Firma care a reabilitat grădinița din Oltina, în insolvență! Cum arată Tabelul preliminar al creanțelor



  
Societatea comercială Trivium Pontes SRL, cu sediul social în Constanţa, specializată în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, a intrat în insolvență!

Dosarul 3065/118/2022 se află pe rolul Tribunalului Constanța, noul termen fiind stabilit pentru data de 11 octombrie 2022.  

 Trivium Pontes SRL a fost fondată în 2006 și îi are ca asociați pe Elena Sauget, cu 90 % din capital și pe Adela Elena Teodorescu, cu 10 % din capital.
 
Administratorul Trivium Pontes SRL este Bogdan Florin Teodorescu, iar Maestro SPRL a fost desemnat administrator judiciar provizoriu.  
 
Tot potrivit Confidas, Sauget Elena apare în: Grupul de Dezvoltare Imobiliara Pheonix SRL, Ada Consulting Parteners SRL, Uro Finance Investment SRL, Vermont CPM SRL, Vermont LCM SRL și în Trivium Pontes SRL. Sauget Elena a mai apărut în alte două firme radiate în prezent: Vermont Construct SRL și Ogorul Lui Jianu SRL.
 
Asta în timp ce Adela Elena Teodorescu figurează în: Ada Consulting Parteners SRL, Euro Finance Group SRL, Euro Finance Investment SRL, Vermont LCM SRL, Teodorescu Adelaelena Persoană Fizică Autorizată, Trivium Pontes SRL, și a figurat în AC Electro Nuclear SRL, Ogorul Lui Jianu SRL și în Blue Seven Consulting SRL, ultimele trei fiind radiate.
 
Tabelul preliminar al creanțelor

 
Recent, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12032/15.07.2022 a fost publicat Tabelul preliminar al creanțelor debitorului SC Trivium Pontes SRL.
 

Conform BPI nr. 12032/15.07.2022, suma totală a creanțelor admisă este de 436.406 de lei, din care 7.062 de lei reprezintă creanțe salariale, 265.108 de lei sunt creanțe bugetare (ANAF și SPIT Constanța), iar 46.452 de lei reprezintă creanțe chirografare.
 
Trivium Pontes SRL a fost fondată în 2006 și se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
Pentru anul 2021, cu doar doi salariați, SC Trivium Pontes SRL a declarat o cifră de afaceri de 170.216 lei, iar cheltuielile au fost de 262.269 de lei, profitul net declarat fiind de 7.234 lei.
 
Contracte publice
 
Compania Trivium Pontes SRL a încheiat două contracte de achiziții publice in valoare totală de 3.631.709,83 lei.
 
Potrivit Confidas.ro, în ambele cazuri autoritatea contractantă a fost comuna Oltina.
 
Primul contract public datează, potrivit Confidas.ro, la data de 23 septembrie 2019 și a presupus efectuarea unor „lucrări în cadrul proiectului „Centru multifuncțional de asistență socială pentru persoane vârstnice, Altinum, comuna Oltina, jud. Constanța“, valoarea contractului fiind de 2.824.683,21 de lei.
 
Al doilea contract public datează din 03 iunie 2020, fiind vorba despre „execuție lucrări în cadrul proiectului „Reabilitare Gradiniță nr. 1, loc. Oltina, comuna Oltina, jud. Constanța”, valoarea acestuia fiind de 807.026,62 de lei.
 
Informații complete și actualizate despre procesele de insolvență și de faliment din Constanța, puteți citi accesând categoria „Insolvențe firme“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

New Gold Safe Construct SRL, din Năvodari, a intrat în faliment! Șase contracte publice cu Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța

 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 700

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1500

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1489

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1372

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1577

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1781

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1594

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1415

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1798

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1692

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2325

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1820

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1487

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13635

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1360