Se cere închiderea procedurii de insolvență a Magero Prod SRL, firma fondată de un fost candidat la Primăria Constanța

 
  • Firma a fost fondată, în anul 2005, de Dumitru Popescu și de Andrei George Popescu, fost membru în Consiliul Local Constanța și fost candidat la Primăria Constanța.
 
Insolvenţa societății comerciale Magero Prod SRL, cu sediul social în municipiul Constanța, se apropie de final!
 
Judecătorul sindic al cauzei, Elena Lavinia Crăciun, de la Tribunalul Constanța, a fixat noul termen pentru data de 19 octombrie 2022, pentru continuare procedurii și întocmirea raportului final.
 
Lichidator judiciar a fost desemnat practicianul în insolvenţă Cabinet Individual de Insolvenţă Grecu Nicola.
 
Magero Prod SRL a fost fondată, în anul 2005, de Dumitru Popescu și de Andrei George Popescu, fost membru în Consiliul Local Constanța și fost candidat la Primăria Constanța, se ocupă de „fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase“.
 
Potrivit Confidas.ro, Magero Prod SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Caraiman și se ocupă cu „fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase“.
 
Conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 14472/12.09.2022, lichidatorul judiciar solicită instanței de judecată să pronunţe o sentinţǎ de închidere a procedurii de insolvență.
 
Grave probleme de lichiditate
 
„Potrivit analizei economico-financiară efectuată de către lichidatorul judiciar în baza informațiilor financiar-contabile ale debitoarei, s-a observat faptul că starea de insolvență a Magero Prod SRL a fost generată de grave probleme de

lichiditate (comparativ cu cheltuielile) generate de incapacitatea societății de a face faţă, la termen, plăţii datoriilor scadente prin prisma transformării activelor circulante în disponibilităţi, scăderea vânzărilor, a cifrei de afaceri și a rentabilității activității firmei raportat la contextual actual de pandemie generate de apariția virusului Covid-19 și a măsurilor impuse de autorități privind inchiderea unităților din domeniul Horeca, incapacitatea managementului de a-și adapta activitatea noilor condiții de piață și practicarea, de către concurenții din domeniu, a unor prețuri mult mai scăzute decât cele ale debitoarei pentru a înlătura concurența“, conform BPI.
 
„Totodată s-a concluzionat, raportat la indicatorii financiari pe care i-am analizat, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 169, alin. 1 din Legea 85/2014, iar lichidatorul judiciar nu poate indica persoanele vinovate de starea de insolvență a societății debitoare“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.  

 
Faţă de situaţia prezentatǎ anterior, având în vedere faptul că societatea debitoare nu dispune de fonduri în vederea acoperirii creanțelor rămase neachitate, lichidatorul judiciar solicitǎ tribunalului sǎ pronunţaţi o sentinţǎ de închidere a procedurii de insolvență și să descărce, în calitate de administrator judiciar, de orice îndatoriri sau responsabilitǎţi cu privire la procedurǎ, debitor şi
averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 19 octombrie 2022. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cum arată tabelul preliminar de creanțe al firmei fondate de George Popescu, fost consilier local și candidat la Primăria Constanța (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONRC Constanța pe locul 5 în topul județelor în care firmele au intrat în insolvență în anul 2023

29 Dec 2023 700

Romned Company SRL a intrat în insolvență!

19 Jul 2023 1500

Bălcescu Wind Farm SA a intrat în insolvență! A vrut să producă energie electrică din surse regenerabile la Stupina. Termen nou în dosar

16 Jul 2023 1489

Încă o firmă din Constanța a intrat în insolvență - Delta Force Construction SRL!

12 Jul 2023 1372

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1577

Romned SA în insolvență! Judecătorii au stabilit un nou termen în proces

11 Jul 2023 1781

Oficial! Pescăria Populară, din Năvodari, a intrat în faliment!

04 Jul 2023 1594

Tara Confection SRL ar putea intra în insolvență! Firma a avut contracte publice

25 Jun 2023 1415

Pescăria Populară, din Năvodari, ar putea intra în faliment!

18 Jun 2023 1798

Oficial! Lenix Trading SRL, controlată de Ionel Hașoti, a intrat în insolvență!

14 Jun 2023 1692

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2325

Casa Dobrogeană și Grădina de Vară Finanțele Publice din Constanța cer insolvența Litoral Casa Dobrogeană SRL, din Satul de Vacanță!

06 May 2023 1820

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 1487

Este oficial! Faliment de răsunet la Tribunalul Constanța!

04 May 2023 13635

Fundaţia Menthor a intrat în insolvență! Decizia, contestată

25 Apr 2023 1360