Comunicat de presă - Guvernul României Comitet interministerial pentru controlul consumului de tutun

Guvernul a decis înființarea unei structuri interministeriale care să coordoneze pe termen mediu și lung elaborarea, aprobarea și implementarea politicilor și acțiunilor promovate în scopul controlului consumului de tutun în România. Printr-o Hotărâre aprobată astăzi, va fi constituit Comitetul interministerial care va coordona politicile și acțiunile menite să contribuie la reducerea consumului de tutun, structură ce va funcționa în coordonarea Ministerului Sănătății.
Activitatea acestui Comitet va fi în acord cu priorităţile Uniunii Europene, ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi corelată cu situaţia pe plan naţional.
Guvernul a luat această decizie în contextul în care în majoritatea statelor membre UE există structuri naționale intersectoriale care planifică politicile privind consumul de tutun, iar la nivelul UE și al Organizației Mondiale a Sănătății există, de peste 10 ani, o preocupare crescândă privind efectele consumului de tutun asupra sănătății.
Comitetul interministerial va include un Comitet Director, un grup de experți și un secretariat tehnic. Din Comitetul Director vor face parte reprezentanți desemnați, la nivel de secretar de stat, ai următoarelor instituții și autorități: Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,  Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Concurenței. Președintele Comitetului va fi unul dintre secretarii de stat din cadrul Ministerului Sănătății, desemnat de ministrul sănătății, desemnarea membrilor Comitetului director urmând să se facă în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ de conducătorul fiecărei instituții.
Comitetul interministerial va avea următoarele direcţii strategice de acţiune:
Coordonarea procesului de transpunere în legislația națională a prevederilor legislaţiei europene privind fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, precum şi a punerii în aplicare a prevederilor altor documente internaționale în domeniu (Convenţiei cadru pentru controlul tutunului şi Protocolului pentru combaterea comerţului ilicit cu produse din tutun);
Coordonarea politicilor naţionale cu cele internaţionale în domeniul controlului consumului de tutun;
Identificarea priorităţilor naţionale privind reducerea consumului de tutun şi a efectelor sale asupra stării de sănătate a populaţiei, în plan economic şi social;
Coordonarea elaborării unei strategii naţionale privind controlul consumului de tutun și a planurilor de acţiune pentru implementarea strategiei, precum și implementarea unui mecanism care să monitorizeze și să evalueze implementarea acestor documente;
Identificarea măsurilor pentru reducerea contrabandei și contrafacerii produselor din tutun și produselor conexe.

Comitetul interministerial nu va avea personalitate juridică, iar crearea sa nu va modifica actualele atribuții ale ministerelor implicate.
Informații suplimentare:

Bolile cardiovasculare și cancerul sunt principalele cauze de boală și mortalitate în România, 8 din 10 decese fiind cauzate de aceste maladii. Fumatul este principalul factor de risc evitabil, cauzând: 82% din decesele prin cancer de plămân, 55% din decesele cauzate de bolile respiratorii cronice și 19% din decesele prin boli cardiovasculare.
    În anul 2012, în România au fost diagnosticate 11.644 persoane cu cancer pulmonar, în crestere cu 9,6% față de anul 2008, dintre care marea majoritatea au murit (mai precis, 10.071 persoane) din cauza acestei maladii, cu 8,2% mai mult decât în 2008. Incidența fumatului în rândul populației adulte din România este de 26,9%, potrivit Global Adults Tobacco Survey.

 Menționăm, de asemenea, că în ședința din 11 martie 2015, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind înființarea Consiliului național pentru coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool. Scopul acestei structuri este coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool, prin elaborarea unui plan de acțiuni coordonate și eficiente, pe termen mediu și lung, care să fie implementat de autoritățile cu atribuții în domeniu. Activitățile Consiliului vor fi în acord cu prioritățile Uniunii Europene, ale Organizației Mondiale a Sănătății și cu situația pe plan național.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 233

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 481

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 289

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 432

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 278

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 345

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 326

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 271

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 725

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1002

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 394

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 395

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 448

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 364