Deşi părea că le merge bine Dobrogea Distribuţie Carn, încă o insolvenţă în rândul asociaţilor „familiei“ Gepeto



Dobrogea Distribuţie Carn SA, înfiinţată în 2012  de Mihăiţă Florea şi Iulian Marius Toma, dar controlată în prezent de Costică Marin şi Constantin Sălăvăstru, a cerut deschiderea procedurii insolvenţei. Administrator judiciar a fost desemnat Salop Ion Cabinet Individual de Insolvenţă, cu sediul profesional în Constanţa, strada Agricultori nr. 10. Instanţa a decis totodată termenul-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la 15.03.2016 şi a fixat termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 24.03.2016.
 
Termenul pentru depunerea contestaţiilor împotriva menţiunilor tabelului preliminar este de şapte zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. De asemenea, termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor a fost stabilit pentru data de 18.04.2016. Şedinţa Adunării Creditorilor urmează să aibă loc la data de 29.03.2016, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar.
 
Mai mult, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în noiembrie 2015, în dosarul de executare silită nr. 711/2015, emis de BEJ Bogdan Ionică, a fost instituit sechestrul pe acţiunile deţinute de Costică Marin în societate, până la concurenţa sumei de 109.000,93 de lei.  Din mai 2015, firma funcţionează într-un sediu închiriat de Gepeto Impex SA.
 
Constantin Sălăvăstru mai administrează Gepeto Market SRL, unde mai este şi asociat, având de altfel şi un PFA.
 
Costică Marin mai este implicat şi în Gepeto Com SRL - în dizolvare, Coloana SRL - radiată, Euro Gepeto Impex SA - Lumina, Gepeto Impex SA - în insolvenţă şi Hi-top SRL - în dizolvare, în primele trei fiind şi administrator.
 
Potrivit vrajitorul.ro, firma a declarat la finele anului 2014 profit, deşi unul timid - 15.109 lei, raportat la o cifră de afaceri de 15.469.178 de lei. În 2013, firma avea o cifră de afaceri record, de 38.905.120 de lei, şi un profit de 67.317 lei, după ce, în 2012, încheia anul cu pierderi de 381.371 de lei. Datoriile către bugetul de stat în anul 2015 şi 2014 sunt nesemnificative.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi decizii ale acţionarilor societăţii Gepeto Impex SA Credit de investiţii în cadrul Programului IMM Invest Plus pentru achiziția unui teren

19 Jan 2024 640

Gepeto Impex SA și Bowel Processing SA, controlate de foștii liberali Boroianu și Muhscină, noi linii de credit în cadrul Programului IMM Invest Plus

11 Jan 2024 903

Firme din Constanța Acţionarii Gepeto Impex SA au adoptat o hotărâre importantă pe final de an în cadrul Adunării Generale a societății

22 Dec 2023 1166

Foștii liberali Boroianu și Muhscină au nevoie de capital de lucru Gepeto Impex SA și Bowel Processing SA contractează linii de credit în valoare de 10.000.000 lei

26 Apr 2023 1727

Averea și interesele Laviniei Boldea, fost consilier județean PNL, în prezent șef Birou Control Oficial Alimente de Origine Nonanimală la DSVSA Constanța (DOCUMENTE)

24 Jan 2023 2208

Acționarii societății Bowel Processing SA, decizii importante în legătură cu un credit contractat de la Credit Agricole Bank România

03 Aug 2022 2346

Fostul deputat Boroianu și ex-președintele PNL Constanța, Muhscină au obținut închiderea procedurii de insolvență a Gepeto Impex. Cum și-au împărțit acțiunile?

21 Dec 2020 2528

Administrator special nou la Gepeto Impex SA

11 Jun 2019 5250

A fost revocat din funcţie directorul firmei Gepeto Impex

22 Mar 2019 2917

Societatea Gepeto Impex SA a prelungit durata procedurii de reorganizare judiciară

02 Mar 2019 2393

Modificări în societatea Gepeto Impex SA, deţinută de deputatul PNL Robert Boroianu. Un acţionar s-a retras, altul a fost cooptat

14 May 2018 5937

Firme Constanţa, rezultate financiare Gepeto Impex, cifră de afaceri și pierdere în scădere față de anul de referință anterior (document)

07 Jan 2018 2401

S-a cerut falimentul Gepeto Impex SA. Ce au decis judecătorii

20 Dec 2017 8329

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2013 (I)

12 May 2017 3230

Gepeto Impex Lumina, executată de RCI Leasing România

01 Oct 2014 3229