Articole retinute la Biroul Vamal Constanta Sud

Pentru informare/publicare
   07.01.2010
    
COMUNICAT DE PRESĂ

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin Compartimentul de Informare Publică, este în măsură să vă comunice următoarele:

Articole reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud
 
Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 333.240 EURO.
 
Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China.
În urma controlului vamal au fost descoperite 1900 seturi şi 2412 buc. oale inox cu capac din sticlă,  inscripţionate SOLINGEN, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective.
Dacă ar fi fost comercializată pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 333.240 EURO.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 
Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa

TELE ACCES GRATUIT AUTORITATEA NAŢIONALĂ A A VĂMILOR

080 00 80 880


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această seară, la TNOB Constanța – „Nunta lui Figaro” de W. Amadeus Mozart

06 Apr 2024 499

Primul eveniment cultural al lunii aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” - „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart

04 Apr 2024 541

„Nunta lui Figaro”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

03 Apr 2024 420

Vrei să te muți înapoi în România? Află cum se eliberează actul de identitate la schimbarea domiciliului din străinătate în România

02 Apr 2024 502

Primul spectacol al lunii aprilie 2024 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"- „Nunta lui Figaro”

01 Apr 2024 430

„Boema” de Puccini, pusă în scenă la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

08 Mar 2024 611

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 5381

Spectacolul ,,Eva Nostra”, pe scena Teatrului Jean Bart Tulcea

22 Feb 2024 597

Are termen să predea absolut toate actele partidului în original Șoșoacă a divorțat politic de soțul său!

18 Feb 2024 1301

Teatrul ,,Jean Bart" Tulcea pune în scenă spectacolul,,Eva Nostra”

10 Feb 2024 632

Altfel de amenzi în județul Gorj. Colindători îmbrăcați în polițiști opresc șoferii pe dreapta (VIDEO)

26 Dec 2023 915

TNOB În această seară, „Răpirea din serai”, de A. Mozart

19 Nov 2023 731

AVR Ceasuri reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud (FOTO)

09 Nov 2023 767

Peste 18.000 perechi de papuci de casă reținuți de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

09 Nov 2023 682

Bunuri în valoare de aproximativ 320.000 lei descoperite de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

27 Oct 2023 677