907341/20.03.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Reamintim, persoanelor juridice plătitoare de impozit pe profit, că
termenul limită de depunere al
formularului 101 "Declarație privind impozitul pe profit" pentru anul 2013, este
25 martie 2014.
Anterior depunerii, la organul fiscal, a declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor fiscale rectificative, contribuabilii
pot opta pentru certificarea acestora,
de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală
şi care este înscris ca membru activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.
Formularul
se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii,
sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță (on-line), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă ce poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală secţiunea Declaraţii electronice / Descarcare declaraţii / Declaraţie privind impozitul pe profit .
Modelul şi conţinutul formularului 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" , precum şi instrucţiunile de completare a acesteia sunt reglementate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările ulterioare.
Informaţii detaliate se pot obţine :
- accesând pagina de Internet,
www.anaf.ro
- la Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor, la nr. 031.403.91.60;
- la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice.
SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: