Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Pănoiu Mihai şi Diaconu Cosmin-Gheorghe

  22 iunie 2012
  Nr. 459/VIII/3
 
COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia  au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

PĂNOIU MIHAI, ofiţer de poliţie judiciară şi şeful Poliţiei oraşului Miercurea Sibiului, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă,

 DIACONU COSMIN-GHEORGHE, ofiţer de poliţie în cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie –august 2009, inculpatul Pănoiu Mihai, ofiţer de poliţie judiciară şi şeful Poliţiei oraşului Miercurea Sibiului, a pretins şi primit de la un denunţător, prin intermediul subordonatului său, inculpatul Diaconu Cosmin-Gheorghe, suma de 500 euro. Banii au fost primiţi pentru a interveni prin intermediari la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte pentru ca denunţătorul să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care era cercetat pentru abuz de încredere şi pentru a nu achita contravaloarea unui autoturism pe care îl avariase.
După primirea banilor, dosarul penal  a fost înaintat de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Miercurea Sibiului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte cu propunere de neîncepere a urmăririi penale fără a se face nicio referire la denunţător.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra drepturilor băneşti aparţinând inculpatului Pănoiu Mihai.

      Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
                                             
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 505

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 642

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 494

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1086

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 910

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1021

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1771

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 832

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1021

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1105

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1010

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2095

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 792

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 827