Corina Martin, mandat de zece ani ca președinte Soarta Asociaţiei Litoral - Delta Dunării va fi decisă azi, la Tribunalul Constanța


 
  • Asociaţia pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării a fost înregistrată în 17 mai 2007, printre fondatori fiind: Judeţul Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, fostul președinte al CJC, Municipiul Constanţa, prin Nicolae Nemirschi, fostul viceprimar.
 
Tribunalul Constanța va decide azi, 13 decembrie 2021, soarta Asociaţiei pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, prezidată timp de zece ani de Corina Martin. Conform portalului instanțelor de judecată, reprezentanții asociației cer ca aceasta să intre în insolvență, primul termen în dosar (8921/118/2021) fiind stabilit pentru azi.
 
Asociaţia pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării a fost fondată în 2007. Până în 2017, președintele asociaţiei a fost Corina Martin, iar din aprilie 2017, locul acesteia a fost preluat de Cristian Gheorghe Bărhălescu, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru în Consiliul Director al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

De-a lungul anilor, potrivit site-ului Consiliului Județean Constanța, asociaţia a primit, din 2007 şi până în 2013, peste 11 milioane de lei, sume alocate prin hotărâri de Consiliu Judeţean.
 
După un an de la schimbarea conducerii, mai precis la data de 22 ianuarie 2018, Judecătoria Constanța a  dispus dizolvarea Asociaţia pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării şi înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanţa a menţiunii privind dizolvarea Asociaţiei pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării.
 
Potrivit Registrului Național ONG, furnizat de către Ministerul Justiției, Asociaţia pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării a fost înregistrată în 17 mai 2007, fondatorii fiind: Judeţul Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, fostul președinte al CJC, Municipiul Constanţa, prin Nicolae Nemirschi, fostul viceprimar, Municipiul Mangalia, prin Paul Botaş, Agenţia Pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, prin Tania Popescu, Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, prin Corina Martin, Asociaţia Patronală Mamaia, prin Andrei Iulian Trandafir, Asociaţia Patronatul Industriei Hoteliere Marea Neagră, prin Nicolae Moroianu, Romania Convention Bureau, prin Corina Martin, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Dănuţ Jugănaru, şi Danubius Travel Agency SRL (TUI Romania), prin Ciprian Popescu.
 
Scopul declarat al asociaţiei la înregistrare era „dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din judeţul Constanţa şi judeţul Tulcea, în totalitatea multiplelor sale forme, atât în ţară, cât şi în străinătate, precum şi acordarea suportului necesar pentru elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare a turismului dobrogean“. Se menţiona, totodată, faptul că „se constituie într-un parteneriat public - privat“.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Murfatlar România SA, zece ani de la insolvență și patru ani de la faliment! Când a fost stabilit noul termen
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Corina Martin, reinvestită consul onorific al Republicii Kazahstan pentru o perioadă de încă cinci ani

05 Mar 2024 767

Corina Martin, reprezentant al patronatelor în turism „Vrem să facem turism , iar plaja este doar o componentă a acestui pachet turistic”

21 Feb 2024 754

Mai mulți pasageri urmau să decoleze la Constanța Toate zborurile Turkish Airlines sunt anulate în această seară!

01 Nov 2023 10841

Ju-Jitsu Sportivi de la CS Marina Constanța, participanți la Campionatul Mondial și la Cupa Mondială

18 Aug 2023 1034

Conferință cu prilejul lansării „Black Sea Air Show“ ediția a-II-a, evenimentul aviatic al anului pe litoral, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu (FOTO)

26 Jun 2023 1759

Experiență de prânz pescăresc în Portul Tomis!

17 May 2023 1534

LIVE VIDEO-TEXT Voucherele de vacanță pentru salariații din mediul privat sunt dezbătute la Constanța (FOTO+VIDEO)

11 May 2023 2088

Polaris M Holding Un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța, în vizită la stația de sortare și reciclare din Constanța (FOTO)

26 Apr 2023 1178

Asociația Resto Constanța organizează o nouă întâlnire cu managerii de restaurante

22 Apr 2023 1439

Prin Coridorul Mijlociu, va crește traficul maritim de marfă dintre Portul Constanța și Kazakhstan, Georgia și Azerbaidjan (VIDEO)

08 Apr 2023 1836

Oficial și definitiv! Asociaţia Litoral-Delta Dunării, obligată să achite Consiliului Județean Constanța 1,1 milioane de lei

07 Apr 2023 2827

LIVE TEXT Se lansează Zborurile Charter Tel Aviv – Constanța – Tel Aviv (FOTO)

29 Mar 2023 1985

Curtea de Apel va decide dacă CJC trebuie să primească 1,1 milioane de lei de la Asociaţia Litoral-Delta Dunării

14 Dec 2022 1832

Noul președinte RESTO este, de astăzi, Lucian Tudose, proprietar Restaurante și Ballroom Don Corleone

24 Nov 2022 2115

KazMunayGas va continua să furnizeze petrol rafinăriei sale din România

07 Oct 2022 1546