Guvernul României a aprobat cadrul financiar pentru implementarea Granturilor SEE și Norvegiene

Guvernul a stabilit cadrul legal pentru implementarea, din punct de vedere financiar, a Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014 - 2021 şi Mecanismului financiar norvegian 2014 – 2021, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată în ședința de astăzi.Cele două mecanisme de finanțare vor acoperi sectoare precum:
Inovare, cercetare, educație și competitivitate;
Incluziunea socială și combaterea sărăciei;
Mediu, energie, schimbări climatice și reducerea emisiilor de carbon;
Cultură, societatea civilă, bună guvernare și drepturi și libertăți fundamentale;
Justiție și afaceri interne.  

În perioada 2014-2021, România va fi al doilea mare beneficiar al asistenţei financiare oferite de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, urmând să beneficieze de 502,5 de milioane de euro: 275,2 milioane de euro prin Mecanismul Financiar SEE şi 227,3 milioane de euro prin Mecanismul Financiar Norvegian. România este prima țară care a semnat, la 13 octombrie 2016,  Memorandumurile de Înțelegere cu statele donatoare pentru exercițiul financiar 2014-2021, putând beneficia astfel de avantajele demarării mai rapide a implementării programelor, ceea ce ar implica o mai eficientă utilizare a granturilor SEE și norvegiene.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) este Punct Național de Contact pentru Mecanismul Financiar SEE și Mecanismul Financiar Norvegian.
 
Informaţii suplimentare:
Spaţiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994, ca o zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană (CE) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). SEE reuneşte Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) şi 3 dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), într-o piaţă internă bazată pe libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. Cele două mecanisme financiare urmăresc susținerea coeziunii economice și sociale în Europa, prin creștere economică și dezvoltare durabilă, reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi întărirea relaţiilor bilaterale între statele donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) şi statele beneficiare, prin contribuţii financiare în mai multe sectoare prioritare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Constanța deschide expoziția Memorie și Dialog Intercultural prin Arta Vizuală

23 Apr 2021 1457

Consiliul Județean vrea un milion de euro pentru reducerea disparităților sociale și economice în rândul comunităților de etnie romă din județul Constanța

27 Mar 2021 1508

„Raftul cu iniţiativă”, la Biblioteca Municipală Medgidia

26 Aug 2014 1782