114 contracte de achiziții publice în câteva luni Siluan Proiect SRL, fondată de un slujitor al Domnului, a intrat în faliment!


 
  • Potrivit datelor oficiale, Siluan Proiect S.R.L. a încheiat 114 contracte de achiziții publice în valoare totală de 18.978.390,61 de lei.
  • Dosarul se află în atenția magistratului Carmen Daniela Andrei, judecător sindic în cadrul Tribunalului Tulcea.
 
Tribunalul Tulcea a decis ca Siluan Proiect SRL, cu sediul social în satul Dăeni, județul Tulcea, fondată de preotul Mădălin Adrian Iscru, fost consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), să intre în faliment! Instanța a confirmat în calitate de lichidator judiciar pe Creţu Laura Insolv IPURL. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru data de 17 mai 2021.
 
Decizia Tribunalului Tulcea nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că despre preotul Iscru, jurnaliştii de la Recorder.ro au dezvăluit că a obţinut peste o sută de contracte finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) fără licitaţie.
 
Așa cum precizam și mai sus, Siluan Proiect S.R.L. a încheiat, în perioada 2017-2018, cu diverse primării din Constanța, Ialomița și Tulcea 114 contracte de achiziții publice în valoare totală de 18.978.390,61 de lei.
 
Defalcat, SC Siluan Proiect SRL a încheiat contracte cu următoarele primării: Deleni – două, Ciochina – 15, Crucea – cinci, Dăeni – șapte, Fîntînele  - 13, Frecăței – opt, Gârliciu – zece, Horia – cinci, Pantelimon  - șapte, Sihlea  - unul, Silistea – două, Slava Cercheză – patru, Stejaru – nouă, Tataranu – trei, Topalu – cinci, Vidra – 11, Vulturu – două și Casimcea – șase. 
 
Pentru aceste primării, Siluan Proiect SRL a prestat diverse activități, de la servicii de proiectare și inginerie, la reabilitări de școli, grădinițe, drumuri de acces și diverse studii de fezabilitate pentru modernizarea și dotarea iluminatului public.
 

 Insolvenţa, declanșată la cererea Finanțelor Publice Tulcea

 
Procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC Siluan Proiect SRL a fost declanșată în octombrie 2020, la cererea Finanțelor Publice Tulcea. Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 18356/30.10.2020, Siluan Proiect SRL avea de achitat Finanțelor Publice Tulcea suma de 1.461.848 lei reprezentând creanțe bugetare.
 

Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 6771/15.04.2021 informează că administratorul judiciar a solicitat intrarea societății debitoare în faliment, în procedura simplificata, motivat de faptul că termenul în care putea fi propus un plan de reorganizare a expirat.
 
Conform sursei mai sus citate, niciuna dintre părțile care puteau propune un plan de reorganizare nu au facut-o, urmând să se dispună începerea de indată a procedurii simplificate a falimentului.

 
De precizat că în cadrul procedurii insolvenței, administratorul judiciar a constatat că nici Siluan Proiect SRL și nici celelalte categorii de persoane îndreptățite nu au propus un plan de reorganizare în termen de 30 zile de la publicarea tabelului definitiv al creanțelor, termenul fiind implinit, astfel că a propus intrarea în faliment.
 

Creanțe

 
În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 67/05.01.2021 a fost publicat tabelulul preliminar al creanțelor Siluan Proiect SRL: A.J.F.P. Tulcea - 1.575.939 de lei și Oraşul Năvodari – 972 de lei.
 
În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 819/18.01.2021 a fost publicat tabelulul definitiv al creanțelor Siluan Proiect SRL părțile și sumele fiind la neschimbate în raport de BPI 67/05.01.2021.
 
Din Buletinele Procedurilor de Insolvenţă nr. 980/20.01.2021 și 4014/04.03.2021 aflăm că la tabelul definitiv al creanțelor Siluan Proiect SRL au fost adăugate trei părți noi, respectiv UAT Comuna Siliștea, cu 526.487 de lei, UAT comuna Pantelimon, județul Constanța, cu 908.526,91 de lei și UAT Stejaru cu 476.804 de lei.  
 

Cauze   

 
Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC Siluan Proiect SRL arată că societatea a înregistrat profit în toată perioada analizată 2016-2018.
 
„Din studierea documentelor furnizate de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, dar fără a studia actele contabile întrucât acestea nu au fost puse la dispoziţie de către debitoare, rezultă că evidenţa contabilă nu a fost ţinută corect şi în conformitate cu prevederile normelor în vigoare.
 
Aşa cum au fost prezentate în cuprinsul prezentului raport, principalele cauze şi împrejurări care au dus la apariţia stării de insolvenţă sunt: inexistenţa unei strategii manageriale pe termen mediu şi lung din punct de vedere operaţional şi investiţional, reprezentantul statutar al debitoarei nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea prin nedepunerea bilanţului contabil aferente anului 2019 deşi debitoarea figurează în evidenţele Registrului Comerţului în funcţiune.
 
„Debitoarea detinea în patrimoniu active imobilizate în valoare totala de 2.325.520 lei şi active circulante în valoare totală de 5.398.742 lei, din care creanţe în valoare de 4.755.549 lei şi disponibilităţi băneşti în valoare de 643.193 lei. Debitoarea avea posibilitatea achitării integrale a datoriilor, câtă vreme nivelul activelor imobilizate şi activelor circulante sunt în valoare totală de 7.724.262 lei iar cel al datoriilor la momentul deschiderii procedurii de insolventa de 3.011.924,91 lei, însă reprezentantul statutar al acesteia nu a făcut-o, însușindu-și astfel activele debitoarei“.
 

Culpa membrilor organelor de conducere

 
„Deși notificat prin adresa nr. 5113/09.11.2020, confirmată de primire la 13.11.2020, adresa nr. 5151/09.11.2020, confirmată de primire la 13.11.2020 și adresa nr. 5152/09.11.2020, confirmată de primire la 16.11.2020, reprezentantul
statutar al debitoarei nu s-a prezentat pentru a pune la dispoziția administratorului judiciar documentele contabile şi nu a predat activele debitoarei. În concluzie, din cele prezentate şi din analiza documentelor ce au putut fi reconstituite de către administratorul judiciar, reies elemente care să indice culpa membrilor organelor de conducere, respectiv asociatilor şi administratorului statutar al debitoarei, în producerea insolvenţei, prin săvârşirea faptelor prevăzute la lit. d) şi e) alin.(1) art. 169 din Legea 85/2014“, se mai arată în Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC Siluan Proiect SRL, document publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4161/08.03.2021 .
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Hercinic SRL, cu sediul social în Tulcea, a intrat în faliment

Grain & More SRL solicită falimentul Construct Exclusiv Invent SRL. Date dintr-un dosar penal al DNA

Un politician din sudul litoralului, chemat la judecată pentru situația în care a ajuns Bialco Design SRL
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UAT Pantelimon, la judecată cu Siluan Proiect SRL, firma preotulului Mădălin Adrian Iscru. Procesul, suspendat

15 Nov 2021 748

Falimentul, amânat DNA Constanța a luat documentele contabile ale Siluan Proiect SRL. 114 contracte de achiziții publice

25 Oct 2021 1122

Siluan Proiect SRL, obligată să achite Primăriei Hârșova o mică avere pentru „lucrări neexecutate“. Dosarul, la Tribunal

29 Sep 2021 748

Evidienţa contabilă a societăţii, preluată de la DNA UAT Hârşova, la judecată cu Siluan Proiect SRL, firma preotului Mădălin Iscru. Ce s-a decis în instanță

18 Sep 2021 1420

Atragerea răspunderii Pastilă amară pentru asociatul unic al Hercinic SRL. Firma a încheiat contracte publice de peste două milioane de euro (document)

02 Sep 2021 1091

65 contracte publice în valoare totală de peste două milioane de euro. Finanțele publice au chemat în instanță administratorul Hercinic SRL

24 May 2021 1103

Siluan Proiect SRL, fondată de preotul Mădălin Adrian Iscru, la un pas de faliment

15 Mar 2021 1198

Siluan Proiect SRL, fondată de preotul tulcean Adrian Iscru, dată în judecată de Primăria Siliştea

21 Jan 2021 826

Noi decizii în dosarele firmelor Siluan Proiect și Hercinic SRL, din Tulcea, aflate în insolvență

19 Jan 2021 1329

Lucrări plătite dar neterminate? Siluan SRL, firma fondată de preotul Mădălin Iscru, din Tulcea, chemată în judecată după lucrările din Hârşova, Pantelimon și Stejaru

14 Jan 2021 3579

Dosar la DNA! Siluan Proiect și Hercinic SRL, firme apropiate preotului Mădălin Iscru, din Tulcea, au intrat în insolvență

07 Jan 2021 4103