Ferma Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului, în atenţia judecătorilor. Dosarul insolvenţei, amânat

Tribunalul Constanţa a acordat un nou termen în dosarul privind insolvenţa societăţii comerciale Nazarcea Ovidiu SA. Cauza se va afla pe masa judecătorilor la data de 30 octombrie, ora 11.00.
 
Amintim că prezentul dosar a ajuns pe rolul acestei instanţe la jumătatea lunii mai 2003, iar până în prezent au fost acordate zeci de termene.
 
Potrivit datelor oficiale, Ferma Nazarcea a fost oferită de Guvernul Adrian Năstase Arhiepiscopiei Tomisului prin Hotărârea de Guvern 300/2002. Atunci, Executivul a decis transmiterea terenului agricol în suprafaţă de 350 ha (viţă-de-vie şi livadă), proprietate privată a statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi în folosinţa Patriarhiei Române - Arhiepiscopia Tomisului.
 
Prin Hotărârea Guvernului nr. 300/26.03.2002, s-a aprobat transmiterea cu plată a imobilului „Grup Social Culme“ din proprietatea SC Nazarcea - Ovidiu SA, în proprietatea publică a Statului, în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi în folosinţa Patriarhiei Române - Arhiepiscopia Tomisului. Prin art. 2 al aceluiaşi act normativ s-a aprobat transmiterea terenului agricol în suprafaţă de 350 de hectare, proprietate privată a statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în proprietatea publică a statului, în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi în folosinţa Patriarhiei Române - Arhiepiscopia Tomisului.
 
Iniţial, s-a încercat salvarea societăţii prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare, aceasta fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 5005/COM/2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa la 25.07.2003, în dosarul nr. 2957/COM/2003.
 
Această procedură nu a dat roade, motiv pentru care, prin sentinţa comercială nr. 5922/25.06.2004, pronunţată în dosarul 2957/com/2003 al Tribunalului Constanţa, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC Nazarcea Ovidiu SA şi desemnarea în calitate de lichidator judiciar a Corinei Curutz, devenită prin reorganizare CC Insol IPURL Constanţa.

Citeşte şi: 

Povestea tristă a fermei Nazarcea, intrată în insolvenţă sub administrarea Arhiepiscopiei Tomisului. Dosarul, amânat pentru 2017

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța explică de ce radiază firma care deține ferma Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului!

20 Sep 2022 2463

Nazarcea Ovidiu SA Tribunalul Constanța radiază firma care deține ferma Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului

12 Sep 2022 3734

Este oficial! Se pregătește radierea firmei care deține ferma Nazarcea!

07 Sep 2022 2104

Procesul durează de 19 ani Falimentul fermei Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului, aproape de final (DOCUMENT)

27 Apr 2022 3419

Furt din avutul Arhiepiscopiei Tomisului! Prima condamnare (DOCUMENT)

26 Jan 2022 1670

Valorificarea vinului rămas Falimentul fermei Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului, amânată pentru luna mai

27 Mar 2021 1908

Nazarcea Ovidiu SA, în faliment! Ce se va întâmpla azi la Tribunalul Constanța

14 Dec 2020 2473

Mii de litri de vin Sauvignon Blanc, impropriu consumului uman Falimentul fermei Nazarcea, oferită Arhiepiscopiei Tomisului, aproape de final

07 Nov 2020 6200

Ferma Nazarcea, oferită Arhiepiscopiei Tomisului, în faliment. Se concepe o nouă strategie de valorificare a bunurilor

19 Sep 2019 5303

Tribunalul a decis Societatea Nazarcea Ovidiu SA, în faliment. Se ridică sigiliul pentru valorificarea bunurilor

23 Jan 2019 3431

Ferma oferită de Guvernul Năstase Arhiepiscopiei Tomisului, în faliment. Azi un nou termen

03 Sep 2018 2304

Falimentul societăţii Nazarcea Ovidiu SA, din nou în atenţia judecătorilor

14 May 2018 3286

Termenul cu numărul 50 Insolvenţa Fermei Nazarcea, din nou în atenţia judecătorilor

29 Jan 2018 2543

Dosar la Judecătoria Constanţa. Arhiepiscopia Tomisului contestă o decizie de executare

24 Jan 2018 3906

Insolvenţa societăţii comerciale Nazarcea Ovidiu, amânată pentru 2018

31 Oct 2017 3335