Ave Tebia SRL a intrat în insolvență!



Firma Ave Tebia SRL, cu sediul social în Constanța, pe strada Pescarilor, a intrat în insolvență!
 
Tribunalul Constanța a admis azi, 24 octombrie 2022, cererea formulată de către debitoarea Ave Tebia SRL și, pe cale de consecință a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
 
Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe practicianul de insolvență RTZ & Partners S.P.R.L.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 20 februarie 2023.
 
Ave Tebia SRL se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar Gabriel Butucescu, apare ca asociat unic și administrator.    
 
În iulie 2010, Ave Tebi a încheiat un contract cu Pomacost prin care a primit dreptul de proprietate „asupra terenului situat în intravilanul municipiului Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 404, staţiunea Mamaia, zona Ovidiu-Victoria-Flora, lot 2, de 250 mp“.
 
Terenul fusese cumpărat de Pomacost de la Habitat și Ambient, în 2008. Habitat și Ambient deținea terenul în baza Dispoziției nr. 1344/2004 a Primarului Municipiului Constanța.
 

În luna ianuarie 2021, la solicitarea a trei firme din Constanța, respectiv SC House 3000 Real Estate Investment, Global Building Investment și Ave Tebia SRL, magistrații au pronunțat o hotărâre prin intermediul căreia au lămurit aspecte aparent neclare cu privire la situația mai multor terenuri din Mamaia și din Constanța.
 
În minuta hotărârii pronunțate de Curtea Supremă se arată că măsura menținerii sechestrului nu se referă și la „terenul intravilan în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. 41531, cu nr. cadastral 15306, situat în Constanţa, zona Ovidiu-Victoria-Flora, lot 2 (menţionat la pct. 5.54 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie)“.

 
Mai multe despre acest subiect pot fi citite accesând link-ul de mai jos:
 
Ave Tebia SRL, deținătoarea unui teren din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, ar putea intra în insolvență
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ave Tebia SRL, deținătoarea unui teren din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, ar putea intra în insolvență

10 Oct 2022 2430

Mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor, vizate de o decizie importantă a Curții Supreme

25 Jan 2021 2696

Răspunsul primit de Ave Tebia de la Primăria Constanţa privind blocul ridicat pe bulevardul Mamaia, în zona hotelului Flora

18 Sep 2019 2079

Ave Tebia SA a bătut palma cu CN APM Constanţa SA. Ce contract şi-a adjudecat societatea (document)

28 Dec 2018 2464

ITM Constanța, despre accidentul produs la intrarea în Crucea. Un muncitor a decedat, alți doi au fost răniți. La ce firmă lucrau cei trei

15 Nov 2018 3515

Ce a solicitat Ave Tebia SRL de la Primăria Constanţa. Este vizat un bloc de patru etaje, ridicat în zona Butoaie din Mamaia

10 Sep 2018 2812

CN APM Constanţa a încheiat un contract de modernizare a infrastructurii Portului Constanţa (document)

21 Jun 2018 2064

O vilă turistică de patru etaje de pe bulevardul Mamaia, modificată de Ave Tebia SRL

14 Feb 2018 2546

CN APM SA, obligată de CNSC să reevalueze oferta depusă de Ave Tebia SRL în cadrul licitaţiei privind modernizarea infrastructurii Portului Constanţa

30 Jan 2018 3614

Investiţia aparţine SC Ave Tebia SRL Primăria Constanţa blochează supraetajarea unei vile turistice din staţiunea Mamaia!

28 Jan 2017 5722

Butucescu de la Ave Tebia SRL vrea să supraetajeze o vilă turistică din zona hotelului Flora

22 Sep 2016 3869

Primăria Comana vrea să construiască locuinţe pentru “creşterea calităţii vieţii populaţiei din comună” (document)

25 Jan 2015 2343