Mesajul Prim-ministrului Victor Ponta cu ocazia aniversării a 10 de ani la aderarea României la NATO

 Acum 10 ani, pe 29 martie 2004, România a devenit ţară membră, cu drepturi depline, a Alianţei Nord-Atlantice. Ziua în care am aderat la NATO a devenit un moment de referinţă în istoria naţională şi a însemnat atingerea unui nou nivel de stabilitate şi securitate pentru România.
     Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a reprezentat în 2004 un proiect naţional, de conlucrare politică. În aceşti zece ani de apartenenţă la Alianţă s-a dovedit că decizia noastră a fost una fundamentală şi corecta. Putem realiza acum, în actualul context internaţional complex, câtă dreptate au avut acei lideri politici care, în anii 1997-2004, au susţinut integrarea ţării noastre în NATO.
Capacitatea României de a fi un partener viabil şi puternic pentru zona euro-atlantică ne-a pavat drumul către integrarea în Uniunea Europeană şi obţinerea unui climat pozitiv pentru dezvoltarea societăţii româneşti în ansamblu.
Cu această ocazie, gândurile noastre trebuie să se îndrepte mai ales spre eroii români care au participat la misiunile desfăşurate de NATO, garantând astfel securitatea noastră şi a aliaţilor noştri. Meritul principal revine militarilor noştri, care sunt în prima linie a teatrelor de operaţii.
     Mulţumesc aliaţilor internaţionali pentru sprijinul pe care ni l-au acordat de-a lungul celor 10 ani şi, totodată, pentru deschiderea manifestata faţă de parteneriatul cu Republica Moldova!
 
Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1373

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1502

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1465

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1860

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2182