Insolventa firme

O firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă a rămas fără pensiunea din Bran. Care este motivul şi ce societate este

Intercom Management SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Turimobil SRL, în faliment, bankruptcy, desemnat prin hotărârea nr. 1413 din data de 26.05.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 14712/118/2012, a publicat raportul de activitate nr. 10.
 
Reamintim că Turimobil SRL a fost înfiinţată de fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă. 
 
Raportul publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă se referă la următoarele puncte: raport privind stadiul îndeplinirii procedurii de faliment împotriva debitoarei Turimobil SRL în perioada 6.01.2017 - 3.03.2017 şi raport privind cheltuielile de procedură efectuate de lichidatorul judiciar din surse proprii în perioada 6.01.2017 - 3.03.2017.

Potrivit raportului, lichidatorul judiciar al debitoarei Turimobil SRL a efectuat următoarele demersuri: întocmit, depus şi afişat Planul şi raportul de distribuire nr. 6, care a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 21.175 din data de 18.11.2016; ca urmare a faptului că nu au fost formulate contestaţii împotriva Planului şi raportului de distribuire nr. 6, a procedat la efectuarea plăţilor.
 
Având în vedere faptul că a fost valorificat bunul imobil aflat în patrimoniul debitoarei Turimobil SRL, respectiv teren intravilan în suprafaţă totală de de 669,2 mp, amplasat în comuna Bran, sat Poarta, strada Poarta nr. 241b, judeţul Braşov, compus din parcelă cu suprafaţa de 669,20 mp, nr. cadastral 102063, intabulat în Cartea Funciară 827 a localităţii Bran, corp de clădire C1, identificat cu număr cadastral 1654-C1, înscris în Cartea Funciară nr. 102063, cu regim de înălţime P+E+M; teren intravilan cu suprafaţa de 262,40 mp, înscris în Cartea Funciară 102059, lichidatorul a procedat la întocmirea raportului final, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei. Raportul final a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3883 din data de 27.02.2017.
 
Pe data de 13 ianuarie, a fost convocată Adunarea Creditorilor, având pe ordinea de zi oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei de creditorul majoritar Laurenţiu Plopeanu sau de un alt creditor desemnat de Adunarea Creditorilor. În data de 13.01.2017, creditorii au hotărât că nu este oportună formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale conform dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei. Lichidator judiciar, Intercom Management SPRL, a solicitat instanţei citarea creditorilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în vederea aprobării raportului final, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006; Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4479/07.03.2017.

Debitorul, în datele Registrului Comerţului

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe data de 14 septembrie 2015, firma Turimobil SRL a fost înfiinţată în anul 2005 de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, alături de soţia sa, Lucica Simona. Monitorul Oficial din anul 2008 arată că cei doi s-au retras din societate şi din funcţia de administrator şi au cesionat părţile sociale către Laurenţiu Plopeanu şi Gina Laura Plopeanu. Sediul social al firmei se află în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris al firmei este de 10.000 de lei, integral vărsat, compus din 100 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 100 de lei. În prezent, asociat unic şi administrator al societăţii, care se ocupă de „alte servicii de cazare“, este Gina Laura Plopeanu, născută pe 11.07.1972, în Mangalia.

Citeşte şi: 

Turimobil SRL, firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă, ar putea rămâne fără pensiunea din Bran

Înfiinţată de managerul Spitalului Judeţean, Dănuţ Căpăţînă: Creditorii Turimobil SRL, convocaţi pentru a decide închirierea unui imobil

Pensiune la Bran, de vânzare: Bunurile Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, scoase la mezat

Decizie a Tribunalului Constanța în dosarul Turimobil SRL. Ce au stabilit judecătorii

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sănătatea din Constanţa, în atenţia judecătorilor S-au dat pedepse grele în primă instanţă

09 Feb 2018 705

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Mâine, primul termen

30 Jan 2018 1086

Aproape opt ani de detenţie pentru fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa. Ce au mai decis judecătorii

24 Jan 2018 1769

Premieră! Spitalul Judeţean Constanţa şi-a dat în judecată un fost manager

08 Jan 2018 3244

S-a decis! Cine va judeca dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

28 Dec 2017 1143

Avem rechizitoriul din dosarul DNA referitor la Dănuț Căpățînă și Gabriel Strutinsky. Ce spun procurorii. Detalii nebănuite (document)

22 Dec 2017 434

Cum şi-ar fi unit forţele Dănuţ Căpăţînă şi Sorin Strutinsky Surpriză de proporţii din partea procurorilor DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa

21 Dec 2017 2608

Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, trimis în judecată de procurorii DNA. În același dosar va fi judecat și Sorin Strutinsky

20 Dec 2017 805

Procurorii Anticorupţie reacţionează după ultima condamnare a lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean

01 Nov 2017 2899

Foști șefi din Spitalul Județean, condamnați Procesul a fost amânat pentru luna decembrie

28 Oct 2017 560

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnat la 7,8 ani de închisoare

20 Oct 2017 4930

Tribunalul Constanţa se pronunţă azi Decizie importantă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

20 Oct 2017 2133

Patru ani cu executare pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa. Apelul dosarului, amânat

10 Oct 2017 3173

Tribunalul Constanţa a amânat dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

13 Sep 2017 540

Şedinţă secretă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

29 Aug 2017 1624

Un nou termen în dosarul în care Dănuț Căpățînă este judecat pentru cinci infracțiuni de luare de mită

16 Aug 2017 600

11 august, zi importantă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

09 Aug 2017 1069

Dosarul care a zguduit Sănătatea din Constanţa va fi redeschis. Cine şi ce pedepse a primit în primă instanţă

02 Aug 2017 2505

Noi termene de judecată pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

24 Jul 2017 938

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă a ajuns după gratii

05 Jul 2017 2213

Minuta judecătorilor Oficial despre condamnarea lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

05 Jul 2017 1104

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnat definitiv. Şase ani şi opt luni de închisoare

05 Jul 2017 9820

Dănuţ Căpăţînă află azi dacă va merge la închisoare pentru următorii 13 ani

05 Jul 2017 944

Achitat ori condamnat A venit ziua cea mare pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa!

04 Jul 2017 1843

13 ani în primă instanţă Judecătorii se pregătesc să dea sentinţa definitivă în cazul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

22 Jun 2017 3030

Judecata lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, amânată pentru septembrie

11 Jun 2017 1352

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

30 May 2017 1464

Când va avea primul termen Dănuţ Căpăţînă în cel de-al patrulea dosar

26 May 2017 1137

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Traseul unui manager care a devenit inculpat cu patru dosare şi două condamnări

25 May 2017 2240

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

24 May 2017 3431

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, în faţa Tribunalului Constanţa

05 May 2017 2848

​Judecătorii din Bucureşti au amânat dosarul în care Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare

24 Apr 2017 2896

Dănuţ Căpăţînă, condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare Judecătorii din Bucureşti redeschid dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean (rechizitorii)

21 Apr 2017 2051

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, rămâne sub control judiciar

27 Mar 2017 923

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a luat 13 ani în primă instanţă. Dosarul va fi redeschis azi (rechizitorii)

23 Mar 2017 1470

Al treilea dosar al lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a fost amânat (rechizitoriu)

13 Mar 2017 926

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, 13 ani în primă instanţă. Dosarul, amânat pentru 23 martie (rechizitorii)

25 Feb 2017 1657

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar de Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

30 Jan 2017 1156

13 ani în primă instanţă Cine va da verdictul final în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

27 Jan 2017 1689

Un nou termen în dosarul lui Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

26 Jan 2017 970

Primul termen în apel după condamnarea de 13 ani Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al SCJU, în faţa judecătorilor din Bucureşti

26 Jan 2017 1242

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, cooptat în SC Picus Consulting SRL

23 Jan 2017 1572

Dănuţ Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, condamnat la 13 ani de închisoare. Primul termen în apel, 26 ianuarie

22 Jan 2017 2980

S-a amânat pronunțarea în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

17 Jan 2017 760

Cum încearcă Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, să-şi anuleze sentinţa de 13 ani de închisoare.

26 Dec 2016 2965

După condamnarea la 13 ani de puşcărie! O nouă veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

17 Dec 2016 2678

UPDATE Dănuț Căpățînă, condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare!

15 Dec 2016 26984

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, în faţa judecătorilor. Este acuzat de luare de mită şi de spălare de bani

08 Dec 2016 1140

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, aşteptat la Tribunalul Bucureşti pe data de 8 decembrie (rechizitorii)

29 Nov 2016 974

Conflict pe Secţia de Neonatologie? Asistente medicale din SCJU, scoase la pensie cu „forţa”, dar chemate la concurs anul viitor (document)

29 Nov 2016 7475