Întreruperea programului în instituţiile din admistraţia publică locală

  COMUNICAT  DE PRESĂ                               
 
 
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) organizează, în data de 30.04.2015, pe toată durata programului de lucru, greva generală cu întreruperea programului în instituţiile din admistraţia publică locală (primării şi consilii judeţene) ca urmare a faptului că niciuna dintre solicitările noastre nu au fost soluţionate în mod favorabil de către Guvernul României. Aceste revendicări minimale fac referire la:
1. Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii.
2. Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
 Vă aducem la cunoştinţă că, în data de 30.04.2015 membrii  Sindicatului Liber din Administraţia Publică Constanţa vor participa la această acţiune. Prin urmare, activitatea din toate sediile Primăriei municipiului Constanţa şi din  toate agenţiile fiscale ale Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale  Bugetului  Local Constanţa, va fi întreruptă pe toată durata programului de lucru.
Membrii FNSA şi SLSAP Constanta cer scuze tuturor cetăţenilor pe care-i deservesc salariaţii din administraţia publică locală prentru acţiunea extremă la care au fost obligaţi să recurgă din cauza nepăsării Guvernului României faţă de situaţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în primării şi consilii judeţene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MEInfofrmare presa intalnire ministru - federatii sindicale educatie

02 Apr 2024 177

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 550

La Constanța, se va înființa Federația Internațională de Oină. Președintele FRO - „Putem impune un sport la nivel mondial“

24 Nov 2022 1390

Federații din învățământ „Angajații din învățământ nu pot fi obligați să administreze elevilor testele pentru depistarea COVID-19“

13 Nov 2021 1640

Comunicat de presa - Coalitia pentru Educatie „Viitorul educatiei” sau cum sa aducem curajul in educatia din Romania

13 Apr 2016 3146

Solidaritatea Sanitară respinge categoric anexa privind salarizarea angajaților din Sănătate din proiectul OUG și anunță inițierea procedurilor pentru declanșarea protestelor

12 Apr 2016 1619

Comunitatea portuara continua protestele in fata sediului Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta

06 Apr 2016 1839

FADERE condamna insultele rasiste aduse tenismenei Irina Begu

05 Apr 2016 1765

COMUNICAT DE PRESA - Proasta organizare a CNADNR poate paraliza turismul pe litoral, în perioada sezonului estival

25 Mar 2016 1701

Propunerile PRO AGRO pentru iesirea din criza a producatorilor din sectorul laptelui

21 Mar 2016 1762

Solidaritatea Sanitară ia în considerare posibilitatea unor adevărate proteste, dacă negocierile nu vor avea rezultatul așteptat

20 Mar 2016 1560

COMUNICAT DE PRESA - Asociatiile patronale de pe Litoral cer demisia Corinei Marin din fruntea federației FAPT și dizolvarea Asociației Litoral Delta Dunării

07 Mar 2016 1714

Alegeri la Federatia FAPT

27 Feb 2016 2147

Agenția pentru FRANAREA Investițiilor Rurale – A.F.I.R. dorește să nu mai fie inchizitorul fermierului român aplicant pe P.N.D.R.

19 Feb 2016 2068

Operaţie NATO de supraveghere a traficului maritim În Marea Neagră

10 Feb 2016 1844