Agenţie de turism! Insolvenţa Regent Tour Constanţa SRL, amânată pentru luna viitoare

Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa vor redeschide, pe data de 9 mai, dosarul în care societatea comercială Regent Tour Constanţa SRL a intrat în insolvenţă.
 
Societatea a fost fondată în 2002 de Sabina Eliana Beznea, în calitate de asociat unic, şi a avut ca domeniu principal de activitate „activităţi ale agenţiilor de turism“.
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, debitoarea SC Regent Tour Constanţa SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată, „motivat de împrejurarea că societatea comercială se află în stare de insolvenţă, înregistrând datorii certe, lichide şi exigibile, a căror scadenţă a depăşit termenul de 90 de zile“, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă.
 
„Asupra acţiunii civile de faţă, instanţa reţine că debitoarea se află în stare de insolvenţă vădită, înregistrând debite în valoare totală de 29.378 de euro şi 7.243 de lei, fiind îndeplinită astfel valoarea prag (cuantumul minim al creanţei/debitului) de 40.000 de lei prevăzută de art. 5, pct. 72 din Legea nr. 85/2014, debitele fiind scadente, debitorul conformându-se obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 38, alin. 2, lit. d şi ale art. 65, alin. 1 din Legea nr. 85/2014 de a formula prezenta cerere în vederea declanşării procedurii insolvenţei. Debitoarea a anexat cererii formulate înscrisurile prevăzute de dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 85/2014, iar prin declaraţie expresă, şi-a arătat intenţia de a intra în procedura simplificată a falimentului“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
Pe data de 22 noiembrie 2016, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de debitoarea SC Regent Tour Constanţa SRL şi a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva firmei.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 9 mai.

Citeşte şi:

Le-au fost retrase licenţele. Ce agenţii de turism celebre din Constanţa au fost luate în colimator de ANT! (II) (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înşelăciuni cu excursii exotice! Reprezentata unei agenții de turism din Constanţa, condamnată definitiv. Povestea completă

11 Jun 2020 2690

Le-au fost retrase licenţele. Ce agenţii de turism celebre din Constanţa au fost luate în colimator de ANT! (II) (document)

06 Oct 2016 11914