O nouă firmă din Constanța a intrat în insolvență


 
Tribunalul Constanța a decis azi ca SC Unal Nircom SRL să intre în insolvență!
 
Oficial:
 

Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei Unal Nircom SRL.
 
Desemnează provizoriu, la cererea debitoarei, în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă Cabinet Individual de Insolvenţă Salop Ion.
 
Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului său de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
 
Se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
 
Fixează termen de judecată la data de 22.11.2021.

 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă!
 

Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 27 septembrie 2021, SC Unal Nircom SRL (înființată în 1992) are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Meșterul Manole, și se ocupă de „comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate“.
 
Ifteni Adrian este asociat unic.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 697

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1498

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1489

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1370

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1577

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1777

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1582

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1413

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1793

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1690

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2323

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1819

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1481

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13630

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1358