Insolvenţa Soti Cable Neptun SRL a primit un nou termen. Ce document a fost depus la dosar

Dosarul de insolvenţă al SC Soti Cable Neptun SRL a primit un nou termen. Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au amânat cauza pentru data de 23 aprilie. Recent, instanţa de judecată a constatat ca s-a depus la dosar hotărârea Adunării Creditorilor din data 18 decembrie 2017 privind stabilirea modului de valorificare a bunului din averea debitoarei şi că nu s-au formulat contestaţii împotriva acestei hotărâri.
 
Amintim că Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de către debitoarea SC Soti Cable Neptun SRL şi a conexat cererea de deschidere a procedurii formulate de creditoarea Media Consulta International SRL, care a devenit declaraţie de creanţă. În continuare, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC Soti Cable Neptun SRL, desemnând, provizoriu, în calitate de administrator judiciar, pe Artemis Legal Insolvency SPRL.
 
„Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de zece zile de la deschiderea procedurii. De la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, valorificarea drepturilor urmând a fi realizată doar în cadrul procedurii de insolvenţă. La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, acţiunea judiciară, acţiunea extrajudiciară şi executările silite suspendate încetează“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 28 martie 2016, debitoarea SC Soti Cable Neptun SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală.
 
„În susţinerea cererii, debitoarea a arătat că societatea înregistrează datorii certe, lichide şi exigibile către furnizori şi bugete de 5.997.371,58 de lei şi litigii pe rolul instanţelor în sumă de 9.590.616,70 de lei, precum şi salarii şi drepturi de autor asimilate salariilor restante pentru luna februarie 2016, în cuantum de 276.300 de lei. Debitoarea şi-a declarat intenţia de reorganizare a activităţii şi a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a Artemis Legal Insolvency SPRL“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 23 aprilie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1084

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4705

Soti Cable Neptun SRL, pe care funcţiona Neptun TV Constanţa, scoate la vânzare mai multe bunuri!

30 Aug 2023 1622

Neptun TV Se vând mobilierul și echipamentele de televiziune ale Soti Cable Neptun SRL! (DOCUMENT)

01 Mar 2022 3284

Insolvenţa SOTI Cable Neptun SRL, amânată pentru februarie 2019

28 Nov 2018 2335

Tribunalul Constanţa, termen nou pentru SOTI Cable Neptun SRL

24 Oct 2018 1804

Soti Cable Neptun a câştigat în instanţă! Câţi bani trebuie să primească de la Consiliul Judeţean

20 Aug 2018 3443

Tribunalul Constanţa, o nouă decizie în cazul insolvenţei SOTI Cable Neptun SRL

24 Jun 2018 2549

Insolvenţa Soti Cable Neptun, amânată pentru 22 octombrie

11 Jun 2018 1942

O nouă amânare în dosarul de insolvenţă al SC Soti Cable Neptun SRL

24 Apr 2018 2164

Bunurile deţinute de Soti Cable Neptun SRL, de vânzare. Când va avea loc licitaţia. Ce se poate achiziţiona

11 Jan 2018 8020

Insolvenţa Soti Cable Neptun SRL, amânată pentru 11 decembrie

14 Oct 2017 2923

Judecătorii au confirmat modificarea planului de reorganizare al SOTI Cable Neptun

24 May 2017 2903

O nouă amânare în dosarul de insolvență al Soti Cable Neptun SRL

08 Mar 2017 2307

O altă amânare în dosarul de insolvență al Soti Cable Neptun SRL

12 Dec 2016 2167