Cătălin Moroşanu anunţă că îşi va “demola” adversarul în gala de la Constanţa

Luptătorul Cătălin Moroşanu susţine că nu îi va da nicio şansă grecului Giannis “Hercule” Stoforidis în meciul de sâmbătă, programat în Sala Sporturilor din Constanţa. Duelul dintre cei doi va fi capul de afiş al galei Superkombat, în care sunt anunţaţi luptători din 7 ţări, biletele urmând să coste 30 de lei.
 
“I se spune Hercule? O să vadă el când stă faţă în faţă cu urmaşul lui Ştefan cel Mare! Îl demolez! M-am antrenat în ultima perioadă şi vreau să îl fac KO”, a anunţat Moroşanu, care s-a pregătit alături de Sebastian “Fiul lui Ciobanu” Dracula, la rândul său anunţat în programul galei de la malul mării.
 
Cu o rată de 60% a victoriilor înainte de limită, Moroşanu s-a impus prin KO în majoritatea meciurilor încă din prima repriză, aşa cum îşi doreşte să facă şi împotriva grecului care anul trecut a ajuns până în finala circuitului Superkombat. În vârstă de 25 de ani, Stoforidis a adunat 15 victorii din 19 posibile în cariera sa, fiind unul dintre sportivii cu cea mai rapidă ascensiune la nivel european.
 
Patru sportivi din Constanţa, gemenii Alin şi Costin Mincu, Mădălin Crăciunică şi Alex Filip, vor lupta în cadrul galei, ultimul fiind prezent pe cardul principal, transmis în direct de Sport.ro şi Eurosport. De asemenea, Amansio Paraschiv, Cristi Milea, Claudiu Bădoi, Alexandru Popescu şi Vlad “Dracul” Grigore vor participa la cel de-al patrulea World Grand Prix al anului.
 
Biletele pentru gala Superkombat World Grand Prix de la Constanţa costă 30 de lei şi s-au pus deja în vânzare, putând fi achiziţionate de la Sala Sporturilor, dar şi de pe eventim.ro şi magazinele Germanos, Vodafone, Orage şi Domo din toată ţara.
 
 
Organization Overview
 
SUPERKOMBAT® is a martial arts championship with fights at various weight divisions and also includes an elimination tournament for the heavyweight division. All the events are based on fights at stand-up rules between fighters from all around the world, coming from different fight disciplines as boxing, kickboxing, mixed martial arts, judo, karate, muay thai, and wrestling.The difference from other similar concepts is that SUPERKOMBAT® focuses on the mainstream promotion and creates various stories in touch with the local media around the world, thus creating a global synergy with the general public. In its events, SUPERKOMBAT® uses fighters from all around the world. In the last two years the specialized martial arts media has begun to consider SUPERKOMBAT® to be the European fighting championship leader on stand-up rules broadcasted worldwide due to its 6 live events and another 6 events in replay. SUPERKOMBAT® is covered in more then 80 countries from 5 continents.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pompierul din Constanța Ștefan Orza, învins după extra-round în marea finală a Dynamite Fighting Show (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Dec 2023 2017

Dynamite Fighting Show Luptătorul constănțean Ștefan Orza, victorie în sferturile Turneului Super 8 (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2023 2524

Celebrul luptător Cătălin Moroșanu, ales consilier județean la Galați

28 Sep 2020 2888

Dynamite Fighting Show Constănțeanul Costin Mincu intră în turneul piramidal „Luptă Capitală“. Duel cu „Mitraliera“ în sferturi (galerie foto)

20 Aug 2020 3857

David vs Goliat. „O să fie un spectacol pe cinste!“ Luptă Alex Filip - Costin Mincu la gala Dynamite Fighting Show de la IaşI

14 Nov 2019 2981

Celebrul luptător Cătălin Moroşanu, alături de Emil Ghinea la Craiova Super Rally. Pilotul din Mangalia, pe locul întâi la grupa 3A (galerie foto)

16 Sep 2019 4009

„Micul Semmy Schilt“ contra „Pistolarului“ Raul Manoilă îl înfruntă la Dynamite Fighting Show pe fostul bodyguard al lui Mike Tyson

28 Nov 2018 2537

„Moartea din Carpați”, într-o ipostază neobișnuită. Ce a fost nevoit să facă într-o emisiune TV Cătălin Moroșanu (galerie foto)

17 Jul 2018 2370

Luptătorul Superkombat Eduard Chelariu, „Micul Tyson“ de la Constanţa„Vreau să acaparez lumea precum Cătălin Moroşanu“

12 May 2017 12589

Eduard „Micul Tyson“ Chelariu, încurajat după înfrângerea de la Superkombat „Capul sus, rămâi tot campionul nostru!“

08 May 2017 9585

Cătălin Moroșanu revine în ring. Ce spune Moartea din Carpați

31 Mar 2017 4028

Cătălin Moroșanu a „zguduit” orașul Chicago. Ce spune „Moartea din Carpați” despre ce s-a întâmplat în această dimineață

25 Feb 2017 5951

Meciuri crâncene la Mamaia Cei şapte magnifici din Constanţa urcă sâmbătă în ringul Superkombat

30 Jul 2016 6490

Gala Superkombat de la Mamaia Sebastian Cozmâncă îl înlocuieşte pe Cătălin Moroşanu în meciul cu Murat Aygun

28 Jul 2016 4579

Gladiatorii se luptă sâmbătă la Mamaia Eduard Irimia - „Va fi cea mai spectaculoasă gală Superkombat din acest an” (galerie foto)

26 Jul 2016 17037