DNA Constanța cere să știe cine a fost cazat la Flora!

  • Datele privind persoanele fizice care au fost cazate la Flora sunt necesare în cadrul unui nou dosar de urmărire penală, deschis anul acesta de procurorii anticorupție constănțeni.
  • „Prin adresa nr. 12942/2020 administratorul judiciar a transmis pe e-mail Direcției Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța informațiile solicitate“, a arătat administratorul judiciar al Xenoti SRL.
  • În paralel cu acest demers, la Tribunalul Constanța se va desfășura un nou termen în procesul în care se discută insolvența firmei.
  • În proces, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au cerut convocarea AGA ai Xenoti, pentru înlocuirea lui Sorin Strutinsky din funcția de administrator special al firmei.


Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cere să știe cine a fost cazat la Hotelul Flora, din Mamaia, deținut de Xenoti SRL.

Datele privind persoanele fizice care au fost cazate la Flora sunt necesare în cadrul unui nou dosar de urmărire penală, deschis anul acesta de procurorii anticorupție constănțeni.

Informația este cuprinsă în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 19411/16.11.2020, în care este vizată firma Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora.

În paralel cu acest demers al DNA Constanța, la Tribunalul Constanța urmează să se desfășoare procesul care privește falimentul societății Xenoti și în care Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au solicitat adunarea generală a asociaților firmei, pentru ca Sorin Strutinsky să nu mai fie administratorul special al Xenoti.

Amintim, Sorin Strutinsky este dat în urmărire națională încă din această vară, după ce a fost condamnat definitiv la ece ani și opt luni de închisoare.
 

Datele cerute, transmise prin e-mail

Pentru a reveni la solicitarea DNA, se arată în BPI nr. 19411/2020 că „Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a solicitat debitoarei în cadrul dosarului penal nr. (...) să furnizeze informații în legătură cu datele de identificare ale unor persoane fizice cazate în hotel Flora în diferite perioade calendaristice“.

A mai arătat administratorul judiciar al Xenoti SRL că „situațiile rezultate ca urmare a verificărilor efectuate de salariații din departamentul recepție din cadrul Xenoti SRL – în reorganizare au fost comunicate administratorului judiciar la data de 12.11.2020 în vederea formulării răspunsului“.

„Astfel, prin adresa nr. 12942/2020 administratorul judiciar a transmis pe e-mail Direcției Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța informațiile solicitate“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

 

Control de la Protecția Consumatorilor

În aceași BPI se mai arată că, la sfârșitul lunii octombrie 2020, la Hotelul Flora a avut loc un nou control din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

„Din Procesul Verbal de Constatare a Contravențieiseria ANPC nr. 0811271/23.10.2020, incheiat ca urmare a controlului rezultă că autoritatea a sancționat debitorul Xenoti SRL –în reorganizarecu suma de 3.000 lei și s-a dispuso măsură aspră, respectiv măsuraopririi temporare a prestării activității“, conform sursei citate.

 

Condiții de 1*, într-o unitate de 3*

„Astfel, (...) ANPC a dispus «măsura opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru toate grupurile sanitare din unitatea de cazare care prezintă aceleași deficiențe». Deficiențele constatate au fost date de încălcarea Ordinului 65/2013 ce stabilește metodologia și criteriile privind clasificarea tuturor tipurilor de cazare și alimentație publică, fiind sancționați pentru cerința impusă la hotelurile de 3* de a dispune de cadă sau cuvă/cabină cu duș în grupul sanitar propriu“, a mai arătat administratorul judiciar al Xenoti SRL.

În acest sens, administratorul a continuat: „Cu ocazia controlului s-a constatat de către ANPC ca în băi sunt doar tije de metal pentru blocarea apei, dar nu sunt cazi/cuve/cabine de duș, concluzionând că hotelul «achiziționează servicii de cazare în unități clasificate la trei stele, dar condițiile din grupurile sanitare (dușuri fără cuvă) corespund unei clasificări la o stea». S-a indicat faptul că se încalcă prevederile art. 7 lit. c a II a liniuță din OG 21/1992 rep., dar și Ordinul 65/2013“.

„Referitor la cele constatate de către ANPC, prin raportare la prevederile legale indicate de către autoritate ca fiind încălcate de către debitoare, arătăm că aceste norme erau în vigoare și ar fi trebuit cunoscute de către reprezentanții Xenoti SRL când s-au contractat creditele de la Banca Transilvania dar și fondurile nereambursabile REGIO, sens în care proiectul de investiții derulat anterior deschiderii procedurii de insolvență trebuia să se realizeze și în raport de aceste acte normative, mai ales că încălcarea acestor norme pot duce la declasarea hotelului de la 3* la 1 *“, a mai arătat administratorul judiciar.
 

Problema băilor, cunoscută lui Strutinsky

„Arătăm că administratorul judiciar a invocat administratorului special Sorin Gabriel Strutinsky, fost administrator statutar al societății, problematica băilor fără dus/cuvă/cadă și aspecte impuse de legislație pentru hotelurile de 3*. Administratorul special avea capacitatea și abilitatea de a conduce un hotel, și a arătat că a înțeles problematica însă proiectul propus de acesta în vederea renovării băilor și supus aprobării comitetului creditorilor a fost înaintat într-o variantă tot fără dus sau cadiță, deși la data de 15.03.2019, administratorul judiciar a pus în vedere debitorului ce că în sedintaComitetului Creditorilor de la acea dată, pentru investiția în băi nu s-a aprobat reparația capitală pentru suma de 100.000 EUR, ANAF și Banca Transilvania votând împotriva și solicitând un plan de investiții sustenabil conform normelor în vigoare în conformitate cu standardele unui hotel de 3*, așa cum «prevede Ordinul 1051/2011, însemnând inclusiv montarea cădiței de duș, prezentare care să aibă la bază un plan de investiții susținut economic de veniturile societății, fără să se ajungă la un blocaj financiar»“.

„Deși se cunoștea acest aspect, în 18.06.2020, debitorul prin administrator special decide achitarea de «rigole de duș», în cadrul unui proiect pilot demonstrativ pentru 4 băi, situație pentru care debitorul a achitat o factură de materiale de 45.615,66 lei. Astfel, având în vedere măsura de opririi temporare a activității dispusă de ANPC datorită nerespectării normelor indicate anterior, se impune ca proiectul propus de administratorul special să fie revizuit în sensul de a se prevede montarea de dus/cadita sau cuvă, astfel ca investiția în băi să se realizeze cu prioritate pentru a se putea finaliza până la începutul sezonului estival 2021“, se mai arată în raportul cuprins în BPI.
 

Dificultăți financiare

Mai departe, „raportat la faptul că debitoarea se confruntă cu dificultăți financiare, iar încasarea unor avansuri mari de la agenții este incertă administratorul judiciar impreună cu împuternicitul administratorului special prin procura au analizat situația încasări vs plăți, venituri vs cheltuieli și au evaluat situatia și prin prisma măsurii dispusă de ANPC“.

„Având în vedere că debitoarea urmează a se confrunta cu imposibilitatea de a susține plata fondului de salarii și utilitățile aferente perioadei de extrasezon și să susțină financiar și plata cheltuielilor generate de refacerea băilor, în conformitate cu cele menționate și în raportul anterior de activitate s-a luat măsura reducerii cheltuielilor aferente utilităților și cu fondul de salarii, astfel încât din încasarea sumelor ce se preconizează a se încasa de la agenții să se poată achita în această iarnă reparațiile în băi“.

Așa cum am precizat anterior, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, vechi parteneri de afaceri ai lui Sorin Strutinsky, au solicitat la ultima înfățișare din procesul privind falimentul firmei ca Strutinsky să nu mai fie administratorul special al Xenoti SRL.

În acest sens, până la termenul din 14 decembrie 2020 urmează să fie convocată Adunarea generală a asociaților, pentru a se discuta înlocuirea acestuia.
 

Oficial, de la Registrul Comerțului

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 7 decembrie 2020, firma Xenoti este în reorganizare judiciară, fiind înființată în anul 1994.

Firma are sediul social în Complexul Flora, din Mamaia, iar capitalul social este de 10.000 de lei.

Acționari cu procente egale sunt Gabriel Sorin Strutinsky (în dreptul căruia figurează condamnarea de 10 ani și opt luni de închisoare, din 6 iulie 2020), Nicușor Daniel Constantinescu, Mihail Gheorghe Cârciog (decedat) și Radu Ștefan Mazăre.

Administrator special figurează Sorin Strutinsky, iar administratorul judiciar este Artemis Legal Insolvency SPRL.

Obiectul principal de activitate este reprezentat de „hoteluri și alte facilități de cazare similare“.

În 2017, societatea a avut 70 de salariați, o pierdere netă de 295.620 de lei și o cifră de afaceri netă de 6.653.862 de lei.

În 2018, numărul salariaților a fost 60, s-a înregistrat un profit net de 448.698 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 6.771.439 de lei.

În 2019, cu 57 de salariați, firma a avut un profit net de 1.361.507 lei și o cifră de afaceri netă de 7.573.219 lei.



Citește și:

Datorii de milioane!:
Cum a intrat în insolvenţă Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1069

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4666

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1340

Moștenitorii lui Mihail Cârciog solicită falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jul 2023 2128

Procurorii DNA, nemulțumiți! Judecătorii au încetat procesul penal în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky!

09 Jul 2023 1582

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind reorganizarea judiciară a Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jan 2023 1618

Xenoti SRL, firma care deține hotelul Flora, din Mamaia, în reorganizarea judiciară! Noul termen, ianuarie 2023

16 Oct 2022 5417

Creditorii Xenoti SRL, firma ce deține Hotelul Flora, din Mamaia, convocați în adunare. Care este ordinea de azi (DOCUMENTE)

06 Jul 2022 2334

Decizie luată de administratorul judiciar al societății Xenoti SRL, firma care deține Hotelul Flora, din Mamaia (DOCUMENT)

04 Jun 2022 2405

Cine părăsește firma! Schimbări importante în societatea Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora, din Mamaia

05 May 2022 3113

Planuri pentru sezonul estival 2022 Xenoti SRL, firma care deține Hotelul Flora, din Mamaia, afectată de Coronavirus (DOCUMENT)

22 Feb 2022 2504

Decizia prin care s-a închis Clubul Sportiv HCM Constanţa, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2631

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

06 Sep 2021 2301

Mazăre și Nicușor contra Strutinsky. Ultima decizie a judecătorilor în legătură cu falimentul Xenoti

27 Mar 2021 2836

Mai multe bunuri imobiliare ale SC Xenoti ar putea fi scoase de sub ipotecă. Cine a făcut solicitarea și de ce

03 Mar 2021 3023