Fundaţia Menthor a intrat în insolvență!



Fundaţia Menthor, cu sediul în municipiul Constanța, a intrat în insolvență! Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța!

Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ RUSU MIRELA cu sediul în municipiul Constanţa.

Noul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 12 iunie 2023.

Amintim că potrivit datelor oficiale (Registrul Național ONG), Fundaţia Menthor (fondată de Gabriel Brojboiu) a avut inițial sediul pe strada Ion Neculce, din municipiul Constanța, acesta fiind mutat ulterior pe strada Mircea cel Bătrân, tot din municipiu.
 
Scopul inițial declarat era de a susține produsul cultural indiferent de domeniul căruia aparține precum și integrarea acestuia în circuitul național și internațional.

Fundația are ca obiectiv declarat - contribuirea la realziarea unor structuri de susține a producătorilor culturali.

Foto cu rol ilustrativ

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Oficial și definitiv!
Asociaţia Litoral-Delta Dunării, obligată să achite Consiliului Județean Constanța 1,1 milioane de lei


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 697

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1499

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1489

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1370

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1577

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1778

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1583

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1414

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1794

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1692

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2323

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1819

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1482

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13631

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1359