Insolvența Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, amânată pentru luna iunie

  • Mediconst SRL are ca obiect de activitate „Activităţi de asistenţă medicală specializată“ și sediu secundar în municipiul Constanţa, strada Flămânda, nr. 19, Judet Constanţa (centru medical).
 
Tribunalul Constanța a amânat pentru luna iunie 2021 insolvența societății comerciale Mediconst SRL, deținută de medicul Aurelian Ivaşcu, Aurelian Ivașcu, fost manager al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord. Dosarul (7489/118/2018*) se află pe masa judecătorului sindic Adrian Oprea, din cadrul Secției a II-a Civilă - Tribunalul Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 02 iunie 2021. 
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, prin hotărârea intermediară 532/2020, Tribunalul Constanța a admis cererea introductivă formulată de creditorul Tehnic Citimed S.R.L. (pentru valorificarea unei creanțe totalizând 160.000 de lei, conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 10338/24.06.2020) și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea Mediconst S.R.L.
 
Totodată, instanța a desemnat pe Kronos Insolv S.P.R.L, în calitate de administrator judiciar provizoriu.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul format ca urmare a contestației (7489/118/2018*/a1) are termen de judecată la data de 18 martie 2021, ora 11:00.
 
Mediconst SRL a fost înfiinţată în anul 2005.
 
Prin Hotărârea nr. 1/2007 din 19.11.2007 a asociatului unic al S.C. Mediconst.S.R.L. s-a modificat domeniul principal de activitate din „Activități de asistență medicală ambulatorie“ în domenii de activitate conexe, după cum urmează: „societatea mai poate desfășura activități lucrative și în următoarele domenii de activitate conexe: Activități de asistență spitaliceasca și sanatorii, Activități de asistență medicală stomatologică, alte activități referitoare la sănătatea umană, cercetare - dezvoltare în științe fizice și naturale, cercetare - dezvoltare în științe sociale și umaniste“.

 
Prin hotărârea nr. 1/2010, Aurelian Ivașcu, asociatul unic al SC Mediconst SRL a hotărât, în data de 06.01.2010, revocarea sa din funcția de administrator și numirea ca administrator pe Cristina Maria Ivașcu.
 

Prin hotărârea nr. 1/2012, Aurelian Ivașcu, asociat unic al SC Mediconst SRL a hotărât în data de 25.10.2012, revocarea din funcția de administrator a Cristinei Maria Ivașcu. Ca urmare, Aurelian Ivașcu a revenit (prin numire) în funcția de administrator.
 
Citește și
 
Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, a intrat în insolvență!

Pentru servicii de radiologie, Mediconst SRL, deţinută de Aurelian Ivaşcu, a primit peste 1,7 milioane de lei

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, a intrat în insolvență!

05 Dec 2020 1876

Pentru servicii de radiologie, Mediconst SRL, deţinută de Aurelian Ivaşcu, a primit peste 1,7 milioane de lei

21 Dec 2015 3843

Top decontări Peste cinci milioane de lei de la CJAS Constanţa către Mediconst Plus SRL, Casa Soarelui şi Centrul de Diagnostic Stal

18 Nov 2015 3107

Top decontări Ce sume au intrat în conturile Mogadormed SRL şi Help Med Consult de la CJAS Constanţa

17 Nov 2015 4175