Reprezentanții cultelor religioase din România, primiți de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cureprezentanți ai cultelor religioase din România, agenda întâlnirii fiind centrată pe continuarea dialogului și cooperării dintre stat și culte, în beneficiul credincioșilor și al societății românești.
Șeful Executivului a subliniat rolul esențialpe care comunitățile religioase îl au în modelarea vieții sociale, culturale, educaționale, dar, mai ales, spirituale a românilor și potențialul de implicare a cultelor în asistența socială și medicală, exprimând disponibilitatea Guvernului de a sprijini inițiative în această direcție, prin Secretariatul de Stat pentru Culte.
”Pentru viitor, îmi doresc ca, împreună, să identificăm soluții pentru a valorifica potențialul pe care cultele religioase îl au din acest punct de vedere. Dețineți capacități absolut necesare. În primul rând, o raportare morală, responsabilă, la actul profund uman de întrajutorare a aproapelui. Apoi, un personal dedicat care are acces nu doar în mediul instituțional, dar mai ales la domiciliul beneficiarilor - fie că vorbim de bătrâni, copii, mame vulnerabile, victime ale traficului de persoane ori persoane dependente de droguri. Împreună sper să construim nu doar cămine, ci mai ales să ajutăm aceste categorii de persoane vulnerabile prin programe și activități cu caracter social și medical, realizate de unitățile de cult, la nivel local”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
La rândul lor, reprezentanții cultelor religioase au salutat deschiderea manifestată de Guvern în cadrul dialogului purtat până acum, precum și susținerea oferită pentru construirea și renovarea lăcașurilor de cult.
În cadrul întâlnirii s-a discutat, de asemenea, despre inițiativa mai multor culte religioase de înființare a unei platforme permanente de dialog între stat și culte, care să funcționeze la nivel tehnic, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și despre solicitarea venită din partea mai multor culte pentru creșterea sprijinuluiacordat de stat la salarizarea personalului neclerical, în raport cu nivelul salariului minim pe economie.
Au fost invitați reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute în România conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, de asemenea, secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvern Indemnizațiile lunare pentru persoanele cu handicap vor fi majorate

23 May 2024 508

Guvernul a aprobat Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027

23 May 2024 376

Guvernul RomânieiTurcia este principalul partener comercial non-UE al României

20 May 2024 260

Guvernul RomânieiUpdate-Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 16 mai 2024

16 May 2024 278

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din din 16 mai 2024

16 May 2024 284

Ședință de Guvern, joi Un proiect vizează Memorandumul de înțelegere privind controlul statului portului în regiunea Mării Negre

15 May 2024 488

ISU Dobrogea Proiect de modernizare pentru Sediul Detașamentului de Pompieri Constanța-Port și Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție, în dezbatere (GALERIE FOTO)

14 May 2024 364

Guvernul României, în ședință mâine, 14 mai 2024. Lista proiectelor de acte normative (DOCUMENTE)

13 May 2024 675

„Respect pentru muncă și cei care muncesc“ Protest de amploare în fața Guvernului României (GALERIE FOTO)

13 May 2024 552

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 422

Ședință de Guvern astăzi. Unul din proiecte se referă la ISU Delta Tulcea (DOCUMENTE)

09 May 2024 456

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 332

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 413

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 955

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 400