Acțiune de protest organizată de Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Locală

Acțiunea de protest organizată de Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Locală, în data de 20 mai 2015, în fata Guvernului României, între orele 11.00 – 13.00, unde vor participa 1000 de protestatari, va fi susținută de 75 000 membri de sindicat la nivel național.
La nivel național, în semn de susținere a acțiunii din fața Guvernului României, membrii de sindicat vor purta o banderolă albă pe braț.
Această acțiune va fi urmată de ample miscari greviste la nivel național, pentru a susține:
  • Acordarea unei creșteri de 10% la fondul de salarii alocat administrației publice, din care un procent de peste 60% să fie alocat administrației publice locale, care are veniturile cele mai mici din economie (1080 lei salariul mediu net lunar)
  • Aplicarea dispozitiilor Legii nr. 71/2015 pentru toti functionarii publici, indiferent de institutia in care lucreaza, respectuv inlaturarea diferentelor aparute in salarizarea functionarilor publici care ocupa functii publice de acelasi nivel si acordarea sporului de 75% pentru orele lucrate in zilele nelucratoare
În prezent, Legea nr. 71/2015 este aplicabilă doar funcționarilor din Parlamentul României, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală – numai Directia Antifrauda.
Următoarea acțiune de protest este programată pentru luna iunie când vom declanșa greva generală, urmând ca data să fie comunicată în timp util, astfel încât cetățenii să fie informați cu privire la programul acțiunilor greviste, care presupune închiderea totală a peste 80% din instituțiile publice.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Constanța, se va înființa Federația Internațională de Oină. Președintele FRO - „Putem impune un sport la nivel mondial“

24 Nov 2022 1363

Federații din învățământ „Angajații din învățământ nu pot fi obligați să administreze elevilor testele pentru depistarea COVID-19“

13 Nov 2021 1626

Comunicat de presa - Coalitia pentru Educatie „Viitorul educatiei” sau cum sa aducem curajul in educatia din Romania

13 Apr 2016 3122

Solidaritatea Sanitară respinge categoric anexa privind salarizarea angajaților din Sănătate din proiectul OUG și anunță inițierea procedurilor pentru declanșarea protestelor

12 Apr 2016 1600

Comunitatea portuara continua protestele in fata sediului Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta

06 Apr 2016 1819

FADERE condamna insultele rasiste aduse tenismenei Irina Begu

05 Apr 2016 1743

COMUNICAT DE PRESA - Proasta organizare a CNADNR poate paraliza turismul pe litoral, în perioada sezonului estival

25 Mar 2016 1679

Propunerile PRO AGRO pentru iesirea din criza a producatorilor din sectorul laptelui

21 Mar 2016 1748

Solidaritatea Sanitară ia în considerare posibilitatea unor adevărate proteste, dacă negocierile nu vor avea rezultatul așteptat

20 Mar 2016 1539

COMUNICAT DE PRESA - Asociatiile patronale de pe Litoral cer demisia Corinei Marin din fruntea federației FAPT și dizolvarea Asociației Litoral Delta Dunării

07 Mar 2016 1694

Alegeri la Federatia FAPT

27 Feb 2016 2118

Agenția pentru FRANAREA Investițiilor Rurale – A.F.I.R. dorește să nu mai fie inchizitorul fermierului român aplicant pe P.N.D.R.

19 Feb 2016 2047

Operaţie NATO de supraveghere a traficului maritim În Marea Neagră

10 Feb 2016 1827

Constatările PRO AGRO după ședința de la Ministerul Mediului pe tema ambalajelor

21 Jan 2016 1925

Comunicat de presă Federația Oierilor de la Munte

21 Jan 2016 1657