- Aqua Valea Teilor SRL este specializată captarea, tratarea și distribuția apei și este controlată de Comuna Valea Teilor prin Consiliul Local al Comunei.
- Instanța a desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Cabinet Individual de Insolvenţă Crișan Daniela, cu sediul în Constanța, pe bulevardul Ferdinand.
- Primarul comunei Valea Teilor este Andrei Violeta, în vârstă de 33 de ani, (PNL), primar la primul mandat.
Societatea comercială
Aqua Valea Teilor SRL, cu sediul social pe strada Mihai Viteazu, din Valea Teilor, județul Tulcea, a intrat în faliment!
Judecător-sindic este
Teodor Borisov, de la Tribunalul Tulcea.
Aqua Valea Teilor SRL este specializată captarea, tratarea și distribuția apei și este controlată de
Comuna Valea Teilor prin Consiliul Local al Comunei.
Dosarul privind falimentul
SC Aqua Valea Teilor SRL (
254/88/2023) se află pe rolul Secţiei civilă de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Tulcea, iar noul termen a fost stabilit pentru data de 9 iunie 2023.
Lichidator judiciar, CII Crișan Daniela
Conform portalului instanțelor de judecată, prin Hotarârea de cameră de consiliu nr. 47/2023, din 10.04.2023, tribunalul a dispus intrarea debitoarei în procedura falimentului.
Totodată, instanța a desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe
Cabinet Individual de Insolvenţă Crișan Daniela, cu sediul în Constanța, pe bulevardul Ferdinand.
Debite neachitate la bugetul consolidat de stat
Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Nr. 7491/03.05.2023,
Finanțele Publice din Tulcea au comunicat că societatea figurează cu debite neachitate la bugetul consolidat de stat în valoare totală de 112.273 lei s-a înscris cu o creanţă în suma de 1.405.351 lei.
Potrivit magistraților, întrucât
Aqua Valea Teilor SRL în cauză nu deţine fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, în
valoare de peste 50.000 lei, judecătorul-sindic a apreciat cererea formulată ca fiind întemeiată, motiv penttru care a și admis-o și a dispus intrarea în faliment a societății.
Cauzele care au dus la apariția insolvenței SC Aqua Valea Teilor SRL
În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 8499/17.05.2023 a fost publicat Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a
SC Aqua Valea Teilor SRL.
Scurt istoric al Aqua Valea Teilor SRL
Aqua Valea Teilor SRL a fost constituită de asociatul unic Comuna Valea Teilor prin
Consiliul Local al Comunei Valea Teilor conform HCL nr. 47/16.08.2022, calitatea de administrator/director fiind deținută de
Cătălina Penuș.
Capitalul social subscris de societate – specializată în „Captarea, tratarea și distribuția apei” - a fost de 200 lei.
Activitate Aqua Valea Teilor SRL, preluată de către Aquaserv din Tulcea
Aqua Valea Teilor SRL a fost înfiinţată în anul 2016 și a funcționat la parametri normali de la înființare, conform activității principale pe care o desfășurau, respectiv „Captarea, tratarea și distribuția apei“, însă din cauza faptului că întreaga activitate urma să fie preluată de către societatea
Aquaserv din Tulcea, s-a hotărât la nivelul Consiliului local ca societatea să fie dizolvată și lichidată.
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 6 iunie 2023, pentru anul 2021,
Aqua Valea Teilor SRL a raportat o pierdere de 39.718 de lei, în timp ce pentru anul 2020 firma a declarat un profit de 102 lei.
Pentru anul 2019, firma a declarat o pierdere de 34.671 de lei, iar în 2018 pierderea a fost de 3.327 de lei.
Pentru anul 2017, profitul declarat a fost de 2.880 de lei, în timp ce pentru 2016 profitul a fost de 7.563 de lei.
Concluzii privind cauzele intrării în insolvenţă
În urma analizei făcute pe baza situaţiilor financiare, a balanţelor de verificare, lichidatorul judiciar a constatat că una din principalele cauze ale intrării în
insolvenţă a debitoarei
Aqua Valea Teilor SRL a fost generată de nivelul scăzut al încasărilor efectuate de la persoanele fizice și de hotărârea
Consiliului Local al com. Valea Teilor, unicul asociat al societății de transferare a activității.
Concluzii privind persoanele culpabile de încetarea de plăţi
Din analizele efectuate pe baza documentelor primite, lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia că insolvenţa debitoarei
Aqua Valea Teilor SRL se datorează unor cauze externe, conjugate cu unele elemente interne neimputabile organelor de conducere, care au favorizat instalarea insolvenţei. În această situație, lichidatorul judiciar a concluzionat ca nu există suficiente elemente care să impună înaintarea unei acțiuni în baza art.169 din Legea 85/2014.
Propunerea unui plan de reorganizare, practic imposibilă
Raportat la analiza efectuată şi având în vedere că debitoarea
Aqua Valea Teilor SRL nu şi-a exprimat intenţia de reorganizare, precum si faptul că prin Încheierea civilă nr. 47/10.04.2023 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr.
254/88/2023 a fost dispusă deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată, apreciem ca nu se poate aplica procedura reorganizării judiciare, propunerea unui plan de reorganizare fiind practic imposibilă.
În
Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 9119/26.05.2023 a fost publicat Tabelul definitiv al creanțelor
Aqua Valea Teilor SRL, document din care reiese că
AJFP Tulcea are de recuperat 113.648 de lei, în timp ce pretențiile companiei
Enel Energie SA se ridică la suma de 28.195,50 lei.
Potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial a României,
Aqua Valea Teilor SRL a fost administrată de-a lungul anilor de
Dan Petcu,
Ioana Nisotor și de
Valentina-Tina Carastoian.
Trebuie menționat că prin Decizia asociatului unic din 16 august 2022, s-a dispus dizolvarea și lichidarea societăţii
Aqua Valea Teilor SRL și numirea în calitate de lichidator a
C.I.I. Crişan Daniela.
Prin încheierea nr.599 din 07.02.2023 pronunţată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea în dosarul nr.1792/02.02.2023, a fost admisă cererea formulată pentru societatea
Aqua Valea Teilor SRL.
Primarul comunei
Valea Teilor este
Andrei Violeta (FOTO), în vârstă de 33 de ani, (PNL), primar la primul mandat.
Secretar general al comunei,
Ciufu Florentina Roxana.
Consiliul local al comunei Valea Teilor
Barac Andriana - PSD
Carastoian Anișoara - PNL
Cazacu I Stelian - PSD
Ion Nicușor - ALD
Mocanu Vasilica - PNL
Ologeanu Lumimița - PNL
Picioruș Georgel - PNL
Sicrieru Ionel - ALD
Stîngă Stelian - PRPE
Tîrnovanu Ștefana Andra – PSD
Foto:
Violeta-Andrei-primarValea Teilor/sursa-primaria-valea-teilor.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Pico Rent SRL a intrat în faliment! Legături cu Mooz Services SRL, firma care se ocupă de reabilitarea centrului Constanței
Tribunalul Constanța a confirmat planul de reorganizare a activităţii Ideea Contrast SRL
Ecoprest Akasa Services SRL, firma care a făcut curățenie la Delfinariu, ar putea intra în insolvență
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: