Tribunalul Constanța a radiat o firmă controlată de soția unui fost parlamentar PSD


 
Fantazia Imobiliare SRL, cu sediul social în stațiunea Mamaia, firma controlată de soția unui fost parlamentar PSD, a fost radiată de la Registrul Comerțului!  
 
Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța.
 
Fantazia Imobiliare SRL era controlată de Josette Ane Marie Rizea, soția fostului parlamentar PSD Cristian Rizea, fost candidat la parlamentare la Constanța - în Colegiul 5, pentru Camera Deputaților.
 
Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 8862/23.05.2022, procedura insolvenței împotriva debitoarei SC Fantazia Imobiliare SRL a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 748/29.07.2020 și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar C.I.I. Nițu Marius Ionuț.
 
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 1147/29.10.2020, în temeiul art. 92 alin. 5 coroborat cu art. 145 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2014, instanța a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei, fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență C.I.I. Nițu Marius Ionuț. La termenul din data de 13.01.2021, instanța a luat act de schimbarea denumirii și formei de organizare a lichidatorului judiciar, din Cabinet Individual de Insolvență Nițu Marius-ionuț în Rise Insolvency SPRL.
 
Potrivit art.174 din Legea nr. 85/2014, „în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va audia de urgență creditorii într-o ședință, iar în cazul refuzului exprimat de aceștia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deși s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.”
 
Întrucât continuarea procedurii în absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, se va face aplicarea dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014, dispunându-se închiderea procedurii și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului Constanța.
 

Pentru aceste motive, în numele legii, Tribunalul Constanța a hotărât să se dispună închiderea procedurii insolvenței debitoarei Fantazia Imobiliare SRL-cu sediul social în Mamaia, Ansamblul Caelia, Constanța.
 
„Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului, unde este înregistrată. Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor prin publicare în BPI, DRGFP Galați prin AJFP Constanța, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru efectuarea mențiunii de radiere“, conform minutei judecătorești.

 
Decizia nu este una definitivă.
 
Judecător sindic a fost Claudia Ionela Bojin, de la Tribunalul Constanța.
 
Informații complete și actualizate despre procesele de insolvență și de faliment din Constanța, puteți citi accesând categoria „Insolvențe firme“.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înalta Curte reduce pedeapsa în cazul fostului parlamentar PSD Cristian Rizea

13 Nov 2023 1081

Propunere Fantazia Imobiliare SRL, controlată de Josette Ane Marie Rizea, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului (DOCUMENT)

10 Mar 2022 1642

Soția fostului parlamentar PSD Cristian Rizea Josette Ane Marie Rizea, trasă la răspundere pentru situația financiară a Fantazia Imobiliare SRL (DOCUMENT)

16 Feb 2022 6733

Josette Ane Marie Rizea ar putea fi trasă la răspundere pentru situația financiară a Fantazia Imobiliare SRL. Când va avea loc pronunțarea

01 Oct 2021 2086

Printre clienții creditoarei, Primăria Constanța Firma controlată de soția fostului parlamentar PSD Cristian Rizea, în faliment la Constanța. Se cere atragerea răspunderii

24 Aug 2021 3178