Electrocentrale Constanţa, în insolvență. Decizie importantă la tribunal (DOCUMENTE)


 
  • Electrocentrale Constanța SA și-a exprimat în mod expres intenția de restructurare a activității prin intrarea în procedura de reorganizare conform unui plan încă de la momentul deschiderii procedurii de insolvență, această solicitare fiind inclusă în cererea de deschidere a procedurii de insolvență.
 
Tribunalul Constanța, decizie importantă în dosarul privind insolvența Electrocentrale Constanţa SA, companie ce deține în patrimoniu centrala CET Palas și este principala sursă de alimentare cu energie termică a consumatorilor casnici (cca. 55.000 de apartamente), instituțiilor publice și a agenților economici racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.
  
Pe scurt, Tribunalul a admis cererea formulată de CITR Filiala Bucureşti SPRL în calitate de administrator judiciar al Electrocentrale Constanţa SA și a dispus prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a planului de reorganizare al societăţii Electrocentrale Constanţa SA, urmând ca aceasta să depună planul de reorganizare la data de 02 aprilie 2022.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă!
 
Judecător sindic al dosarului este Daniela Călin, de la Tribunalul Constanța. Noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 12 aprilie 2022.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 4047/07.03.2022 (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), prin cererea depusă, CITR Filiala București SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei Electrocentrale Constanța SA., a solicitat judecătorului sindic prelungirea termenului de depunere a planului de reorganizare cu o perioadă suplimentară de 30 de zile.
 
În susținerea cererii formulate, administratorul judiciar arată că societatea Electrocentrale Constanța SA și-a exprimat în mod expres intenția de restructurare a activității prin intrarea în procedura de reorganizare conform unui plan încă de la momentul deschiderii procedurii de insolvență, această solicitare fiind inclusă în cererea de deschidere a procedurii de insolvență.
 
Tot potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 4047/07.03.2022, administratorul judiciar mai arată, printre altele, că planul de reorganizare are ca scop principal reorganizarea activității prin implementarea mecanismului privind transferul în proprietatea publică a statului a activului industrial funcțional CET Palas conform prevederilor OG nr. 60/2019, prin valorificarea activelor neutilizate în activitatea curentă de producție a energiei termice și nu în ultimul rând prin instituirea unei supravegheri atente a activității din partea creditorilor și administratorului judiciar, dezideratul final fiind acoperirea integrală a datoriilor acumulate și continuarea activității curente de interes public, respectiv producția și furnizarea termiei (agent termic și apă caldă) pentru Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) Constanța.
 

„Finalizarea transferului în proprietatea publică a statului a activului industrial funcțional CET Palas“
 
„Având în vedere proiectele la nivel național și local cu privire la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), cât și părțile implicate, Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța, Consiliul Local al Mun. Constanța, un element foarte important este finalizarea demersurilor privind transferul în proprietatea publică a statului a activului industrial funcțional CET PALAS“, se mai arată în BPI.

 
Totodată, reorganizarea activității este deosebit de importantă prin prisma faptului că societatea prestează serviciul de conexiune în stația proprie de 110 KV pentru distribuitorul local de energie electrică SC E-Distribuție Dobrogea SA, care asigură astfel legătura cu Sistemul Energetic Național.
 
Electrocentrale Constanța SA în categoria infrastructurilor critice naționale
 
Trebuie precizat că societatea Electrocentrale Constanța SA este încadrată în categoria infrastructurilor critice naționale (ICN), aflându-se sub protecția și reglementarea specială asigurată de O.U.G nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice.
 
Administratorul special, consideră aplicabile în prezenta speță și prevederile Legii nr. 55/2020 cu privire la prelungirea termenului în care categoriile de persoane îndreptățite conform Legii nr. 85/2014 pot propune un plan de reorganizare,
cu o perioadă suplimentară de 3 luni.
 
Prin urmare, față de complexitatea activității curente desfășurate de către societate; importanța reorganizării și respectiv necesitatea continuării activității de interes public privind producția și furnizarea agentului termic și a apei calde pentru Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) Constanța; perioada extinsă de timp necesară efectuării unei analize complete a bugetului societății și a previziunilor de acoperire a creanțelor înscrise la masa credală
și respectiv a creanțelor curente; complexitatea mecanismelor ce se doresc a fi implementate în cadrul planului, ce implică și identificarea etapelor speciale ale procedurii de transfer în proprietatea publică a statului a activului industrial funcțional CET PALAS conform prevederilor OUG nr. 60/2019, administratorul consideră că există motive temeinice ce justifică necesitatea prelungirii termenului de depunere a planului de reorganizare prevăzut de art. 132 alin. 1) lit a), cu o perioadă suplimentară de 30 zile.
 
Analizând cererea astfel formulată, Tribunalul a admis-o, ca fiind întemeiată.
 
Noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 12 aprilie 2022.
 
De precizat că, zilele trecute, a avut loc adunarea creditorilor Electrocentrale Constanța SA, eveniment la finele căruia s-a decis (cu un procent de 78,01% din totalul creditorilor prezenți și cu drept de vot) aprobarea solicitării administratorului special privind casarea unou bunurilor materiale (stocuri din magazii) acestea nefiind necesare desfășurării activității curente a Electrocentrale Constanta SA.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență nr. 4196/08.03.2022 2022 (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), ELCEN (creditor) a votat împotriva solicitării administratorului special privind casarea bunurilor ce nu sunt necesare desfășurării activitatii curente a Electrocentrale Constanța SA.
 
CITR Filiala Bucureşti SPRL - administrator judiciar al Electrocentrale Constanţa SA
 
Potrivit citr.ro, „CIT Restructuring a fost fondată de experții din CITR, cu scopul de a oferi soluții de restructurare și companiilor aflate în afara procedurilor judiciare, prin soluții personalizate, proiectate pe baza nevoilor specifice ale fiecărui business individual“.
 
„Ca parte din activitatea CITR, echipa oferă consultanță de turnaround pentru companiile aflate în dificultate, managementul creanțelor neperformante, soluții pentru atragerea de capital, strategii pentru creșterea și dezvoltarea business-urilor neperformante și consultanță pentru restructurare operațională și financiară și reorganizare judiciară. Am început acum 20 de ani, în Transilvania, ca un grup de prieteni în căutarea unui destin - dornici să dovedim, încrezători că putem - în aerul încă rarefiat al începuturilor antreprenoriatului“, potrivit citr.ro.
 
Misiunea CITR
 
„Misiunea noastră este să descoperim valoarea din companiile aflate în dificultate fie că vorbim de afacere, produs, brand, clienți, echipă, active, cotă de piață sau alte elemente. Creăm contextul celei de-a doua șanse pentru salvarea și creșterea acestei valori prin soluții inovative, dedicate și pro-business de restructurare financiară și operațională“, conform citr.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Totul despre insolvenţa și creditorii Electrocentrale Constanţa SA (I)
 
Totul despre insolvenţa și creditorii Electrocentrale Constanţa SA (II)
 
A fost desemnat un nou administrator special la Electrocentrale Constanţa, societate aflată în insolvență
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 203

Terenuri trecute în domeniul privat al municipiului Electrocentrale Constanța SA cere anularea unei hotărâri a Consiliului Local Constanța din 2001! Instanța s-a retras pentru deliberări (DOCUMENT)

10 Apr 2024 566

Compania Forex SRL, din Constanța, cu mai multe contracte publice, a intrat în faliment! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 732

LIVE VIDEO-TEXT Primăria Constanța a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului CET (FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 1657

Primarul Chițac anunță că va semna contractul de proiectare și execuție pentru construcția noului CET

04 Mar 2024 3853

Electrocentrale Constanța a achiziționat documentații tehnice de la companie înființată în 2023. Despre ce este vorba?

29 Feb 2024 546

Statul Român prin Ministerul Energiei a aprobat mutarea sediului social al societăţii Electrocentrale Constanța SA!

19 Jan 2024 579

Judecătorii amână procesul pentru terenul din spatele CET Constanța. Lipsește expertiza

09 Jan 2024 633

Electrocentrale Constanța SA, acțiune în revendicare contra Consiliului Local. Tribunalul așteaptă, luni, expertiza

05 Jan 2024 778

Se pregătește terenul pentru construcția noului CET Electrocentrale Constanța vrea să obțină avize și autorizații pentru dezmembrarea și dezafectarea echipamentelor și instalațiilor grupurilor energetice

03 Jan 2024 3089

Electrocentrale Constanța versus Ministerul Energiei. Dosare pe masa magistraților

08 Dec 2023 817

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3536

Fondatorul societății este municipiul Constanța prin Consiliul Local Municipal Tandemul Neacșu - Crețu-Sârbu la „panoul de comandă” al Termocentrale Constanța SRL până în 2024

20 Sep 2023 1457

Știri justiție Constanța Lipsește expertiza în procesul dintre Electrocentrale Constanța SA și Consiliul Local Constanța

12 Sep 2023 826

Electrocentrale Constanța SA, proces pe nouă hectare de teren! Judecătorii verifică dacă e gata expertiza

10 Sep 2023 895