Creditorii Vio Dema SRL decid antrenarea răspunderii patrimoniale a conducerii societăţii

Victoria SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Vio Dema SRL, conform Sentinţei civile nr. 1600 din data de 27.05.2013 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul 3341/118/2009, convoacă Adunarea Creditorilor debitoarei.
 
Adunarea Creditorilor va avea loc la sediul lichidatorului judiciar, în data de 8 decembrie, la ora 9.00. Pe ordinea de zi a fost inclus un singur punct, şi anume supunerea la vot a propunerii creditoarei DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa privind incidenţa promovării acţiunii de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a SC Vio Dema SRL.
 
Creditorii pot fi reprezentaţi, în cadrul adunării, prin împuterniciţi, cu procură specială autentică, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă.
 
Creditorii debitoarei sunt: DGFP Constanţa, SPITVBL Constanţa, AVAS Bucureşti, Tricotex SCM Constanţa, Valerica Achiţei, Antoanela Balaşa, Nicoleta Birz, Mirela Burlacu, Daniela Calcii, Narie Calil, Lucica Dobre, Carmen Daniela Duma, Ghieuser Emin, Andreea Adina Grecu, Mihaela Isache, Verginica Lefter, Ramona Mocanu, Lucica Mihalcea, Maria Marinela Mihai, Claudia Neagu, Maria Niţuleasa, Chiraţa Parteca, Marius Pelin, Mariana Petcuci, Georgeta Rucăreanu, Florica Răducanu, Florica Răducanu, Elena Stan, Maria Suciu, Maria Toma, Valentina Tudor.

Despre Vio Dema SRL

Potrivit Registrului Comerţului, societatea are sediul în municipiul Constanţa, strada Celulozei. Firma este sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Capitalul social este deţinut de Elena Draica, cu patru părţi sociale (20% din capitalul social), şi Cornelia Draica, cu 16 părţi sociale (80% din capitalul social). Activitatea principală a societăţii vizează „fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.