Handbal Club Municipal, fondat de CJC, a intrat în faliment. Azi, un nou termen

Cristina Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa, va redeschide azi dosarul în care Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a intrat în faliment. În cauză, a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Maestro SPRL. Membrii fondatori ai clubului sunt Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi persoana fizică Ali Nurhan.
 
Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a intrat în insolvenţă la solicitarea societăţii comerciale Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, Sorin Gabriel Strutinsky şi defunctul Mihail Gheorghe Cârciog.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, problemele campioanei HCM, clubul de suflet al fostului preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, au început de îndată ce principalul sponsor, Consiliul Judeţean Constanţa, nu a mai putut aloca bani pentru a susţine echipa. În contextul problemelor financiare, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.
 
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 1 octombrie 2015, creditoarea SC Xenoti SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. În motivarea cererii, SC Xenoti SRL a arătat, conform datelor oficiale, că deţine împotriva debitoarei o creanţă în valoare de 317.449,43 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise de creditoare în executarea contractului de prestări servicii turistice nr. 6/08.01.2014, precum şi a actului adiţional nr. 1/05.01.2015, prin care se prelungeşte contractul având ca obiect prestarea de servicii turistice de cazare şi masă pentru debitoare (Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa).
 
Reprezentanţii SC Xenoti SRL au mai arătat în faţa instanţei că oficialii Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa au recunoscut respectivul debit, prin extrasul de cont înregistrat la SC Xenoti SRL sub nr. 110/17.03.2015, însă neachitat de aceasta în termen de 60 de zile de la scadenţă.
 
Tot potrivit datelor oficiale, Finanţele Publice Constanţa deţin 21,75% din masa credală a HCM, SC Xenoti SRL deţine 5,81% din masa credală, în timp ce creditorii salariali deţin 60,53% din totalul de creanţe salariale înscrise în tabelul preliminar şi 98,79% din totalul de creanţe salariale.
 
Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul Sportiv Municipal Constanța a încheiat un contract cu firma la care asociat unic este fosta soție a lui Sorin Gabriel Strutinsky (DOCUMENT)

16 Nov 2022 2386

Decizia prin care s-a închis Clubul Sportiv HCM Constanţa, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2631

Fondat de CJC! Handbal Club Municipal și-a dat obștescul sfârșit, la Tribunalul Constanța

19 Jan 2022 1547

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

06 Sep 2021 2301

Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa, în faliment. Mâine, un nou termen

13 Sep 2020 2213

Falimentul clubului fondat de Consiliul Judeţean Constanţa, amânat pentru luna septembrie

20 May 2020 3226

De ce nu se mai suplimentează bugetul Handbal Club Municipal

30 May 2019 1837

Rectificarea bugetară vine cu bani pentru RAEDPP şi pentru Handbal Club Dobrogea Sud

23 May 2019 2375

Clubul fondat de Consiliul Judeţean Constanţa a intrat în faliment

18 Feb 2019 1868

Handbal Club Municipal, fondat de Consiliul Judeţean Constanţa, a întrat în faliment

21 Feb 2018 2925

Handbal Club Municipal Constanţa, în insolvenţă. Cum s-a ajuns aici

15 May 2017 3114

A fost numit noul director general interimar al CSM București

11 Oct 2016 2361

Creditorii CS Handbal Club Municipal Constanţa, convocaţi pentru a desemna expertul evaluator

02 Sep 2016 2538

Trei proiecte pe ordinea de zi a CLM Constanţa. Cum stimulează aleşii locali sportul constănţean

28 Jul 2016 3523

Un antrenor de handbal acuzat de viol, condamnat la 30 de ani de închisoare

19 Jul 2016 2617