Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanță de Urgență în acest sens.
Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.
De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90  milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.
Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute ieri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Constituţională va discuta sesizările privind majorările salariale din sistemul public

09 Jun 2022 1359

Abateri descoperite de Camera de Conturi Constanța la Deleni. S-a constatat majorarea nelegală a indemnizației primarului

22 Apr 2022 1459

Curtea de Conturi, control la Primăria Eforie. Probleme cu neactualizarea organigramei și a contractului pentru câinii fără stăpân

10 Mar 2021 2094

Mai mulţi angajaţi ai Prefecturii Constanţa îşi cer în instanţă drepturile salariale

14 Feb 2018 2372

Guvernul a hotărât majorarea salariilor pentru angajaţii din penitenciare. Doar pentru o anumită categorie

31 Aug 2017 2003

PNL Constanţa vrea ca majorările salariale să se facă sustenabil şi pentru toate categoriile sociale

10 Nov 2016 2512

Dacian Cioloş „Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea prin care se fac majorări de salarii”

08 Nov 2016 1893

PNL depune astăzi contestația pe votul la legea privind majorările salariale

08 Nov 2016 2814

OUG ce abrogă un articol privitor la majorările salariale pentru anumite categorii de personal din MFP

03 Nov 2015 1849

Victor Ponta Salariile în sănătate vor crește cu 25 la sută

18 Aug 2015 2148

Salariile funcţionarilor publici pot fi majorate de consillie locale şi judeţene, în limita prevederilor bugetare

30 Jun 2015 2157