Povestea oficială și mai puțin știută! Cum a intrat în insolvență Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

 
  • Conform portalului instanțelor de judecată, Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă a intrat în insolvență la solicitarea SC GFP Rebel Guard SRL.
  • Asociat unic și administrator al firmei este Gheorghe Cristinel Roșu, inginer șef în cadrul Nuclearelectrica - Sucursala CNE Cernavodă, acesta mai administrând, potrivit Confidas.ro, și Intact Redcon SRL, cu sediul în Cernavodă, societate inactivă fiscal, specializată în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
  • Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă se numește acum Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă.
 
Insolvența Clubului Sportiv Asociația Axiopolis Sport Cernavodă, cu sediul în Cernavodă, aflată în subordinea Consiliului Local Cernavodă, merge mai departe la Tribunalul Constanța! Noul termen în cauză a fost stabilit pentru data de 08 noiembrie 2022, în vederea continuării procedurii.
 
Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă se numește acum Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă, iar potrivit axiopolis.ro, noua entitate are în componență nouă secții sportive, respectiv: atletism, baschet, box, fotbal, handbal, înot, kempo, teni și volei.
 
Oficial, din instanță
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă a intrat în insolvență la solicitarea SC GFP Rebel Guard SRL.
 
Platforma Confidas.ro, consultată la data de 22 august 2022, informează că SC GFP Rebel Guard SRL a fost fondată în 2011 și se ocupă de activităţi de protecţie şi gardă.
 
Pentru anul trecut, cu un singur salariat, GFP Rebel Guard SRL a declarat o cifră de afaceri de 25.940 de lei, cheltuieli de 287.427 lei, ceea ce a dus la o pierdere de
261.881 de lei.
 
Asociat unic și administrator al firmei este Gheorghe Cristinel Roșu, inginer șef în cadrul Nuclearelectrica - Sucursala CNE Cernavodă, acesta mai administrând, potrivit Confidas.ro, și Intact Redcon SRL, cu sediul în Cernavodă, societate inactivă fiscal, specializată în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 

Tabelul definitiv de creanțe
 
Recent, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13293/17.08.2022, a fost publicat Tabelul definitiv de creanțe al clubului. Conform BPI, creanțele solicitate au fost de 374.835,42 de lei, însă cele acceptate la plată sunt de 206.876,42 de lei.

 
Printre creditori se află Elena-Simona Văleanu, Alexandra Radut și Victorița Ivan (salariați), dar și SC GFP Rebel Guard SRL, care are de recuperat 154.517,95, ce reprezintă 74,66 % din totalul creanțelor.
 
Potrivit datelor oficiale, Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă a intrat în insolvență, prin Hotărârea intermediară nr. 583/2021 a Tribunalului Constanța, din data de 27 aprilie 2021.
 
Până în prezent, în dosar au fost acordate șase termene de judecată.
 
Judecător-sindic este Daniela Călin.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 17.03.2021, creditoarea GFP Rebel Guard SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de club, iar în motivarea cererii s-a precizat că, împotriva CSA Axiopolis Sport Cernavodă deţine o creanţă în valoare de 154.517,95 lei, rezultată din facturile fiscale emise în derularea contractului de prestări servicii de pază nr. 65/2017.
 
În aprilie 2021, tribunalul a admis cererea formulată de GFP Rebel Guard SRL, în contradictoriu cu Clubul Sportiv Asociaţia Axiopolis Sport Cernavodă.
 
Instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de CSA Axiopolis Sport Cernavodă, cu sediul în Cernavodă, și a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă CII Grecu Nicola, cu sediul în Constanţa, în calitate de administrator judiciar.
 
Așa cum precizam și mai sus, noul termen în cauză a fost stabilit pentru data de 08 noiembrie 2022, în vederea continuării procedurii.
 
De menționat că în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 9923/08.06.2022 a fost publicat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a C.S. Asociația Axiopolis Sport Cernavodă.
 
Dupa comunicarea sențintei tribunalului, administratorul judiciar a notificat atât entitatea debitoare cât și membrii de conducere și președintele acesteia la adresele la care figureaza înregistrați în baza de date a Oficiului Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunii corespunzătoare, solicitându-le totodată să pună la dispoziție actele contabile necesare întocmirii prezentului raport și să se prezinte pentru inventarierea patrimoniului debitoarei.
 
Administratorul judiciar menționează, potrivit BPI, că solicitările au rămas fără răspuns, motiv pentru care a procedat la întocmirea prezentului raport în baza informațiilor obținute de pe site-ul Ministerului de Finanțe.
 

„Singurul document pe care l-am primit din partea debitoarei a fost balanța de verificare la 30.04.2021, transmisă în format electronic. Potrivit Registrului Special Partea A – Asociații, Sectiunea I și a încheierii nr. 166/07.03.2017 pronunțată în dosarul nr 1647/256/2017 de Judecătoria Medgidia, debitoarea a adus ultimele modificări în consiliul director, la organul de conducere și cel de administrare, după cum urmează, fiind numit în calitate de președinte domnul Molnos Aurelian Gheorghe (nr. fost consilier local Cernavodă)“, se mai arată în raportul administratorului judiciar.

 
Molnoș, proces cu ANI
 
De altfel, fostul consilier local al orașului Cernavodă Aurelian Gheorghe Molnoș a contestat în instanță raportul Agenției Naționale de Integritate potrivit căruia s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în informarea transmisă de ANI la data de 18 octombrie 2021 se arăta legat de Aurelian Gheorghe Molnoș că „în exercitarea mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. în baza cărora au fost alocate sume de bani unei asociații în cadrul căreia Molnoș Aurelian Gheorghe a deținut funcția de președinte executiv“.
 
Au explicat inspectorii de integritate că „persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), art. 46 din Legea nr. 215/2001 (text în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 228, alin.1,lit. f) și alin. (2) din O.U.G. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019)“.
 
În luna aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de Molnoș și a anulat Raportul de evaluare nr. 50436/G/II/18.10.2021 întocmit de către pârâta Agenția Națională de Integritate.
 
Decizia Curții de Apel Constanța a fost contestată de ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Primul termen a fost stabilit la Curtea Supremă pentru data de 27 septembrie 2023.
 
În continuare, tot în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a C.S. Asociația Axiopolis Sport Cernavodă, se mai arată că „entitate s-a bucurat de profit doar în anul 2020, în ceilalți ani înregistând pierdere“.
 
„Anul 2020 a fost anul în care clubul a înregistrat profit, folosing disponibilitățile bănești pentru acoperirea datoriilor din acel an, dar nereușind să evite starea de insolvabilitate din 2021 când înregistra în continuare datorii de peste 200.000 lei. În toată această perioadă, societatea a achitat o parte din datorii, dar fără o activitate curentă prospera care să permită înregistrea de venituri mult mai mari decât nivelul cheltuielilor, debitoarea a încetat să mai diminueze pasivul, motivat de lipsa disponibilităților bănești“, conform raportului.
 
Având în vedere situația de fapt expusă, administratorul judiciar apreciază că principalele cauze care au determinat apariția stării de insolvență a clubului sunt:
 
  • scăderea activitpșii li a rentabilitpșii activitpșii firmei raportat la contextual actual de pandemie generate de aparișia virusului Covid-19 li a măsurilor impuse de autorități privind închiderea unităților din domeniul în care entitatea activează
  • insuficiența activității de exploatare în a genera excedent suficient pentru asigurarea desfășurării activitații entității în conditii de independență financiară.
 
Neavând o situație financiar-contabilă detaliată, administratorul judiciar, din analiza documentelor menționate anterior, nu a putut indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare a activității clubului și nici motivele care nu permit reorganizarea.
 
Concluzii
 

Potrivt analizei economico-financiară efectuată de către administratorul judiciar în baza informațiilor financiar contabile ale debitoarei, se poate observa faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 169, alin. 1, lit. d din Legea 85/2014: d) „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă“, conform raportului.
 
În final, administratorul judiciar a arătat nu poate indica persoanele carora li s-ar putea imputa starea de insolvență a clubului, întrucât din cele expuse anterior, nu deține toate documentele societății și nu cunoște persoana imputernicită cu declararea și înregistrarea către organul fiscal și administratorul judiciar a situației financiare a debitoarei.
 

Facem precizarea că am încercat să obținem puncte de vedere atât de la reprezentanții Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă, cât și de la Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă, însă demersul nostru nu a fost posibil, până la publicarea materialului.
 
În cazul în care reprezentanții Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă și cei ai Clubului Sportiv Axiopolis Cernavodă vor dori totuși să ne trimită un punct de vedere, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Axiopolis Cernavodă s-a calificat în turul doi național al Cupei României
 
La cererea unui fost consilier local
Judecătorii din Constanța au anulat un raport al Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 710

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1511

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1496

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1398

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1588

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1796

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1603

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1428

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1805

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1710

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2333

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1829

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1494

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13652

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1370