Ave Tebia SRL, deținătoarea unui teren din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, ar putea intra în insolvență


 
 
  • În iulie 2010, Ave Tebia a încheiat un contract cu Pomacost prin care a primit dreptul de proprietate „asupra terenului situat în intravilanul municipiului Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 404, staţiunea Mamaia, zona Ovidiu-Victoria-Flora, lot 2, de 250 mp“.
  • Terenul fusese cumpărat de Pomacost de la Habitat și Ambient, în 2008. Habitat și Ambient deținea terenul în baza Dispoziției nr. 1344/2004 a Primarului Municipiului Constanța.
  • Reamintim că, în anul 2014, Primăria municipiului Constanţa a emis pentru SC Ave Tebia SRL Autorizaţia de construire nr. 2159 privind „Continuare de lucrări proiect autorizat conform AC nr. 406/21.03.2012 - Construire imobil p+3-4e, cu funcţiunea de vilă turistică“.
 
 
Societatea comercială Ave Tebia SRL, cu sediul social în Constanța, pe strada Pescarilor, controlată de Gabriel Butucescu, ar putea intra în insolvenţă! În acest sens, pe rolul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 6831/118/2022, materie Faliment, cauză în care Ave Tebia SRL are calitatea de debitor.
 
Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

 
Potrivit Confidas.ro, Ave Tebia SRL se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar Gabriel Butucescu, apare ca asociat unic și administrator.   
 
În 2017, cu 43 de salariați, profitul net a fost 40.813 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 4.900.938 de lei.
 
În 2018, cu 45 de salariați, profitul net a fost 41.381 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 3.131.698 de lei.
 
În 2019, cu 45 de salariați, profitul net a fost 57.116 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 6.059.625 de lei.

 
Pentru 2020, firma – cu aproape 50 de salariaţi – a declarat o cifră de afaceri de 17.945.117 de lei, cheltuieli de 18.084.299 de lei şi un profit net de 54.455 de lei.
 

În trecut, Butucescu Gabriel a mai figurat în Z.A.H. Organic SRL și în Construct San-Cor SRL, radiate.
 
Tot potrivit Confidas.ro,  compania Ave Tebia SRL a încheiat nouă contracte de achiziții publice în valoare totală de 10.539.054,90 lei. 
 
Ave Tebia și terenul de la Pomacost
 
După cum arătam în edițiile anterioare, în iulie 2010, Ave Tebi a încheiat un contract cu Pomacost prin care a primit dreptul de proprietate „asupra terenului situat în intravilanul municipiului Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 404, staţiunea Mamaia, zona Ovidiu-Victoria-Flora, lot 2, de 250 mp“.
 
Terenul fusese cumpărat de Pomacost de la Habitat și Ambient, în 2008. Habitat și Ambient deținea terenul în baza Dispoziției nr. 1344/2004 a Primarului Municipiului Constanța.
 
În luna ianuarie 2021, la solicitarea a trei firme din Constanța, respectiv SC House 3000 Real Estate Investment, Global Building Investment și Ave Tebia SRL, magistrații au pronunțat o hotărâre prin intermediul căreia au lămurit aspecte aparent neclare cu privire la situația mai multor terenuri din Mamaia și din Constanța.
 
În minuta hotărârii pronunțate de Curtea Supremă se arată că măsura menținerii sechestrului nu se referă și la „terenul intravilan în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. 41531, cu nr. cadastral 15306, situat în Constanţa, zona Ovidiu-Victoria-Flora, lot 2 (menţionat la pct. 5.54 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie)“.
 
Despre Ave Tebia SRL
 
Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 322/17.I.2008, urmare a decesului asociatei Fătu Rodica au devenit asociați ai societății comerciale Fătu Ion, din Tulcea, domiciliat în Constanța, căruia îi revin 20 lei din capital 2 părți sociale a 10 lei fiecare = 10% la profit, Fătu Florentina Sorina, din Constanța, căreia îi revin 40 lei - 4 părți sociale din capital = 20% la profit ,și Fătu Mihai Robert, din Constanța, căruia îi revin 40 lei - 4 părți sociale a 10 lei fiecare= 20% la profit, totalizând toți trei 100 lei - 10 părți sociale = 50% la profit și pierderi.
 
Totodată, s-a decis retragerea din societate a lui Fătu Ion și Fătu Florentina Sorina care și-au cesionat aportul lor la capitalul social, cu titlu gratuit, către Andreea Iolanda Butucescu, din Constanța, aceasta devenind asociat cu drepturi depline.
 
Urmare acestei modificări asociații societății vor fi: Alexandra Ildiz Tira -
50% la profit și pierderi, Andreea Iolanda Butucescu - 30% la profit și pierderi și Mihai Robert Fătu - 20% la profit și pierderi.
 
Mai departe, potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 3665/3.VII.2008, asociații Tira Alexandra Ildiz, Butucescu Andreea Iolanda și Fătu Mihai Robert au hotărât retragerea din societate a Alexandrei Ildiz Tira, care și-a cesionat aportul său la capitalul social, cu titlu gratuit, către Butucescu Andreea Iolanda, aceasta urmând a avea un aport la capitalul social de 160 lei - 16 părți sociale a 10 lei fiecare, și 80 % la profit și pierderi.
 
Prin Hotărârea nr. 2 / 2008 la Actul constitutiv al societății, asociații au hotărât modificarea obiectului principal de activitate cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 1865/30.III.2009, asociații Ave Tebia SRL au decis retragerea din societate a lui Fatu Mihai Robert și cesionarea aportului său în valoare de 40 lei - 4 părți sociale, reprezentând 20% din capitalul social al societății, către Butucescu Andreea Iolanda, la valoarea de 50.000 lei, în condițiile Dispoziției nr. 1812 din 11.03.2009, adică pentru suma
respectivă să primească un apartament situat în Navodari, Camping Popas III, Mamaia Lot 3/2/1, zona Mamaia Nord, conform contractului de vânzare-cumpărare, nr. (…) 2009.
 
Urmare acestei cesiuni, Andreea Iolanda Butucescu a rămas asociat unic și administrator, deținând întregul capital social.
 
Prin Hotărârea nr. 1/23.01.2012, Butucescu Andreea Iolanda a schimbat sediul social al SC Ave Tebia SRL din Constanța, str. Casin, în Constanța, str. Pescarilor.
 
Apoi, prin Hotărârea nr. 2 din data de 24.04.2012, a adunării generale a asociaților, Butucescu Andreea lolanda a decis majorarea capitalului social al societății cu suma de 400.000 lei din împrumuturile făcute societății în anul 2009, de către asociata Butucescu Andreea Iolanda.
 
Conform Hotărârii nr. 3/16.03.2015, Butucescu Gabriel figurează deja ca asociat unic și administrator în cadrul societății comerciale Ave Tebia SRL Constanța, acesta hotărând majorarea capitalului social al societății cu suma de 300.000 lei, din împrumuturile făcute societății în anul 2014, de către asociatul Butucescu Gabriel.
 
PRECIZĂRI:                                       
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor, vizate de o decizie importantă a Curții Supreme
 
Ave Tebia SA a bătut palma cu CN APM Constanţa SA. Ce contract şi-a adjudecat societatea (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 656

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1431

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1447

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1328

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1536

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1701

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1528

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1370

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1740

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1643

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2252

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1768

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1456

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13574

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1325