Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova a finalizat preselecţia!

Prima ediţie a Festivalului Internaţional Grand Prix Nova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, se va desfăşura la Bucureşti în perioada 30 septembrie – 5 octombrie a.c.
 
Dintre cele peste 100 de spectacole radiofonice înscrise, au fost alese 56 de titluri care au întrunit criteriile de înaltă calitate tehnică şi inovaţie propuse de festival. În concurs intră, cu producţiile lor, 27 de companii, din 22 de ţări: Argentina, Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Iran, Irlanda, Marea Britanie, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Suedia, Ucraina şi Vietnam.
 
Juriul este format din personalităţi culturale şi mari profesionişti radio: Nils Heyerdal, Redactor Şef de peste douăzeci de ani al Departamentului Teatru al NRK (Radio Norvegia), actualmente Preşedinte al Academiei pentru Limbă şi Literatură a Norvegiei, Alison Hindell, Redactor Şef al Departamentului Teatru (BBC) şi Ljubo Pauzin, Directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia. Acestora li se alătură, din partea României, regizorul de teatru Alexandru Darie, Director al Teatrului Bulandra şi Ilinca Stihi, regizor al redacţiei Teatru din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, distinsă cu numeroase premii internaţionale.
 
Riscul de a te desprinde ca artist de formulele consacrate este un act de curaj. Noi îl premiem! Grand Prix Nova – Voicing The Future – aduce la Bucureşti cele mai revoluţionare producţii radiofonice din întreaga lume.
 
Vă aşteptăm în sălile de conferinţă ale Hotelului Continental unde se vor desfăşura audiţiile şi dezbaterile cu juriul şi reprezentanţii programelor înscrise în concurs!
 
 
Seviciul Comunicare
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 429

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 415

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3711

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 585

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 982

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2598

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3587

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 418

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1079

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 961

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 641

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4017

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1164

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 834

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 787