuale sunt transmise în formă electronică de către oficiile registrului comerţului către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului”.
În acest sens, conform art.185 şi 201 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu exerciţiul financiar 2009, societăţile comerciale vor depune situaţiile financiare anuale numai la oficiile Registrului Comerţului.
Conform prevederilor art.36 alin.(1) şi (2) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată:

 (1) Termenele pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt următoarele:
a) pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) pentru celelalte persoane prevăzute la art.1 din legea contabilităţii, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

(2) Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt:
a) 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, pentru persoanele prevăzute la art.36 alin.(1) lit.a) din lege, cu excepţia societăţilor comerciale;
b) 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, pentru persoanele prevăzute la art.36 alin.(1) lit.b) din legea contabilităţii.

Persoanele juridice prevăzute la art.1 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, indiferent de forma de organizare, forma de proprietate şi de reglementările contabile aplicabile, au obligaţia să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia societăţilor comerciale. În categoria entităţilor care au obligaţia să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice se includ şi următoarele entităţi:
- societăţile cooperative, care au obligaţia depunerii situaţiei financiare anuale atât la direcţiile generale ale finanţelor publice, cât şi la oficiul registrului comerţului, potrivit art.70 din Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
- regiile autonome, care au obligaţia depunerii acestor situaţii la Ministerul Finanţelor Publice, respectiv la direcţiile financiare teritoriale, după caz, conform dispoziţiilor art.7 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale;
- institutele de cercetare, care au obligaţia depunerii, spre aprobare, a situaţiei financiare anuale la organul administraţiei publice centrale coordonator, potrivit art.24 din O.G. nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările şi completările ulterioare;
- grupurile de interes economic, care au obligaţia depunerii situaţiei financiare anuale atât la oficiul registrului comerţului, cât şi la administraţia finanţelor publice, potrivit art.173 din titlul V al Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanele juridice fără scop patrimonial.

Potrivit art.36 alin.(3) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, persoanele care de la constituire nu au desfăşurat activitate, cu excepţia societăţilor comerciale, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Conform punctului 19 din Programul de asistenţă aplicabil entităţilor care în cursul exerciţiului financiar 2009 au aplicat Reglementările contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1752/2005, cu modificările şi completările ulterioare, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, societăţile comerciale care de la constituire nu au desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declaraţie în acest sens, pe suport electronic şi listată, cu semnăturile corespunzătoare, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la oficiile Registrului Comerţului.
Având în vedere că exerciţiul financiar 2009 este primul exerciţiu financiar pentru care societăţile comerciale nu mai depun situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, organele fiscale teritoriale vor asigura primirea şi a declaraţiilor întocmite de entităţile aflate în lichidare, potrivit legii.

Bogdan  Huţucă
Director coordonator          


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 342

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 320

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 262

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 192

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 205

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 446

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 193

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 189

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 410

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 307

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 406

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 250

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 227

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 426

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 353